Simionescu Marinela, Prof. înv. primar,definitivat,
Liceul de Arte ”Ionel Perlea” Slobozia, Ialomița
Grigore Vieru este cel mai reprezentativ și mai iubit
purtător de cuvânt al sufletului și spiritului românesc. Poemele sale oferă în
primul rând o radicalitate existențială făcută din puterea de a înfrunta
bărbătește alternativa ultimă a omului ”a fi sau a nu fi”și de a găsi , de a da
dilemei o soluție fie eroică, fie patetică. În al doilea rând, poetul oferă
prin opera sa o exemplaritate umană . El vede și proiectează poetic drama umană
în forma unui periplu care include edenulprimordial, lupta cu răul și salvarea finală
prin dragoste și creație.
Un chip blând, o minte strălucită, un om bun şi iubitor
de oameni, iubitor de ţară. Aşa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo
de Prut. Aşa l-au perceput nu doar apropiaţii, ci şi aceia care şi-au
intersectat drumul cu al său. ''Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine
însuţi: munca, iubirea şi cumpăna''. ''Patria este ca un copil: dacă uiţi de
ea, poate să plece de acasă''. Sunt două dintre credinţele poetului.
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot
fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de
plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a
consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o
operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului
şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor
sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
„ Grigore Vieru a fost mai
mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia
fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul semănat în
inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii
naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi
al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă
iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria
neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti
auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales.Aşa a fost Grigore
Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele
ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre.Acest
om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi
firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni
prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai
aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite
naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de
celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira multe
generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei
de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l
aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi
noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le
creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
„Amuzantă, spirituală,
de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru
destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a
complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente
de sinteză profunde, uneori dramatice” (Arcadie Suceveanu)
„Îndrăgostit de muzică,
şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună
au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari
scene publice. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la
icoana Mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi
Hristos Mântuitorul, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale
Basarabii natale”. (Iulian Filip)
Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilităţi
ieşite din comun, aproape dureroase. Criticul literar care vrea să o analizeze
simte o sfială, ca şi cum ar trebui să atingă o rană.
Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa
părintească, adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea
satului, tonul tânguitor le-am întâlnit şi la Serghei Esenin. La Grigore Vieru
apare, în plus, un sentiment de responsabilitate. Poetul rus este un solitar,
un fiu risipitor chinuit de nostalgia spaţiului pe care l-a părăsit. Poetul
român, chiar dacă foloseşte şi el verbele la persoana întâi singular, vorbeşte
în numele unei întregi colectivităţi condamnate la înstrăinare.
Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în
perioada în care s-au aflat sub stăpânire sovietică trebuie să citească studii
de istorie. Cine doreşte însă să afle ce au simţit românii din Basarabia în
aceeaşi perioadă trebuie să citească poezia lui Grigore Vieru. În tradiţia lui
Eminescu, deşi n-are, nici pe departe, aceeaşi anvergură ca poet, Grigore Vieru
s-a situat de la început în centrul vieţii afective a comunităţii lui etnice,
dovedind un remarcabil simţ al esenţialului. Fragil, copilăros, cu vocea
zugrumată de un început de plâns, el îşi afirmă totuşi în poezie o atitudine de
bărbat, care nu-şi pierde timpul cu fleacuri.
Dincolo de teme - sacre sau profane -, ceea ce conferă o
frumuseţe tragică poeziei lui Grigore Vieru este conştiinţa valorii imense a
limbii. Nu contează faptul că această preţuire exacerbată se datorează unor
circumstanţe istorice; important este că ea are un efect estetic, făcând
cuvintele extrem de preţioase şi redându-le autoritatea originară. Când citim
sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie
să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu
greu. În felul acesta se reconstituie ceva din condiţia orfică a limbajului
poetic.
·
Grigore Vieru, ”Rugăciune pentru mama”, Ed. Scrisul
românesc, Craaiova, 1994
·
Grigore Vieru, ”Rădăcina de foc”, Ed. Minerva, București,
1998
·
Grigore Vieru, ”101 poeme”, Ed. Biodova, București, 2010
·
Grigore Vieru, ”Hristos nu are nici o vină”, Ed. Orient
și Occident, București, 1991
·
Agenția Națională de Presă AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu