Chirică Raluca Iuliana, gr. did. II,
Școala Gimnazială Asău, jud. Bacau
,,Sunt
iarbă. Mai simplu nu pot fi.”
Cu mândrie rostim GRIGORE VIERU,
poet al neamului, poet al sufletului și cugetului românesc. Cu el și creația
lăsată drept moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat; simțul
românesc, cum spunea și poetul ,, Dacă visul unora a fost să ajungă în
Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. De ziua poetului, peste
Prut- la buni km de casă în Timișoara, opera lui Vieru a prins viață și formă
de tricolor. Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura
română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea
unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și
originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin
prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să
ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu
destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față
de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev
sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt
ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia
dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea
sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam
întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care
adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid,
într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu
conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună
credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o. Unitatea
neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în
detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să
le expună în opera sa. Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una
dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a
avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul
său.
Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce
singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.
Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări
de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi
limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru,
nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are
ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia
într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al
acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi
ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au
reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a
dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui
Grigore Vieru ,,Numele tău”, ,,Un verde ne vede”, ,,Izvorul
şi clipa”, ,,Cel care sunt”, ,,Hristos nu are nicio
vină”, ,,Rugăciune pentru mama”, ,,Taina care mă apără “etc.)
rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În
limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor
cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului,
celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a
pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un
pământ.
Ci doar
în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o
preschimbi în cânt.
În limba
ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar
în limba ta
Poţi râde
singur,
Şi doar
în limba ta
Te poţi
opri din plâns”.
Cred că latura de cea mai autentică profunzime a
poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului,
a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare
cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de
destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră. Eugen Simion subliniază
că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în
glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba
română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii
înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o
rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un
cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii
i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru
nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a crescut
într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama că
publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva
despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste
circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul
literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de
excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O
conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei
istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care
a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul
întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore
Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială
expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor
lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars
poetica:
„Merg eu
dimineaţa, în frunte, /
Cu spicele albe în braţe /
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul
fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
De-o bucurie neînţeleasă”.
Valoarea,
adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul
poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Bibliografie:
1.Șt. Augustin Doinaș: ,,Ofreu și tentația
realului” Ed. Eminescu, bucuresti, 1974
2.Eugen Simion: ,,Grigore Vieru-un poet cu
lira-n lacrimi”, în ,,Caiete critice”, Nr. 1-3, 1974;
3.Florentina Narcisa Boldeanu: ,,Grigire Vieru,
poetul dimineții și al bucuriei”, în Revista Știința literară Nr. 2, 2012
4. http://www.grigorevieru.md/bigrafie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu