Mihai
Elisabeta-Victorița, profesor înv.primar, gradul I,
Școala
Gimnazială ,,Alexandru Moruzi”
Poezia lui Grigore Vieru este expresia
unei sensibilități ieșite din comun.
Duioșia, delicatețea feminină, dorul sfâșietor
de casa părintească, adorarea mamei, apartenența sufletească irevocabilă la
lumea satului sunt teme pe care poetul le abordează folosind verbele la
persoana I, singular.
Fragil, copilăros, cu vocea schimbată de un
început de plâns el își afirmă în poezie o atitudine de bărbat care nu își
pierde timpul cu fleacuri.
Cu Grigore Vieru poezia română se întoarce la izvorul curat al
gândirii și simțirii poeziei populare.Asta nu înseamnă
că nu înregistrează și o izbitoare modernitate, poetul fiind prin sincronia să
cu ceea ce se scria în țara un port-drapel pentru poezia din Basarabia.
În fond, Grigore Vieru este un neoromantic din
talangă metafizică a poeziei române venind pe linia de aur : Eminescu, Bacovia,
Magda Isanos, Labis un poet la care întâlnim un sentiment al naturii asemănător
cu al lui Blaga, o concentrație a limbajului deseori asemănătoare cu cea a lui
Bacovia și destule sclipiri lingvistice care îl apropie de Nichita Stănescu.
Demonstrând
în cărțile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al jocului care
recreează lumea, Grigore Vieru a devenit repede mai ales din 1968 când publică
volumul „Numele tău”, poetul-simbol al Basarabiei, un poet căruia i se
recunoaște faptul că a revigorat poezia tradițională. Mama și maternitatea sunt
teme esențiale ale poeziei lui Vieru:
„Ușoară,
maică ușoară
C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ.
În priviri c-un fel de teamă
Fericită
totuși ești
Iarba știe cum te cheamă
Steaua știe ce gândești.”
(Făptura mamei)
În poezia lui Grigore Vieru întâlnim
misterul cosmic, taină, natură în plenitudinea ei, în fireasca ordine, dar și o
dimensiune morală care ordonează.
Aceasta din urmă e pregnantă mai ales în
poezia oracular mesianică, în poezia de strigăt existențial.
Altfel, poetul a devenit un tribun în apărarea
limbii române și a ființei românești. Mulți compozitori basarabeni s-au
inspirat din poezia lui Grigore Vieru(culegeri de cântece „Poftim de intrați”,
„Cine crede” ș.a.). Poetul este autor al unor melodii de cântece pentru
copii(„Să crești mare”), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu
compozitoarea Iulia Tibulschi.
Moștenirea
lăsată de poetul Grigore Vieru o vor admira multe generații mângâindu-și
sufletele cu versurile lui.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și
evocarea unei istoriii adevărate au fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a
sfiit să le expună în operă sa.
Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una
dintre „stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a
avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus de poporul
său.
Grigore
Vieru este un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa,
încărcat de răbdare, înțelepciune și frumusețe, îl întoarce semenilor săi care
îi deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai
departe viața în spiritul dreptății și al iubirii ce covârșește și poate birui
totul,al credinței față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da
greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul neamului său”.
Prin trecera lui Grigore Vieru la poporul
stelelor am pierdut pe unul dintre marii noștri poeți, un prieten nepereche de
o măreață și cuceritoare simplitate, un luptător pentru limba și simetria
românească, un simbol pentru romantismul de dincolo și dincoace de Prut.
Bibliografie
• Alex Ștefănescu- Revista România literară
• Daniel Corbu- Revista Limba Română, nr.1-4,
2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu