Iacob Anca
Elena, profesor
învățământ primar, gradul I,
Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani
„Grigore Vieru
este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura
naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și
îmi influențează versul plin de dor, de curată și pură limpezire.” afirma Nichita Stănescu
Marele și adevăratul poet s-a născut la 14
februarie 1935, satul Pererîta, judeţul interbelic Hotin, Regatul României, azi
Republica Moldova. A publicat şi a scris mai mult pentru copii, începând din
1957, pentru ca în 1988 să i se acorde cea mai prestigioasă distincţie
internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare
Anderesen.
La sfârşitul anilor ’80, Grigore Vieru s-a impus ca
un talent literar de excepţie şi mai ales un spirit civic angajat, ca promotor
consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului în cele
mai importante manifestări culturale, sociale şi politice ale intelectualilor
basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii române şi revenirea la
alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea Basarabiei (1987-1991),
pentru reunirea ei cu Patria-mamă. Creațiile sale dobândesc acum un mare rol în deșteptarea conștiinței
naționale a românilor basarabeni,
abordând, și în publicistică, problemele spinoase ale
actualităţii şi a destinelor neamului, ale artei, limbii şi literaturii
române.
Opera sa s-a diversificat și a abordat foarte multe specii lirice, în funcţie de tema tratată, de
stările trăite, de ipostazele eului. Astfel, în lirica viereană pot fi atestate
doine (Doină), balade (Cămăşile), imprecaţii (Blestem de dragoste), rugăciuni (Rugă), ode (Graiul), imnuri (Imn),
meditaţii (Ars poetica), litanii
(ciclul de versuri Litanii pentru
orgă), elegii (Elegie de toamnă),
cântece de dor (Pădure, verde pădure), cântece de leagăn (Cântec de leagăn pentru mama), ghicitori (Ghicitoare fără sfârşit), numărători (Numărătoare), pasteluri (Satul
meu), poeme (Poem), sorcova (Sorcova după război), descântece (Descântec de dragoste) și multe altele.
În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române
pentru contribuția sa la cultura română, la unitatea culturală și spiritual
într-o Europă unită, iar post-mortem a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Activitatea sa literară, politică, educativă, a făcut din
Grigore Vieru una dintre cele mai puternice personalități luptătoare pentru
drepturile omului în Republica Moldova, adesea viața sa fiind amenințată sau
chiar în pericol, deși el s-a manifestat numai prin cuvânt și blândețe.
A trăit în simplitate, iubit de cei mulți, urât de cei puțini
la suflet și a plecat, dintr-odată, la marea întâlnire cu Eminescu scriindu-și
din timp și epitaful („Sunt iarbă și mai
mult nu pot fi”), dând deopotrivă și explicațiile acestuia („ A fi simplu nu e treabă ușoară. A fi
simplu înseamnă să mori câte puțin în fiecare zi, în numele celor mulți, până
te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?”). S-a așezat
lângă Eminescu, în spațiul rarefiat rezervat spiritelor înalte, deși el s-a „judecat” singur, cu aceeași luciditate și
onestitate care i-a caracterizat întreaga viață, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima
mea e mare.”).
Grigore Vieru a visat mereu de a uni prin cuvânt, prin
bunătate şi iubire de aproape. În întreaga operă a lui Grigore Vieru, de o
aparentă simplitate, se regăsesc întrebări şi teme fundamentale care constituie
coloana existenţei unui individ şi a unui neam: mama, casa părintească, locul
natal, limba maternă, patria, iubirea. El şi-a asumat responsabilitatea unei
voci publice şi a devenit un poet simbol pentru un întreg neam românesc. Atunci
când povestește despre copilărie, nu ne gândim la un băiat anume născut într-un
sat pe celălalt mal, nu la un student cu un har poetic anume, ci la o generație
mutilată în ființa ei națională, la un popor care-și pierduse speranța.
Cea mai frumoasă temă a poeziilor lui Grigore Vieru este
iubirea, niciodată egal împărțită între mamă și iubită, între siguranța modestă
și darnică a mamei pentru care, orice s-ar întâmpla, el va rămâne Fiul, și
nesiguranța geloasă a iubitei care vrea mai mult și numai pentru sine,
presimțind că oricând poate pierde totul. Atracția magnetică, puterea de a
cuceri a versurilor sale constă în muzicalitatea lor, în simplitatea lor, în
ecoul pătimirii neamului românesc, în sentimentul de măreție a graiului.
Îndrăgostit de muzică, și-a oferit multe creații unor compozitori și cântăreți
talentați, și împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri
naționale, cântate pe mari scene publice. Sinceritatea sentimentului și
muzicalitatea intrinsecă a versurilor au pus temelia unei revoluționări
esențiale a cântecului de estradă din stânga Prutului.
A spus întotdeauna ce gândește, cine este și cum este. A
fost întotdeauna egal cu sine, aidoma „clipei“
și „izvorului“, a luptat deschis
pentru adevărul istoric, pentru limbă, pentru cultură. Anii din urmă sunt
martori fideli ai ființării sale în faptă și în cuvânt.
Numindu-se naționalist, Vieru afirma cu toată
certitudinea că „mi-s dragi popoarele
toate“, dar se ridica cu hotărâre împotriva degradării limbii poporului său
din cauza năvălirii în republică a „plevei
migratoare“, împotriva școlilor mixte, care erau sere pentru rusificarea
generației tinere a populatiei băștinașe.... Acesta este naționalismul lui
Vieru.
Poezia lui Grigore Vieru a făcut mai mult pentru unitatea
națională a tuturor românilor decât toți politicienii și decât toate armatele
la un loc. Și pentru că unitatea națională nu este pe de-a-ntregul realizată, Vieru
e o rană, iar poezia lui e o dramă.
Adorat de unii,
contestat de alții, poetul și-a purtat făptura fragilă între București și Chișinău,
ca o privighetoare mistuită de dor. A
fost un poet al epocii noastre, un poet fructos şi astăzi când pronunţăm numele
lui, acesta ne produce emoţii. A fost unul din cei puţin despre care se zice „că te atinge de adâncurile sufletului”.
Să îi cinstim numele şi să nu dăm la o parte cărţile acestui poet emirit, care
a fost „Om cu merite, ca și noi, dar mai
multe./ Om cu păcate, ca și noi, dar mai puține.”
Bibliografie:
§ Ştefănescu, Alex – „Grigore Vieru, Poetul”,
Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010.
§ Vieru, Grigore –„Acum
și în veac”, Editura Litera, Chișinău, 1997.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu