INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BOTOSANI
ŞCOALA GIMNAZIALA
NR.13
JUDEŢUL BOTOSANI
Nr.
din
DIRECTOR,
PROF.VASILICA
DOINA
TITLU
PROIECT
Seri duhovnicesti la Scoala 13
COORDONATOR
PROIECT:
Prof.
ZAHARIA GAROFITA
PARTENERI:
- ŞCOALA
GIMNAZIALA NR.13
- BISERICA
PACEA
- BISERICA
ORTODOXĂ „SFÂNTA TREIME” ,BOTOSANI
o
CCD BOTOSANI
PERIOADA
DESFASURARII:
octombrie 2016-iunie 2017
COORDONATORI PROIECT:
Prof.coordonator.
ZAHARIA GAROFITA
COLABORATORI PROIECT:
o Preot paroh,
BADARAU GHEORGHE
o Preotii parohi, VORNICU EUGEN si ANDRISESCU GHEORGHE
o Formator CCD – Isabela Cantemir
o Părinţii copiilor
o Comunitatea locală
ARGUMENTAREA
PROIECTULUI
Aşa cum
Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, şi
iubire, noi, oamenii creştini trebuie să urmăm acest Model atât cât ne este cu
putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât aceasta este începută la o vârstă mai
fragedă, cu atât valoarea sa va fi mai mare. Pentru a-l face pe copil să ajungă la aceste valori
esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă .
Copilul, încă
de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale
căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască.
Mai întâi în familie, copii, învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel
sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină
persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii.
Educaţia religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le
are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru
a devenii un bun creştin.
În Vechiul Testament se spune că : “Omul se cunoaşte după copiii
pe care i-a lăsat în urmă”. Aşadar să ne străduim să lăsam în urma noastră
copii înţelepţi, copii cu frica lui Dumnezeu.
Educaţia
religioasă a copiilor trebuie şi poate fi continuată în cadrul orelor de
religie, dar şi în cadrul activităţilor extracurriculare. Acesta este şi scopul
iniţierii acestui proiect.
Una dintre
sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil de a
cunoaşte şi a venera valorile sacre.
SCOPUL
PROIECTULUI :
○
Cunoaşterea învăţăturilor Bisericii , a tradiţiilor religioase, a
sfintelor slujbe şi formarea unui
puternic caracter moral-religios;
OBIECTIVE:
1.asimilarea de cunostinte cu privire la
traditiilecrestine legate de sarbatorilereligioase;
2. -intonarea de colindesialtecantece cu
continutreligios;
3.formareaunuicaracter moral religios
4. pregatireaelevilorcapabili de
performanta;
5. antrenareaelevilor cu CES in
diferiteactivitatisiconcursuriscolare;
6. implicareaactivasiafectiva a elevilor
la slujbelebisericesti;
7. respectareavalorilorstramosesti
GRUPUL ŢINTĂ:
○ Elevii Şcolii GIMNAZIALE NR 13 BOTOSANI
RESURSE UMANE:
o preotul paroh
VORNICU EUGEN si preotul paroh ANDRISESCU GHEORGHE
o
Preot paroh,
BADARAU GHEORGHE
o
Formator CCD – Isabela Cantemir
o prof.
coordonator ZAHARIA GAROFITA
o elevii Şcolii
GIMNAZIALE NR 13 BOTOSANI
o comunitatea
locală
o părinţii/bunicii
copiilor
MODALITĂŢI DE
EVALUARE:
o -analiza
activităţilor desfăşurate
o -expoziţii de
fotografii
o -recitări,
scenete, învăţături.
o -publicarea
proiectului in presa scrisa
PLANIFICAREA
ACTIVITĂŢILOR
DATA
|
DENUMIREA ACTIVITĂŢII
|
LOCUL DESFĂŞURĂRII
|
PARTICIPANŢI
|
||
Septembrie
2016
|
Elaborarea proiectului
|
Şcoala Gimnaziala NR 13
|
Prof. ZAHARIA Garofita
|
||
Octombrie 2016-mai 2017
|
.In fiecare zi de marti a anului
scolar 2016-2017, orele 15-17, elevii au primit informatii legate de diferite
sarbatori religioase, au intonat colinde, pricesne, au invatat traditii de
Craciun, dar si incondeierea de oua de Pasti si simbolistica lor,au fost
pregatiti suplimentar pentru concursuri scolare
|
Şcoala Gimnaziala NR 13
|
Prof. ZAHARIA Garofita, elevii
claselor a V-a A si B, a VI-a A si B, a VIII-a A
|
||
Decembrie
2016
|
Concert de colinde
|
Biserica Nasterea Maicii Domnului
|
Preot, cadre didactice, elevii, comunitatea
locală
|
||
Concert de colinde
|
Biserica Sfanta Treime
|
Preot, cadre didactice, elevii,
comunitatea locală
|
|||
Concert de colinde
|
CCD Botosani
|
Personal CCD, cadre didactice,
elevii, parintii, comunitatea locala
|
|||
Concert de colinde
|
Primaria Municipiului Botosani
|
Personal Primarie, cadre didactice,
elevii, parintii, comunitatea locala
|
|||
Februarie-Martie
2017
|
Pregatirea elevilor capabili de performanta pentru
olimpiadele si concursurile scolare
|
Şcoala Gimnaziala NR 13
|
Elevii capabili de performanta, prof. ZAHARIA GAROFITA
|
||
Martie
2017
|
Ingrijirea de morminte parasite
|
Biserica Nasterea Maicii Domnului
|
Preotul, cadre didactice,elevii
|
||
Februarie -Martie
|
Participarea la
TainaSfantuluiMaslu
|
Biserica Sfanta Treime
|
Preotul, cadre didactice,elevii
|
||
Aprilie
2017
|
Saptamana
Patimilor traita la denii in Sfanta Biserica
|
Biserica Sfanta Treime
|
Preot,elevii,
părinţii
|
||
Aprilie
2017
|
Despre
incondeierea oualelor, simbolistica formelor si a culorilor, REALIZAREA DE
DESENE PENTRU CONCURSURI SCOLARE DE CATRE ELEVII CU CES
|
Şcoala Gimnaziala NR 13
|
Prof. ZAHARIA Garofita, elevii
claselor a V-a A si B, a VI-a A si B, a VIII-a A, elevii cu CES
|
||
Mai-Iunie 2017
|
Participarea la SFANTA LITURGHIE”
|
Biserica Nasterea Maicii DomnuluiSI
Biserica Sfanta Treime
|
Preotul, cadre didactice, elevi,
comunitatea
locala
|
||
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu