Viața, activitatea și opera marelui poet Grigore Vieru

IORDACHE DOINA

Prof.Limba și literatura română ,  Gr.didactic I

Şc.Prof.,, Sf. Ap. Andrei “ Smîrdan,

Structura: Şcoala Gimnazială  ,,C-tin Tincu”Lişna,

           

                                        Grigore Vieru - sufletul unui neam

           

                             Motto: „Un neam care zămisleşte din când în când un Eminescu sau un  Vieru nu poate până la urmă  să nu învingă.”
                                                            (Nicolae Dabija)

Marele poet al contemporaneităţii, Grigore Vieru(1935-2009), este apreciat de

critica literară ca cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice în poezia postbelică. Este şi cel mai popular şi îndrăgit poet din Republica Moldova.  Poet al maturităţii şi dragostei, al copilăriei şi plaiului natal,   Grigore Vieru este un poet cu destin aparte. Pe lîngă excepţionalele poeme despre mamă, limbă, patrie, libertate, Grigore Vieru a reuşit să devină un simbol şi, pînă la urmă, un mit. El este astăzi un poet naţional şi popular, care a luptat pentru patria sa şi pentru limba română. A avut doar un singur vis ,, Să poată să treacă Prutul,, Grigore Vieru este un adevărat patriot

       Născut în localitatea Pererita, de pe malul stâng al Prutului, la 14 februarie 1935, el va deveni la cinci ani cetăţean al Republicii Sovietice Moldoveneşti, ţinutul românesc numit Basarabia fiind arondat de Stalin în 1940 imperiului bolşevic. Astfel, toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte a maturităţii, poetul n-a putut privi România, de fapt doar dealurile Miorcanilor lui Ion Pillat din dreapta Prutului, decât “prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii”. Oricine ia în discuţie “cazul” lui Grigore Vieru, va trebui să pornească nu doar de la talentul autentic şi forţa lirică absolut debordante, ci şi de la privaţiunile spirituale ale tânărului Grigore Vieru. Să ne gândim doar la faptul că până la douăzeci şi trei de ani el nu citise Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, poeţi interzişi în Basarabia. Când a citit poezia şi publicistica lui Eminescu, pe ascuns, într-o ediţie interbelică, Grigore Vieru avea să scrie un poem tulburător, Legământ, care a însemnat de fapt consfinţirea repunerii în circulaţie, în Basarabia, a geniului nostru tutelar şi a luptei pentru limba română strămoşească.

   Debutează editorial fiind încă student, în 1957, cu placheta pentru copii “Alarma”, urmată de zeci de alte cărţi destinate celor mici: “Muzicuţe” (1958), “La fereastra cu minuni” (1960), “Bună ziua, fulgilor” (1961), “Ce poezie ştii tu?” (1961), “Făt-Frumos, curcubeul” (1961), “Cum mi-am învăţat băiatul cifrele şi număratul” (1963), “Făguraşi” (1963), “Mulţămim pentru pace” (1963), “Soarele cel mic” (1963), “Duminica cuvintelor” (1969), “Trei iezi” (1970), “Codrule, codruţule” (în colaborare cu Spiridon Vangheli, 1970), “Mama” (1975), “Un verde ne vede” (1976), “Albinuţa” (1979). În 1970, împreună cu Spiridon Vangheli, realizează primul abecedar cu litere latine în Basarabia postbelică. Volumele sale sunt încununate cu Premiul „Iosif Glavan” al Comsomolului (pentru “Versuri”, 1965), Premiul de Stat al Republicii Moldova (pentru “Un verde ne vede”), Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen” (1988), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (pentru “Albinuţa”, ediţia 1994), Premiul „Lucian Blaga” (1994); de asemenea, i se acordă înalte distincţii de stat: Ordinul Republicii (1996), Ordinul Prietenia Popoarelor, Medalia „Mihai Eminescu” (2000), precum şi titlurile Maestru Emerit al Artei (1985) şi Scriitor al Poporului din Republica Moldova (1992).

               Grigore Vieru s-a impus ca o personalitate artistică încă din studenţie, când frecventa cenaclul universitar, iar mai târziu ca un talent literar de excepţie şi un spirit civic angajat, ca promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului în cele mai importante manifestări culturale, sociale şi politice ale intelectualilor basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea Basarabiei (1987-1991), pentru reunirea ei cu Patria-mamă. În publicistică a abordat probleme spinoase ale actualităţii şi a meditat asupra destinelor neamului, ale artei, limbii şi literaturii române. El este eminamente un poet al satului conceput ca sălaş al veşniciei, microunivers autarhic ce trăieşte după legi implacabile, spaţiu al originilor şi al sacrului.

            Grigore Vieru face parte din generaţia poetică ’60, al cărei buzdugan e considerat Nicolae Labiş, din care fac parte Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Cezar Baltag etc., poeţi care au reuşit să refacă, fiecare cu pecetea personalităţii sale, punţile de legătură cu poezia românească interbelică, distruse în perioada proletcultistă, îmbâcsită de ideologia comunistă. Dacă această pleiadă de poeţi români era acuzată de „estetism deşănţat”, de abatere de la ideologie, în cazul lui Grigore Vieru se mai adăuga acuzaţia de „naţionalist”, egală cu aceea de duşman al poporului. Fiind în Basarabia un poet al resurecţiei, Grigore Vieru şi-a luat în serios şi rolul de tribun şi iluminător. Altfel, cum s-ar explica truda asupra paginilor unui Abecedar (1970), alcătuit împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli, a atâtor culegeri pentru şcolari, a clasicului şi modernului manual de scriere şi citire Albinuţa (cartea de căpătâi a copiilor din Basarabia) şi cum s-ar explica câteva tiraje de cărţi topite, pentru că poemele cuprindeau în metafora lor tricolorul şi limba română?

Cultul copilului şi al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi mitopoetica lui Vieru. Caracterele esenţiale ale creaţiei sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernităţii. „Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are şi o prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanţelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită. Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija şi toţi care sunt ca ei cultivă în chip deliberat temele tradiţionale şi recurg la formule lirice mai accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ţinuţi, de regulă, departe de rafinamentele poeziei moderne“ (Eugen Simion)

            Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales.Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr,.

   Toţi îl cinstesc cu slavă pe poetul nemuritor al neamului nostru prin laude si distincţii ,nici un om de creaţie nu l-a uitat pe maestru si mulţi din ei iî aduc tot felul de cuvinte de laudă pentru el si îl descriu in modul în care l-au cunoscut ei mai bine…
(Constantin Ciopraga)
Blînd şi viteaz, tradiţionalist si modern, Grigore Vieru ne-a dat o „Albinuţă” pentru întreaga Românie de azi si de mîine.
(Eugen Coseriu)
Grigore Vieru se cuprinde în inima românilor ca Varful de Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în cîmpia Baraganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi şi ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot timpul inspirat şi blînd, şi plin de furtunile ce domină povestea Nistrului, înscriindu-şi durerea în Marea Neagra.
(Fănuş Neagu)
Un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecîndu-l prin inima sa şi, încărcat de răbdare, înţelepciune si noua frumusete, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viaţa în spiritul dreptătţii şi iubirii ce covîrşeşte şi poate birui totul, al credincioşiei faţă de cele nepieritoare şi al nadăjduirii ce nu poate da greş, un asemenea poet rămîne-va „suflet în sufletul neamului său”.
(Ioan Alexandru)
            Compunînd versuri pentru copii, poetul mărturisea că, scriindu-le, aude şi melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie unică, inconfundabilă şi nu este de mirare că în spaţiul natal această creaţie este atît de populară şi indrăgită… Vorbeam mai înainte de o conştiinţă afectivă. Trebuie să adăugăm la aceasta o constiinţă propriu-zisă de artist, în sensul tradiţiei romantice ilustrată de un Eminescu, dar şi de un Lermontov şi un Puskin

    

Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.Peste o sută de texte poetice sînt puse pe muzică şi cîntate în toate ocaziile. Multe instituţii poartă numele poetului, iar abecedarul său luminează generaţie după generaţie.

           

Bibliografie:

BĂILEŞTEANU, F. Grigore Vieru: Omul şi poetul / F. Băileşteanu. — Bucureşti: 1995.

DAMIAN, Liviu. Metafora lui Grigore Vieru / L. Damian // Tinerimea Moldovei. — 1981

CIMPOI, M. Mirajul copilăriei: viaţa şi opera poetului Gr. Vieru.

POSTOLACHI, Veronica. Cuvântul ca instrument al magicului în poezia lui Lucian Blaga şi Grigore Vieru:

DOLGAN, M. Creaţia lui Grigore Vieru în şcoală (Scriitorii moldoveni în şcoală)

GRIGORE Vieru în amintirile contemporanilor / antol. de Daniel Corbu. – Iaşi: Princeps Edit, 2010. –