Grigore Vieru, sufletul Basarabiei

                                 

Profesor învățământ primar, Mireuță Mariana, Grad didactic I

Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”-  Suceava

            Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957, student fiind debutează editorial  cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

            La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: ,,Dacă visul unora a fost să ajungă în cosmos, eu viața întregă am visat să trec Prutul.”

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

           A încetat din viață pe data de 18 ianuarie 2009, la exact două zile după un grav accident de circulație, în Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

            Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău, o stradă din Iași  și una din Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.

A debutat cu placheta de versuri pentru copii, Alarma (1957). Curând s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentați poeți din Republica Moldova și unul dintre cei mai dârji luptători pentru deșteptarea constiinței naționale a românilor de la est de Prut. Cărțile Versuri (1965), Numele tău (1968), Aproape (1974), Fiindcă iubesc (1980), Taina care mă apără (1983),
Cel care sunt (1987), Acum și in veac (1997) editate la Chișinau, au constituit adevarate jaloane nu numai în creația sa. Multe cărți ale lui Grigore Vieru au văzut lumina tiparului peste Prut, adeverind un poet autentic al tuturor românilor: Steaua de vineri (1978), Rădăcina de foc (1988), Izvorul și clipa (1991), Hristos nu are nici o vină (1991), Curațirea fântânii (1993), Văd și mărturisesc(1996). .
           Grigore Vieru a contribuit esențial la dezvoltarea literaturii pentru copii, dintre multele și mult îndrăgitele sale cărți pentru cei mici evidențiindu-se în chip deosebit cartea preșcolarului Albinuța (1979; reeditată de nenumărate ori) și un original și inspirat Abecedar (1970, 1983, în colaborare cu Spiridon Vangheli).

          Venind în literatură după moartea lui Stalin și după alte evenimente care au schimbat în bine starea de lucruri din fosta Uniune Sovietică, format la școala literară a folclorului autohton, dotat cu un simț ales al cuvântului și al sunetului, a înfăptuit în literatura română de la est de Prut o adevarată revoluție. În locul istorisirilor anoste, plictisitoare despre prietenia copiilor de diferite naționalități, despre necesitatea de a-ți iubi fierbinte patria sovietică de necuprins, în locul lozincilor rimate și al altor surogate care constituiau pană atunci literatura moldovenească pentru copii, Grigore Vieru le spunea celor mici adevaruri mari în imagini aparent simple, adânc simțite și ușor memorabile, datorită semnificațiilor etice adânci și elementului umoristic omniprezent: ,,Iedului îi cresc cornițe:/ două vârfuri de penițe!/ Și cu ele, ca băieții,/ iscălește toți pereții” sau: ,,Stă purcelul jos în paie:/ Sunt murdar. Murdar de tot,/ Trebuie să-mi fac o baie. / Și s-a dus s-o

facă-n glod”.
            Dragostea pentru plaiul natal ia de asemenea forme dintre cele mai diferite, de la o zicere ca cea din Cântec de dimineață: ,,Cui i-e dor de-al său pământ/ Se ridică din mormânt” la o confesiune sinceră din poezia De la tine: ”Eu toate/ le deprind de la tine,/ Moldovă” , apoi la un final deosebit de inspirat, ca acela al poeziei Cântec tânăr: ,,Dacă văzul meu vreodată/ În vreo luptă ar fi stins,/ Te-aș gasi și orb, Moldovă,/ Pe acest pământ întins”

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. ,,Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria) .

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

https://inesaosedlov.wordpress.com/2015/.../grigore-vieru-poet-al-neamului-romaneschttp://www.preferatele.com/docs/romana/16/grigore-vieru16.php