Profesor
limba şi literatura română DEACONESCU MIHAELA-MARIA
ŞCOALA
GIMNAZIALĂ “SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL” GALAŢI
Academicianul
Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui constă
în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu cititorul.
A fost în egală măsură un poet pentru cei
mici şi pentru cei mari, iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează
frumoasele sale gânduri. Nicolae Dabija consideră că Vieru a fost un
model de exigenţă. A ţinut foarte mult la copii, dar şi copiii l-au iubit, căci ştia să se apropie de ei. Multe
dintre poemele sale au devenit folclor; poezia lui e muzică, căci avea un auz
muzical perfect.
Traducătorii
buni ai lui Vieru îi traduc, în primul rând, muzicalitatea, care este unică, ea
vine din folclorul nostru, din muzica populară, iar ritmul versurilor vine din
foşnetul codrilor, al râurilor. E foarte cunoscut şi-n România, şi peste tot se
spune: ,,Grigore Vieru al nostru”, fiindcă a unit, prin intermediul poeziei
sale, cele două maluri de Prut. E un Alexandru Ioan Cuza al poeziei româneşti,
care trebuie încă redescoperit…şi nu numai la noi. De aceea, Grigore Vieru este
tradus şi recuperat de alte culturi.
Prin intermediul poeziei sale trăim şi noi ca neam, Vieru e una din valorile
noastre. N. Dabija a mai accentuat că ,,Literatura şi arta” era a doua lui casă
şi că aici îşi rescria articolele, lucra la articole şi la poezii chiar şi după
ce apăreau.
Grigore Vieru a abordat constant
câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria,
artistul şi creaţia. Cât priveşte tema mamei, este foarte dificil de ales
câteva opere reprezentative, deoarece poezia despre
mamă a lui Grigore Vieru reflectă
atitudinea monografică a poetului față de această ființă, printr-o abordare
amplă, din diverse unghiuri de vedere, organizate de M. Cimpoi în următoarea
schemă accesibilă: „De la ataşamentul afectiv, profund, dar ţinând de o esenţă
autobiografică, ce cobora viziunea pe un plan transparent al concretitudinii (Cântec
cu acul, Autobiografică, Cămăşile, Poem, Mama
poetului), de la ritualicul contemplat grav, dar fără patos imnic,
manifestat în Cântece pentru mama, până la Litanii pentru
orgă, în ale căror accente patetic-tragice se exprimă risipirea Întregului,
Mama este pe rând şi, bineînţeles, în chip amalgamat, prezenţă umană concretă,
chip spiritual, simbol, mit” [1, p. 77-78].
Tema patriei
admite la fel interpretarea a cel puţin patru poezii, dat fiind faptul că, în
viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu
Moldova / pământul străbun (De la tine, Poem), cu locul /
satul naşterii (Casa părintească, Satul meu, Acasă),
cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu
oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Legământ, Iezii
lui Creangă, Ascultând pe Enescu, Către plugar). Sunt
clare trăirile poetului: ataşamentul sufletesc faţă de
pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal, statornicia,
dorul, mândria, admiraţia, nostalgia revenirii.
Tema iubirii,
atestată în lirica poetului, presupune, cel puţin într-un demers şcolar,
elucidarea a două aspecte: care-i atitudinea lui Grigore Vieru faţă de iubire şi care sunt ipostazele feminităţii
în lirica lui erotică? Din lirica
poetului se pot extrage definiţiile iubirii şi ipostazele feminităţii. Definiţii ale iubirii: „Dragostea la
începuturi / Se compune din săruturi (Cântec în doi), Iubire – ram de
rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din lumină
vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu, sfânto: / Cer hăituit” (Iubind),
„Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit”ş.a. Ipostaze ale femeii: „Făptură nelumească, /
Rouă cerească (Femeie), Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”,
„Mai mândră ca o lună” (De dragoste), „Iar părul tău înrourat / Ca
busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus” (Această ramură), „Drago! O, tee, /
Dulce mireasă” (Acolo pe unde), „Frumoasa mea, doar tu, doar tu – /
Lumină stinsă din lumină” (Crezând că mângâi), „Femeie, cu gura mai mare
ca un Luceafăr” (Imn), „Trandafir de purpur / La mijloc de noapte” (Inima
ta) ş.a. În viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor,
forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este
taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina stinsă,
făptură nelumească.
Un alt aspect al
poeziei erotice a lui Grigore Vieru îl constituie ipostazele eului liric.
Identificăm în foarte multe poezii ale poetului un eu care trăieşte sentimentul
că între el şi iubită nu mai este loc pentru mamă (Inel, Pe drum
alb, pe drum verde, Onomastică, Mama în casa noastră).
Din această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot
cele două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa
(„Din inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei / Suferinţa”). Totuşi
dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. El
este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre revelaţia
contopirii cu Totul cosmic” [1, p. 51].
Al doilea război mondial,
mai exact, consecinţele acestuia sunt
evocate într-un şir de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în
lirica lui Vieru, este privit prin prisma copilului / fiului (Formular),
a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt
cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului).
Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama
îndurerată se revoltă împotriva acestui seism.Prin intermediul acestor metafore
poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru
a-şi configura viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă,
plumb, furtună, apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba,
floarea.
Bibliografie
1. Cimpoi, Mihai, Întoarcerea
la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.
2. Parfene, Constantin, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
3. Vieru, Grigore, Scrieri
alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.
REZUMAT
Academicianul
Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui
constă în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu cititorul.
A fost în egală măsură un poet pentru cei
mici şi pentru cei mari, iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează
frumoasele sale gânduri. Nicolae Dabija consideră că Vieru a fost un
model de exigenţă.
Grigore Vieru a abordat constant
câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria,
artistul şi creaţia. Al doilea război mondial, mai
exact, consecinţele acestuia sunt
evocate într-un şir de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în
lirica lui Vieru, este privit prin prisma copilului / fiului (Formular),
a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt
cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului).
Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama
îndurerată se revoltă împotriva acestui seism.
Prin intermediul acestor metafore
poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru
a-şi configura viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb,
furtună, apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba,
floarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu