Ene Crenguța
Profesor
învățământ primar, grad I, Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu”
Mama e pururea prezentă în gândul, fapta şi viaţa noastră. Mama
este îngerul păzitor al fiecăruia, urmărindu-ne cu privirea caldă și ocrotitoare
fiecare pas al vieții. Ea ne dă prin darul cuvântului, răbdarea, dragostea şi
datoria faţă de om.
Scriitorii reflectă și transmit mai departe sensibilitatea
mamei prin creaţiile lor. Iată de ce aproape că nu există în lume scriitor care
să nu fi lăsat, fie măcar şi într-o însemnare fugară câteva rânduri despre
mamă. Pagini remarcabile au adăugat acestei teme Barbu Şt. Delavrancea,
Alexandru Vlahuţă, Ion Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga, M. Sadoveanu, L.
Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Lucian Blaga.
Grigore Vieru, cel mai popular şi îndrăgit poet din
Republica Moldova, a scris multe poezii despre mamă, aceasta fiind în
opera sa cel mai drag personaj uman. Tema mamei este, deci, bine ilustrată,
pentru poet „mama este începutul tuturor începuturilor”.
„Motivul mamei devenit unul dintre motivele
principale ale creaţiei sale poetice, Grigore Vieru ilustrează prin opera sa
deopotrivă cultul maternităţii, dar şi al iubitei în devenirea ei ca mamă şi
soţie printr-un legământ sacru care leagă femeia de bărbat pentru totdeauna în
faţa sfântului altar”. (P. 30)
Grigore Vieru este apreciat de critica literară ca
fiind cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice în poezia
postbelică. Cultul copilului şi al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al
pământului cu valoare mitică universală sau – mai particulară – de plai
mioritic domină poezia şi mitopoetica lui Vieru.
Poezia „Făptura mamei” este dedicată mamei, mama care și-ar da și
viața pentru copiii ei, mama simbolul esențial al nașterii, ființa divină de la
care primim viață. În prima strofă este redat zbuciumul, neliniștea,
rapiditatea mamei pe care Vieru o vedea de mic copil.
În
versurile „Iarba știe cum te cheamă" se desprinde ideea că, așa cum iarba își
are rădăcinile afundate în pământ, așa și mama are rădăcini în neamul ei, de la
care ne transmite obiceiuri și tradiții.
„$teaua știe ce gândești” este versul care
demonstrează că mama își împarte gândurile cu stelele. Dar stelele sunt însuși
Dumnezeu, soarta omului. Mama e ființa căreia îi este sortit să nască copii, să-i
crească, să-i ingrijească. Gândurile mamei sunt doar la realizările copiilor,
care reprezintă o glorie pentru ea. În versul „Ușoară, maică, ușoară” a fost
omis verbul „ești” pentru a nu localiza starea de lucruri, pentru a arăta că
mama e pe veci.
Vocativul „maică” o compară pe mama cu Maica Domnului,
în mintea lui mama este asociată cu ceva sfânt, cu ceva divin, iar prin acestă
paralelă se accentuează puritatea, gloria, soarta și profeția mamei.
„Semințele ce zboară / Între ceruri și pământ” reprezintă
raze de lumină, care artistic, unesc cele două lumi: cosmosul și pământul .
Semințele sunt și ideile pe care mama le sădește în sufletul copilului : semințe
de bunătate, credința, sinceritatea, semințe care urmează să dea roade. Semințele
simbolizează urmașii, neamul, generațiile zămislite de Mama-Biserică, de la
care creștinii au primit viață și har. Autorul accentuează că mama e o ființă
spiritual sfântă, dar fizic, e totuși muritoare, de aceea trebuie s-o
respectăm, s-o slăvim în orice moment.
Prin intermediul poeziei ,,Mâinile
mamei" , autorul Grigore Vieru evidențiază rolul mamei în viață. Mâinele
mamei sunt utilizate drept o metaforă ce are scopul de a ascunde calitățile ce
o mamă le deține. Tandrețea, iubirea, bucuria și mândria față de copilul său pa
care o mama o emană prin toți porii reprezintă tema principală abordată în
poezie.
Tema poeziei „Chipul tău, mamă” este dragostea
poetului față de mamă, iar ideea
principală este că mama este acea ființă sfântă care a văzut și știe de toate. Motivele
dominante în poezie sunt: motivul mamei care semnifică primul cuvânt, semnifică
nașterea, semnifică o ființă măreață fără de păcat, motivul privighetorii care
semnifică libertatea și melncolia, motivul lacrimii care semnifică durerea, tristețea,
motivul ochilor - ochiul fiind asociat cu lumina și capacitatea de percepție
spirituală.
Tema poeziei „Mamă, tu esti...” se definește prin
conceptul de patrie, astfel încât mama devine un simbol ce cuprinde toate axele
definitorii ale patriei. Poezia ilustrează imaginea țării reunită cu cea a
mamei într-un context de sentimente și figuri semantice.
Mama apare în acest context, precum și în literatura
română, ca un simbol al adăpostului, al credinței, al hranei, al dragostei
materne, care este înălțat în fruntea tuturor fenomenelor și ființelor de pe
acest pământ. Mama devine vârful emoțiilor și stărilor eului liric.
Mulțimea
de idei ce reliefează cuvântul „ mama” este ilustrată de punctele de suspensie
care îndeamnă la meditație, la gândire profundă privind universul patriotic.
Poetul utilizează un limbaj metaforic profund ce
face legătura dintre „ creștetul, „ochii, „ palmele, „respirația” mamei și
elementele simbolistice ale patriei. „ „Creștetul tău/ Vârful muntelui/
Acoperit cu nea”” nuanțează imensitatea sufletească raporatată la cel mai înalt
punct de pe munte, și anume „ vârful muntelui”, al treilea vers sugerează ideea
de o frumoasă bătrânețe, părul cărunt în asociere cu zăpada albă și catifelată
de pe munte.
Metafora „ „Palmele tale / Arăturile noastre”
reliefează imaginea mâinilor muncitore și osândite, cu o piele ridată în
asociere cu pământurile Moldovei arate toamna târziu.
Mama pentru Grigorie Vieru era totul, și așa cum
afirma el: ,,Pierzând pe mama, îți rămâne Patria. Dar nu mai ești copil”.
Citind poeziile lui Grigore Vieru în primul rând ne
amintim de mama noastră și ne dăm seama că ea ne-a dat viață, ne-a educat, ne-a
învățat să deosebim binele de rău, iar noi la rândul nostru trebuie să-i acordăm
atenție s-o ascultăm pentru că ea ne dorește doar binele.
Bibliografie
1.
Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.
2.
Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.
3.
Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti,
1993.
4.
Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu