GrigoreVieru, mesagerul tuturor românilor

DiaconuAlina- Mihaela,professorînv. primar, gradul didactic I,
ȘcoalaGimnazialăAsău, jud. Bacău

GrigoreVieru a fostîntotdeaunaun talent unic, datorităcăruiacuvântulşi-a păstratnobleţea. Uniiîlconsideraudemodat, alţii,celmai mare poet al basarabenilorşiunadintrecelemaiimportantevoci ale literaturiiromânecontemporane.Poeziile sale nu au lăsatpenimeniindiferentşi au emoţionatmereu mii de inimi.

Cine doreştesăaflece au păţitromânii din Basarabiaînperioadaîn care s-au aflat sub stăpâniresovieticătrebuiesăciteascăstudii de istorie. Cine doreşteînsăsăaflece au simţitromânii din BasarabiaînaceeaşiperioadătrebuiesăciteascăpoezialuiGrigoreVieru.

ÎntradiţialuiEminescu, deşi n-are, nicipedeparte, aceeaşianvergurăca poet, GrigoreVieru s-a situat de la începutîncentrulvieţiiafective a comunităţiiluietnice, dovedind un remarcabilsimţ al esenţialului. Fragil, copilăros, cu voceazugrumată de unînceput de plâns, el îşiafirmătotuşiînpoezie o atitudine de bărbat, care nu-şipierdetimpul cu fleacuri. Chiarşipoeziileluicelemaitandru-jucăuşesunăca un imn: “Vârfulcelmairidicat/ E-al ierbiicreştet./Nimeniîncă n-a zburat/ Mai sus de iarbă,// Pestevârfulînverzit/ Prin care, tainic,/ Urcălaptele-ndulcit/ Şisfânt al vacii.// Cum să-nvingi? De cesă-nvingi/ Străbunul are/ Alba rouăpeferigi:/Pe tine, mamă!”(Iarba). 

LimbaromânăestefolosităînpoezialuiGrigoreVieru cu mare grijă, caapaîntimp de secetă. Poetul se şijoacăuneori, dar nu cu cuvintele.Aceastăseriozitate de artist a făcut o puternicăimpresieînRomânia, înanii ’80, când au apărutînsfârşit, şi la Bucureşti, selecţii din poezialui: Izvorulşiclipa, 1981, celeunsprezecepoeme din Constelaţialirei, antologiapoeţilor din R.S.S. Moldovenească, 1987, Rădăcina de foc, 1988 etc. Publicul era sătul de poezia-butaforie, fabricatăîncantităţiindustrialeînscopuripropagandistice, darşi de jocul de-a poezia, inteligent, darşi cam infantil, practicat de o mulţime de studenţişifoştistudenţi de la Litere care credeaucăastfelsfideazăregimul. Sentimentalismulrăscolitor din cărţilepoetului de dincolo de Prut, modulfirescîn care poeziasafăceaatingere cu folclorulşi, mai ales, gravitatea cu care era folositălimbaromânăcreauimpresiaredescopeririiadevărateipoezii. 

Emoţiatrăită de cititori era intensificată de gândulcămesajulînlimbaromânăveneadintr-un fragment din Româniapierdutînîmprejurărilecelui de-al doilearăzboimondialşisupusdecenii la rânduneirusificăriforţate. Evidenţafaptuluicălimbaromânăsupravieţuiseacolo, prinforţeproprii, fărăniciunsprijin din parteaţării-mamă, îiînduioşapemulţipână la lacrimi. 

În 1984 poetul își adună cele mai frumoase poezii și cântece, medalioane, secvențe publicistice țn volumul “Scrieri alese”, prefatat de cel mai de seama critic și istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi. Versurile noi pe care poetul le-a inclus în “Scrieri alese” (Ascultați, măi copii, Floarea soarelui, Despre fericire) au în majoritatea lor un caracter social. De aici încolo, artistul, obligat de condițiile social-politice, devine un poet tribun. Într-un interviu el marturisește: „Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prăpăstios. Abia astept ca lucrurile să se reașeze în matca lor, pentru a reveni, la chemarea mea firească, la poezia liriă“. Apare un studiu semnat de Mihail Dolgan, “Creația lui Grigore Vieru în scoală”.

Cu ocaziaimplinirii a 50 de ani de existență, GrigoreVieru a doritsăfacă, în 1985, un spectacolliterar-muzical la PalatulOctombrie (azi "Palatul National"), însaevenimentul a fostinterzis din ordine de la celmaiînaltnivel.

Treianimaitarziu, însăptămânalul "LiteraturașiArta", aaparutprimul text poetic postbelictiparit in Basarabia cu literelatine, semnat de GrigoreVieru. I se acordaceamaiprestigioasădistincțieinternaționalăîndomeniulliteraturiipentrucopii: Diploma de Onoare Andersen.

În 1989 a fostvotatdeputat al poporului.Dupa 1990, adunândînjurulsaupeceimaipopulariinterprețișicompozitori de muzicăușoara din Basarabia, poetulaîntreprins un turneu de succesîn Moldova de peste Prut. GrigoreVieru a devenitmembru de Onoare al AcademieiRomâneîn 1990 șimembrucorespondentîn 1993.

DupăRevoluția din 1989, înRomânia i-au fostpublicatemaimultecarțiîntre care "Hristos nu are nici o vina!" (1991), "Curațireafântanii" (1993), "Rugaciunepentru mama" (1994), "Izbăvirea" (1999), volumulantologic "CarteaViețiiMele" (2002). La Electrecord, București, în 1992, aaparutdiscul de cântece "Rasai", realizatîmpreuna cu Doinași Ion Aldea-Teodorovici, pe careaparecelebramelodieînchinatăluiMihaiEminescu.

Culegeri din liricașipoeziasapentrucopiiau aparut, de-a lungulanilor, înFrațta, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kargazstanșiînaltețări.

Înpoezia„Scrisoare din Basarabia”, poetul se face purtătorul de cuvânt al uneiîntregişidezrădăcinategeneraţii, care a trebuitsăaudăistoriarepovestităşiinventată:

„Învremeaputredăşigoală / Pe mine, frate, cum să-ţi spun,

Pe mine m-au minţit la şcoală / Că-mi eştiduşman, nu frate bun.”

„Dacăvisulunora a fostsauestesăajungăîn Cosmos, euviaţaintreagă am visatsătrecPrutul.”

Spuneapoetul.Păcatcăvoceasa nu s-a făcutmai bine auzită. Totuşi, cred căasistămdeja la un paradox: unelevoci se audmai tare şimaiclardupăcesursadispareîneternitate:

„Din Basarabiavăscriu, / Dulcifraţi de dincolo de Prut.

Văscriu cum pot şipreatârziu, / Mi-e dor de voisivăsărut.”

GrigoreVieruîşiimagineazăcă o carte a luiEminescuar fi ultima din care arcitiînainteamorţii. Un testament sfânt, care trebuietransmismaideparte, din generaţieîngeneraţie.

„ LuiMihaiEminescu” :

„S-o lăsaţiaşadeschisă, / Cabăiatulmeuori fata

Săciteascămaideparte / Ce n-a reuşitnicitata.”

Dacăcei care urmează nu-l vormaidoripeEminescudrept far călăuzitor al limbiiromâne, 

„Cisă nu închideţicartea / Caperecile-mi pleoape.

Aşezaţi-mi-o capernă / Cu toţicodriieiînzbucium.”

GrigoreVieruestesolarulîndureratprintresumbriicondeieriaiacestuispaţiuromânesc. Unsimbol al acesteibucăţi de pământ, Basarabia, şi al întregiipătimiriromâneşti. De fapt, poetulGrigoreVieru nu artrebuideplânspentrutragedia care i-a fostscrisă, pentrucăviaţaîntreagă a ştiutsăşi-o prefacă-n cântpentrucopiişi s-o preschimbe-n piatră de căpătâipentrusecole de români care vorurma. Şi-aînveşnicittrecereaprinaceastălume, lăsându-ne moştenireexpresiauneisensibilităţi, dintrecelemai pure, pentruelementeleoriginare ale fiinţeinoastre, întâi de toateomeneşti: mamă, patrie, grai, stea, lacrimă. Nu artrebuisă-i regretăm, în fond, nicilipsaconştiinţei din ultimeleclipe de viaţă, pentrucăestevorbatotuşi de o fiinţăartisticăîmplinită, trăindprematurşiultimasimţire, moartea, într-un mod absolut personal şiplin de vitalitate (de fapt, un poet adevăratestecel care, oricât de tânărarmurisauindiferent de temperamentulpe care-l are, reuşeştesăscrieşidespremoarte): „Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eunicimăcar nu teurăsc...”. Aşacăniciversurile din urmă nu au rămasnescrise.Pebunădreptate, despreeternizareaestetică a poetuluiartrebuisăvorbim, care s-a produsîntr-o singurăviaţă de om, discuţii care depăşescocazionareafrustrantă (pentrucritici) şiplină de regrete a treceriiînnefiinţă a poetului.

Grigore Vieru ne-a lăsat drept moştenire o operă care abia de acum încolo, după trecerea lui la strămoşi, cum îi plăcea să spună, îşi va arăta adevărata sa dimensiune. O operă pe cât de vastă, pe atât de valoroasă: creaţie poetică, aforistică, publicistică, interviuri.

Bibliografie:

·         GrigoreVieru. Taina care măapără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.

·         https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru