,,GRIGORE VIERU, ÎNTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA”

CHIRIAC MARIANA VIORICA

PROF.ÎNV.PRIMAR, DEFINITIVAT-LPS BOTOȘANI

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta, într-o familie de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru.A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipcani pe care a finalizat-o în 1953.

În 1957 a debutat editorial cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.

A fost un oaspete frecvent al Căsuţei Poeziei din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preşcolari Albinuţa. În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: Ştiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale.
Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieşit de sub tipar în 1970, se găsea şi poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut şi Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici şi a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec şi s-a întors la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul făcea următoarea mărturisire: ,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an, în ziarul din Chişinău Literatura şi arta apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor -  Grigore Vieru. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia la sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. ,,Pentru prima oară am luat în serios moartea” Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică şi interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată de Zdob și Zdub. Mulţi compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece Poftim de intraţ, Cine crede ş.a.). Grigore Vieru însuşi este autor al unor melodii de cântece pentru copii (Să creşti mare ş.a.), fiind ştiută strânsa lui colaborare cu compozitoarea Iulia Ţibulschi (Soare, soare, Clopoţeii, Stea-stea, logostea, Ramule-neamule, Cântînd cu iubire ş.a.). Poate cele mai cunoscute piese pe versurile lui Vieru sunt cele interpretate de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar cea mai îndrăgită este Eminescu. La fel de cunoscută este şi piesa Reaprindeţi candela, interpretată cu multă sensibilitate de Dida Drăgan. A scris versuri despre moarte, chiar despre propria-i moarte, pentru a demonstra că nu se teme de ea. În Litanii pentru orgă, poetul spunea: Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc./(...) Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii, iar în poezia Doină, Grigore Vieru spunea: Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!/ Din pâine iau, să pot zbura,/ Cât de pe flori albina ia./ (...) Ajuns-am a umbla mereu/ În braţe cu mormântul meu./ Şi nu ştiu unde să-l mai pun/ Să am un somn mai lin, mai bun./ Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,/ De-am mai trăit!/ Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!.
În viaţa mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (...) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea şi am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (...). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului. Prin anii '50-'80 glasul clopotului ei fusese înăbuşit. Sătenii noştri sfinţeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului - din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată. (...) Teoretic şi ''constituţional'' (?!) suntem închişi în ţarcul ,,limbii moldoveneşti'. Practic, însă ne mişcăm în interiorul limbii lui Eminescu, în spaţiul limbii române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o apărăm. La ora actuală, principalul obiectiv moral şi politic este apărarea Bisericii naţionale, a limbii române şi a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esenţiale, spunea Vieru într-un interviu acordat AGERPRES, în februarie 2008.
Un an mai târziu, la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Accidentul a avut loc pe traseul R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul se întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit la Spitalul de Urgenţă din Chişinău.
Epitaful pe care şi l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în aceleaşi stele în care era și Eminescu, este: Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă.

Pe lîngă excepţionalele poeme despre mamă, limbă, patrie, libertate, la memoria colectivă a contribuit asumarea rolul de tribun, de povăţuitor al neamului, de învăţător într-un moment fierbinte al istoriei, de desprindere a Basarabiei de bolşevismul sovietic. Grigore Vieru a reuşit să devină un simbol al acestor lupte şi, pînă la urmă, prin prestanţa de model naţional pe care a oferit-o, un mit plutitor. El este astăzi un poet naţional şi popular. Peste o sută de texte poetice sînt puse pe muzică şi cântate în toate ocaziile. Multe instituţii poartă numele poetului, iar abecedarul său luminează generaţie după generaţie.

Grigore Vieru face parte din generaţia poetică ’60, al cărei buzdugan e considerat Nicolae Labiş, din care fac parte Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Cezar Baltag etc., poeţi care au reuşit să refacă, fiecare cu pecetea personalităţii sale, punţile de legătură cu poezia românească interbelică, distruse în perioada proletcultistă, îmbâcsită de ideologia comunistă. Dacă această pleiadă de poeţi români era acuzată de estetism deşănţat, de abatere de la ideologie, în cazul lui Grigore Vieru se mai adăuga acuzaţia de naţionalist, egală cu aceea de duşman al poporului. Fiind în Basarabia un poet al resurecţiei, Grigore Vieru şi-a luat în serios şi rolul de tribun şi iluminător.

Cu Grigore Vieru poezia română se întoarce la izvorul curat al gândirii şi simţirii poeziei populare. Asta nu înseamnă că nu este de o izbitoare modernitate, poetul fiind, prin sincronia sa cu ceea ce se scria în ţară, un portdrapel pentru poezia din Basarabia. În fond, Grigore Vieru este un neoromantic din falanga metafizică a poeziei române, venind pe linia de aur Eminescu, Bacovia, Magda Isanos, Labiş, un poet la care întâlnim un sentiment al naturii asemănător cu al lui Blaga, o concentraţie a limbajului deseori asemănătoare cu Bacovia şi destule sclipiri lingvistice care-l apropie de Nichita Stănescu.

Demonstrând în cărţile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al jocului care recreează lumea, al paradisului recuperat de cel vârstnic prin candoare şi fast imaginativ, Grigore Vieru a devenit repede, mai ales din 1968, când publică volumul Numele tău, poetul-simbol al Basarabiei, un poet căruia i se recunoaște faptul că a revigorat poezia tradițională.

Mama şi maternitatea sunt teme esenţiale ale poeziei lui Vieru: Uşoară, maică/ Uşoară/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ/ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericită totuşi eşti -/ Iarba ştie cum te cheamă,/ Steaua ştie ce gândeşti (Făptura mamei). George Coşbuc a scris poezia Mama şi a devenit cunoscut datorită manualelor şcolare, Grigore Vieru are peste zece astfel de excelente poeme, de la Mâinile mamei la Mică baladă, de la Făptura mamei la extraordinarele, profundele Litanii pentru orgă, fiind unul din cei mai mari poeţi ai temei. Celelalte teme, Patria, Naşterea, Moartea, Eminescu, Limba română, se întâlnesc obsesiv tratate în formulă proprie, în toată lirica sa.

În poezia lui Grigore Vieru întâlnim misterul cosmic, taina, natura în plenitudinea ei, în fireasca ordine, dar şi o dimensiune morală care ordonează. Această dimensiune morală e pregnantă mai ales în poezia oracular-mesianică, în poezia de strigăt existenţial. Altfel, poetul a devenit un tribun în apărarea limbii române şi a fiinţei româneşti.

Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci şi în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie. (AGERPRES/Documentare - Marina Bădulescu, Editor - Cristian Anghelache)

Nouă ne rămâne bucuria de a-i citi opera, cu sentimentul că sărbătorim în acest fel pe unul dintre poeţii de primă linie a liricii noastre  şi o conştiinţă a neamului românesc.

BIBLIOGRAFIE:

1. www.grigorevieru.md;

2. Grigore Vieru. Taina care mă sperie. Iași, Ed. Princeps Edit. 2008;

3. www.ro.wikipedia.org;

4. Grigore Vieru,Acum și în veac, Ed. Litersa, ed. III.