Roman Irina, Filosofie, grad didactic I, LPS-Botoşani
Poetul Grigore Vieru avea să împlinească... 83 de ani. Un chip blând, o
minte strălucită, un om bun și iubitor de oameni, iubitor de țară. Așa era Grigore
Vieru, poetul român născut dincolo de Prut. Așa l-au perceput nu doar
apropiații, ci și aceia care și-au intersectat drumul cu al său. Acest om
plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi
crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin
cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape
ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de
crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de
omul care a locuit la marginea unei iubiri.
El
a fost un simbol al Basarabiei înstrăinate. Prin intermediul creaţiei poetului
Ţara a aflat încă în anii ’70 că Basarabia cea răpită de la trupul ei trăieşte. În 1973, i s-a îndeplinit visul de a
trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici și a participat la
întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin
Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile
Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un
sac de cărți. n anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii
Scriitorilor din România, i-a adresat o invitație oficială din partea
societății Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit
de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din
România, a vizitat, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București,
Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă
distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de
Onoare Andersen. În același an, în ziarul din Chișinău ''Literatura și arta''
apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor — Grigore
Vieru. La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mișcării
de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe
versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a
românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și
se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27
august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului
Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea
la grafia latină. În 1990 Academia Română l-a primit în rândurile sale, la
început ca membru de onoare, apoi membru corespondent, iar în 1992 l-a propus
ca nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. El
a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam,
Dragostei de Adevăr. ''Există trei prilejuri de a te cunoaște pe tine însuți:
munca, iubirea și cumpăna''. ''Patria este ca un copil: dacă uiți de ea, poate
să plece de acasă''.
Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică,
poezia lui Grigore Vieru te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a
complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente
de sinteză profunde, uneori dramatice.Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe
creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări
valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La
succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de
la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul, dar
şi inoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natal. În anul 1957
debutează editorial, student fiind, cu o
plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În
1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea
Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista
pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tânărul
leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul
1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri
lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica
literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției
devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Asemenea dedicații apar pentru prima oară în
lirica basarabeană postbelică. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul
unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii
revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu,
Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna,
Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de
cărți. În anul 1974, scriitorul
Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o
invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs.
Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la
invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai
multe orașe din România: București Constanța, Cluj-Napoca, Iași
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80,
Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din
Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare
rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este
unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și
conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la
dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează
limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. Grigore
Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în
peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al
excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate
în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident
în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu
într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea
limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii
de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul
patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în
destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale
creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi
credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un
verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos nu
are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără
etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În
limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor
cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului,
celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a
pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În
aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o
mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de
mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta /
Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”. Cred
că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este
aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se
simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte,
adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut
şi în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea
spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al
tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.
Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale –
moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii
aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.
Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu
este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că,
spune chiar el, s-a născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a
început să scrie, şi-a dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el.
Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale,
atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a
cuvintelor»”. Grigore Vieru întrupează, în
ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală
de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O
conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei
istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care
a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul
întrebării de atâtea ori. "Sunt
fericit că scriu în limba română. ..A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu
te-ar închide în ochiul său, de unde vezi întreg Universul, chiar daca Dumnezeu
îl ţine inchis, de teamă să nu te scape jos.. Eu văd din interiorul limbii
române întreaga lume, întregul Univers...întreaga mişcare a planetelor, chiar
daca ea, limba română nu are o circulaţie universală.Limba română este întâia
graniă a ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată".Valoarea,
adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul
poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane. Toate
cărţile lui au fost avanposturi. Ele luptau, iubeau, vorbeau şi când poetul nu
se afla în preajma lor. La fel vor proceda acestea şi de azi încolo. Vor lupta,
iubi şi vorbi în locul lui Grigore Vieru, cu cuvintele Limbii Române, cu
lacrimile (de bucurie şi suferinţă) ale Naţiunii Române şi cu speranţele
neamului nostru de care sufletul poetului a fost întotdeauna preaplin „ca un
pom de roşii mere”.
,,Să-l aducem copiilor şi nepoţilor
noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu
sfinţenie”.
Bibliografie:
- www.grigorevieru.md;
- Grigore Vieru. Taina care ma
apara. Iasi, Ed. Princeps Edit. 2008;
- www.ro.wikipedia.org;
- Grigore Vieru, Acum și în veac,
editura Litersa, ed.III.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu