Misiune Ortodoxă: Grigore Vieru-simbol al culturii naționale

Pîp. Budacă Liliana, Grad I

Școala Profesională „Gheorge Burac”-Vlăsinești, jud.Botoșani

„Ne uitam ca doi copii

În oglinda stelei vii

Ce-i oare clipa cea

De-o sorbeam și ne sorbea”

Grigore Vieru-Oglinda clipelor

Numai criticul literar Nicolae Manolescu, sesizând situația paradoxală a „înregistratorilor” de influențe în sine atunci când vine vorba de poeziile lui Vieru, a știut să spună răspicat lucrurilor pe nume, adică a știut să rostească adevărul:

„...Vieru nu este niciodată un imitator, el se referă conștient la anumiți autori pe care-i iubește, pe care-i știe pe de rost, și se lasă impresionat de atmosfera lor sau le preia cu detașare unele elemente tehnice”. Vieru recurge și el la avantajele intertextualității, așa cum fac cei mai mulți dintre postmoderniști.

Cu remarca obligatorie: Grigore Vieru știe să-și cinstească cu pioșenie înaintașii, după cum reiese și din această mărturisire recentă: ”Ei, numai ei, înaintașii, mi-au dat și îmi dau tărie să cred în frumusețea nemului meu”[16, p.1].

Un poet veritabil nu este „condamnat” să creeze cu orice preț numai și numai sub puterea de atracție a modelelor literare de notorietate. Adevărul e altul: doar atunci când reușește să se smulgă de sub „tutela” („tutelele”) cărui sau cutărui model de poeticitate, el ajunge să capete partea sa de originalitate, în lipsa căreia nu poate fi concepută o individualitate artistică cu adevărat creatoare.

Aderarea în sine la anumite modele nu reprezintă o calitate intrinsecă, ci, mai degrabă, o slăbiciune, o deficiență, care învederează mai mult absența unui talent independent și viguros, decât prezența acestuia.Numai din împrumuturi și din imitații de modele „străine” nu se poate crea o mare poezie, o poezie de superioară calitate estetică.

La întrebarea ce crede despre punerea la îndoială a originalității cutărui sau cutăriu scriitor celebru prin căutarea izvoarelor din care s-a inspirat, Goethe a dat răspuns răspicat și cât se poate de sarcastic:„E caraghios, tot așa ai putea să întrebi un om bine hrănit câte vaci, câte oi și câți porci a mâncat, de e atât de bine.E drept că ne naștem cu unele capacități, dar rezolvarea noastră o datorăm influenței a mii și mii de elemente, din care ne însușim tot ce putem și tot ce e pe măsura noastră.

Multe lucruri le datorez grecilor și francezilor, după cum sunt nesfârșit de îndator lui Shakespeare, Sterne și Goldsmith.Dar cu aceștia n-am indicat toate izvoarele culturii mele;ar fi să ne pierdem în infinit și n-ar avea nici un rost.

Prin mulțimea de dedicații plăsmuite, Grigore Vieru este unic și în această privință: nimeni dintre poeții români- nu s-a încumetat să semneze atâtea poezii „ocazionale”. Poeziile- dedicații ale lui Grigore Vieru sunt un caz cu totul aparte și cu totul aparte trebuie judecate în contextul acestui caz. E vorba că poetul și-a trăit copilăria și adolescența într-o mare singurătate l-a ținut în captivitate și i-a rănit sufletul de multe ori pe parcursul întregii vieți.Cam tot de atâtea ori prietenii- neprietenii i-au jucat festa.

În timp ce Grigore Vieru – ca structură sufletească, omenească, psihologică, artistică – a fost și este înainte de toate un „om al prieteniei și al prietenilor”, ca nimeni altul deschis spre oamenii de bine și de frumos, spre oamenii de crez și de credință.

Grigore Vieru își enumeră cu mândrie, cu o bucurie și satisfacere de copil zecile și sutele de prieteni din ce în ce mai diverse domenii din România și din Moldova, din mai multe colțuri ale lumii, pentru că apoi să conchidă:„În general, cred că sunt un om fericit – mă bucur de prietenia unor mari personalități de pe ambele maluri ale Prutului”. „Dacă n-ar fi fost oamenii de bună-credință din Basarabia și din România, mă prăbușeam de mult în infernul din care vin.[18, p. 2].Prietenii, însă, pentru a fi păstrați, trebuie stimați, onorați, apreciați.Și Grigore Vieru știe să facă acest lucru iarăși ca nimeni altul, închinându-le, pe deasupra, câte o întreagă poezie.

Vieru este întregul artistic și cu întregul cultural al întregii Țări, știe să „vadă” pe toți adevărații oameni de creație și de cultură, știe să se bucure la timp de succesele lor în domeniu.

Remarcăm din capul locului că majoritatea dedicațiilorlui Grigore Vieru nu sunt propriu-zis dedicații.Ele au o „viață” artistică independentă de persoana indicată sub titlu și, de obicei, se caracterizează prin largi și suculente generalizări estetice.

Ca substanță ideatică și viziune artistică, ca structură compozițională și transfigurare lirică, poeziile de care ne ocupăm se prezintă ca adevărate creații literare se caracterizează prin imagini și simboluri autentice, prin comparații, poante lirice și aforisme profund inedite, pline de vrajă.

Poeziile-dedicații sunt, de fapt, niște prilejuri bune ale autorului de a-și „dezgoli” propriul suflet care sângerează în afară, o modalitate eficientă de autodezvăluire a păsurilor, suferințelor și năzuințelor creatorului pentru idealurile naționale.Poetul își scrie dedicațiile cu înlăcrimate litere, strecoară în substratul lor mult nerv polemic și critic, multe atitudini răspicate, destule elemente autobiografice.Paralel, autorul, având un cult pentru paremiologia populară, folosește cu multă dexteritate și efect proverbele și zicătorile românilor, precum și ale altor popoare.Gândirea aforistică este un dat definitoriu al personalității poetului, mereu deschisă spre meditația filozofică în bază de cultură și experiență de viață acumulată.

Prin aforisme, Grigore Vieru urmărește să comunice cititorului o anumită poziție filozofică sau o atitudine concretă de viață, un principiu moral sau un proces psihologic.Cum putem observa și din aceste mostre: „Nu mi-ați spart cerul din fereastră odată cu geamul”, „Soarele nu poate răsări fără pământ”, „În biserică și la școală nu este nimeni de prisos”, „Basarabia este un copil înfășat în sârmă ghimpată”, „Ia și albina din flori, dar nu zice că florile sunt pământul ei”, „La români limba este parcă mai aproape de dinți decât la alții”, „Dacă merg în urma plugului, iar nu înaintea lui, nu înseamnă că am rămas de brazdă”.

Și în aforisme, Grigore Vieru se lasă obsedat de aceleași teme, motive, pasiuni, proprii și poeziei:mama, patria, neamul, limba română, libertatea, adevărul, felul de a fi român, viața, moartea, Dumnezeu, poezia, eul propriu.Mai desprindem un exemplu-mărturisire:„Din mila, dindragostea și dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet.Limba Română este destinul meu agitat.

Poate că și osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia”.Până la urmă, ostenelilor lui Stelian Gruia de a pune semnul egalității între Mama lui Grigore Vieru și Madonna Sixtină a lui Rafael se dovedesc a fi zadarnice și lipsite de vreo perspectivă reală și realistă.

În ultima instanță, și Mama poate avea o proiecție în lumea creativității geniale: „Tu ești un geniu, mamă, / Târziu recunoscut / Abia atunci cân iarbă / Răsai din tristul lut”(Tu ești un geniu).

„Cu cât o operă este mai poetică, cu atât este mai adevărată”, spunea Novalis.Opera lui Grigore Vieru este poetică până în măduva celor mai frumoase metafore din care „poți trăi ca din pâine”, vorba scriitorului.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Vieru Grigore.Rădăcina cu foc.Cuvânt înainte de Ioan Alexandru.Postfață de Victor Crăciun.Selecție și îngrijire.Arcadie Donos.- București, Editura „Univers”, 1988.

2. Băileșteanu, Fănuș.Grigore Vieru. Omul și Poetul.- București, Editura „Iriana”, 1995.

3. Dolgan, Mihai.Creația lui Grigore Vieru în școală- Chișinău, Editura „Lumina”, 1984.

4. Cimpoi, Mihai. Întoarcerea la izvoare. Eseu- Chișinău, Editura „Literayura artistică”, 1985.

5. Damian, Liviu. Îngânduratele porți. Secvențe- Chișinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1975.

6. Dolgan, Mihai. Poezia marilor rosturi umane- Editura „Nistru”, 1976, numărul 7.

7. Băileșteanu, Fănuș. Grigore Vieru. Omul și Poetul- București, Editura „Iriana”, 1995.

Grigore Vieru-simbol al culturii naționale

Pîp.Budacă Liliana, Grad I