Gurgu Claudia Monica,Profesor
învățământ primar,grad didactic I,
Școala Gimnazială Nr.2,Motru
“Noros ori clar ca o amiază,
Eu sunt poetu-acestui neam
Și-atunci cînd liră îmi vibrează,
Și-atunci cînd cintece nu am. “(Grigore
Vieru)
Născut la 14 februarie 1935,în satul
Pererîta,județul Hotin,într-o familie de plugari români,Pavel și
Eudochia,Grigore Vieru,uriaș poet al neamului românesc,a năvălit în literatură
,așa cum mărturisește,din singurătate și din suferință,din golgota Basarabiei
și a Limbii Române.
Cu
înfățișarea unui ascet coborât din vechile mânăstiri ale Moldovei,era așa cum
se știe,o fire evlavioasă,profund creștină,ce răspândea în jur
blândețe,hotărâre și echilibru,iar pe chipul său se citeau,
deopotrivă,suferința și bunătatea.În
acest sens,Eugen Simion afirma:”Acest poet născut în miresmele și durerile
pământului său,așezat după o vorba cunoscută-în calea răutăților,nu se rusinează
să-și poarte tragedia și iubirea pe față.”
Debuturile sale poetice încep târziu,în
vremea studenției,și au ca izvor (ca sursă de inspirație):Eminescu și
folclorul.Drumul a fost anevoios,dificil,dar pe care și l-a asumat benevol și
de la care nu s-a abătut niciodată,cu o credința de nezdruncinat:”scriind/parcă
aș ara cu o cruce.”Sensul vieții lui are că punct de reper sacralitatea gestului
menit să aprindă candela speranței,a credintei și a dreptății în casele
românilor:”Reaprindeti candela-n căscioare/ Lângă busuiocul cel mereu/ Degerat
la mâini și la picioare/ Se-ntoarce acasă Dumnezeu”
Maestru
al cuvântului,iubitor de plai,de limbă și de neam,a iubit poporul român până la
lacrimi și și-a consacrat întreaga viață copiilor,îndrăgostiților,maturilor,lăsându-ne
o operă monumentală,de o muzicalitate și o frumusețe rară.Poeziile
sale,dedicate sufletului omenesc,tratează trei mituri:Limbă Română,Mamă și
Unitatea neamului .
Patria lui era,în primul rând ,Limbă Română:
“ Sărut vatră și-al ei nume/ Care veșnic ne adună/ Vatră ce-a născut pe
lume/Limbă noastră cea română.”(Limbă
noastră cea română) În apărarea limbii strămoșești s-a jerfit în mod conștient,repetând
mereu că limba maternă este sacră:”Două lucruri am întâlnit pe lumea asta
zidite până la capăt:Biblia și Limbă Română.”
Poet “prin excelentă al mamei și al
maternitătii”(Mihai Cîmpoi),Grigore Vieru a consacrat mamei mai multe poeme
surprinzând-o în mai multe ipostaze:de la mâinile ei legănând copilul,părul și
ochii ei înlăcrimați,nopțile albe pline de zbucium,pâinea scoasă din
cuptor,generozitatea cu care o împarte primului trecător,până la aspusul vieții
sale.Modestă și tăcută ca natură-mamă,figura mamai este un simbol al jertfei și
al ocrotirii,al suferinței și al răbdării,al statorniciei și
dăruirii.Îndureratul sentiment al dragostei față de bărbatul pierdut ,căzut la
datorie ,dar mereu viu în cugetul și inima ei suferindă, este surprins ,cu
expresivitate si finețe psihologică,,în poezia “Buzele mamei”:O,buzele ce sărutară/Al tatei mormânt/Mai mult că pre
dânsul/Pre tata-n/Puținii lui ani pe pământ.”
O altă
trăire dramatică a mamei e redată în poemul “Cămăsile”,prin intermediul “amintirilor amare”,lăsate de fiul căzut
în război.Ea nu se împacă nicidecum cu
ideea dispariției fiului drag și îi va spăla în fiecare sâmbătă cămășile căci
“mâine vor face băieții horă-n sat.”Mama este universul oricărui copil și ,în
acest sens ,poetul face o remarcă :”Copiii scriu pe zăpada numele mamei cu
atâta bucurie,parcă dânșii au descoperit numele ei și strălucirea zăpezii.”
Poet al
Unirii,a ajutat pe basarabeni să regăsească țara,iar pe cei din țară să îi audă
și să îi înțeleagă,să descopere ,prin
spirit și poezie,Basarabia uitată.În poezia “Acasă”ne-a lăsat o imagine tulburătoare;” O,neamule,tu/adunat
grămăjoară/ai puterea să încapi într-o singură icoană!”
A iubit
viața,dar nu s-a temut de moarte:”Nu am ,moarte, cu ține nimic/Eu nici măcar nu
te urăsc”.Pentru el,aceasta,moartea, era o întoarcere la patria cerească:” Mă
întorc în Dumnezeu/Cu alte cuvinte,/ În Patrie mă întorc/ Dumnezeu și Patria/
Sunt una.”(Lihanie pentru orgă)
O viață de om,Grigore Vieru servește cu
dăruire poezia,fiind un exponent al ideilor dominante în conștiință noastră
națională și mereu sensibil la freamătul
inimii și la zbuciumul timpului.Ne-a lăsat drept moștenire opera care de abia
acum încolo,după trecerea lui la strămoși,cum îi plăcea să spună,își va arăta
adevărata sa dimensiune.
“Grigore Vieru este un mare și adevărat poet.El
ne transfigurează natura gândirii în natura naturii.Ne împrimăvărează cu o
toamnă de aur.”(Nichita Stănescu)
Bibliografie:
1.www.grigorevieru.md
2. http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Grigore+Vieru
3.Grigore Vieru,”Acum și în veac”,Ed.Litersa,ed.III
4.Grigor Vieru,”Liniștea și lacrimi’
,Ed.Fundația Scrisului Românesc,Craiova,2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu