Prof. Felicia Năpîrcă, Limba şi literatura română, Grad didactic II
Şcoala Gimnazială "Aristotel Crîşmaru" Drăguşeni
Pentru a schimba ceva, trebuie să luptăm în
fiecare clipă, fiind inarmaţi cu opera
viereană, şi cu sufletul de copil al poetului.Tematica poeziilor sale se
apleacă asupra tuturor celor care emanau iubire, care puteau să iubească, să
transimtă sentiment. Pentru poet mama, era sufletul său, era viaţa însăşi, de
aceea a cântat despre ea mereu şi pretutindeni, aşa cum vor arăta în ceea ce
urmează. Ne vom apleca asupra câtorva aspecte din viața și opera sa pe care,
poetul le-a respectat și iubit în
același timp cu îndârjire.
Poetul
român, Grigore Vieru a fost membru
corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova
devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de
ambele maluri ale Prutului.
Tematica lui Grigore Vieru este
aparent simplă dar în același timp foarte profundă. A scris poezii despre mamă,
natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile
românești.
Grigore Vieru a fost și este un poet al
iubirii, al iubirii statornice, incoruptibile, mesiatice și chiar martirice: ”Doamne,
poate că/N-am fost nici sfânt, nici oștean./Pur și simplu, ziditu-m-am de
viu/În templul Limbii Române”. Acesta a picurat iubire în inima ostașului care
nu a putut să-și îndrepte arma înspre propria-i țară, a colorat zâmbetul
copiilor cu iubirea de albină, de flori, de ciocârlie, a luminat cu iubire
chipurile mamelor obosite de așteptarea unui odor, unui fecior…a cântat
Duminica, ziua cea sfântă, iar genunchii și i-a plecat doar în biserică...a
trăit cu rost duhovnicesc, iar arma sa i-a fost cuvântul și o taină care l-a
apărat de cei care nu au știut cum să-i respire gândul: ”Ascultă mulgătorule de
zahăr/ Și cocoșatule sub temenele/Eu știu că stai ca viermele în măr/În miezul
vorbei și suflării mele”
De altfel, Grigore Vieru însuși
mărturisește că este, prin excelență, un poet al iubirii „Sunt deci un poet al
iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea
asta. Iubirea este o jertfă zilnică. Păcat că măreția sacrificiului o găsim mai
mult în singurătatea iubirii.” – sentiment pe care s-a axat destinul său „Dacă
n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață”. Cel mai simplu și cel mai modest poet,
cel mai curat în acțiune și cel mai revoltatat în gândire, cel mai român și cel
mai basarabean, cel mai sătul de istorii inventate despre identitate și cel mai
flămând de istoria adevărată a dorului hăituit în zări îndepărtate, a dorului
”furat” de țară, de un frate…Mitizat încă din timpul vietii, Grigore Vieru s-a
„judecat”singur, cu aceeași luciditate și onestitate care i-a caracterizat
întreaga viață, pentru posteritate „Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima
mea e mare”.
Din altă parte privind , Vieru abordează motivul
mamei dând naștere și unei discuții pe tema “restringerii” , apoi a reluării temelor. Aici este oportun să explicăm că
limitarea motivului mamei a avut o semnificație deosebită, poetul
sustrăgându-se conștient și ingenios “datoriei”de a evoca “artistic” cuceririle
și aspirațiile omului sovetic, binefacerii
“prieteniei popoarelor” și altor teme și sarcini prevăzute de hotărârile de
partid și de indicațiile forurilor conducătoare. Asta pe de o parte. Pe de altă
parte, chiar în contextul reluării insistente a motivului poetic al mamei ,
scriitorul procedează in fiecare poezie in mod original, punea în lumină
semnificații noi ale motivului , depunea eforturi cuvenite pentru a nu se repeta,
aceasta reușindu-i de cele mai multe ori.
Poetul îi atribuie sfințenie mamei
sale, o divinizează asemeni unei icoane. Ea
reprezintă un simbol sacru pentru autor datorită sufletului curat și
purificator. Emană credință și încredere tuturor celor pe care îi
înconjoară.Are imensa putere de a schimba gânduri și simțăminte . Acestei
ființe minunate i se atribuie meritul de păstrare și perpetuare a credinței în
puterea divină. Mama este prezentă în conștiința și duhul fiecărei persoane datorită faptelor
mărete , pe care le-a făcut și pe care va continua să le mai facă.
În operele sale mama lui Grigore Vieru
nu este doar a sa. Prin persoana
părintelui său,poetul a reprezentat toate mamele sau toate femeile ce pot
deveni, atribuindu-le acest cuvânt sfânt și plin de har: ,,Mama”. Autorul
dorește să transmită că orice mamă are forța de a da viață,de a oferi viitorul
din trupul său. Dumnezeu i-a dat puterea de a-și iubi necondiționat copiii, iar
mama fără dragoste de copii e ca cerul fără stele. Ea și-a luat răspunderea de
a duce pe umerii ei atât de fragezi, dar totodată puternici, greutatea acestei
lumi atât de diferită,complicată și . În
lumea poetului Vieru,mama rămâne femeia cu lacrimi în ochi,cu chipul de o
frumusețe divină și suflet sfânt și curat.
Ca și in poezia pentru copii , în creația sa
pentru adulți G.Vieru pornea de la sacralitatea ori poate mai curând de la
sacralizarea unor finite și adevăruri pe care literatura “realismului
socialist” , nereușind să le lichideze definitiv , le trece cu precădere pe un
plan secundar. Mama nu încearcă , desigur , să fie mama , dar în epoca imediat
postbelică rolul ei revenea, în mare, Patriei.
“Despre poetul Grigore Vieru se poate vorbi sub aspectul diferitelor
arte a cuvintelor şi mai ales în această împerechere firească – mama, graiul.
Cele mai vechi cuvinte, pe care cu atâta talent le-a redescoperit G. Vieru. ”
(Ion Vatamanu)
Bibliografie :
1. G. Călinescu
– Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982
2. Ion Ciocanu – Literatura romana contemporana din Republica
Moldova, Chișinău, 1999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu