Ionela Orheanu, profesor de limba și literatura română, gradul didactic
I,
Şcoala
Gimnaziala Asău
|
Valoarea
estetică și morală a literaturii moldovenești prinde astăzi un contur tot mai
clar. Vocea scriitorilor moldoveni este tot mai puternică și timbrul lor tot
mai distinct. Și asta pentru că întreg aparatul de promovare literară –
critici, istorici, editori, cititori – a înțeles că o politică în acest sens
trebuie susținută pe mai multe planuri. În aceeași înțelegere se înscrie și
Simpozionul Internațional Grigore
Vieru, poet al sufletului românesc care, pentru mine, a însemnat, anul
trecut, ocazionarea unei miraculoase întâlniri, a primei mele întâlniri, cu poetul
de limbă română Grigore Vieru.
|
Pentru scriitorii
basarabeni, scrisul este înainte de toate un act existențial. (...) Lupta pentru limba română cu intensități
remarcabile, a însemnat, în definitiv, lupta pentru ființa românească. Lucru
firesc, căci limba este casa ființei unui popor, este dătătoare de certitudine
a identității acestuia. Limba este domeniul (templum), adică locul de adăpost
al Ființei, spune Heidegger. (...) O personalitate intelectuală are nevoie
organică de o limbă cultă prin care să se afirme. Iată de ce creatorii
basarabeni simt interzicerea marginalizarea sau folosirea limbii într-o formă
sărăcită, dialectală, ca pe un act de frustrare. (Mihai
Cimpoi – O istorie deschisă a literaturii
române din Basarabia)
De aceea limba îi este dată omului
... pentru a depune mărturie de ceea ce este el... Însă ceea ce rămâne, poeții
ctitoresc.[1] (Martin
Heidegger – Holderlin și esența poeziei)
Grigore Vieru scriitor
român de limbă moldovenească, sau scriitor
basarabean de limbă română?
Iată două sintagme care surprind o realitate
politico-culturală confuză, ce s-a constituit drept mediu de creație pentru
multe generații de scriitori români de pe malul stâng al Prutului. Deși Istoria literaturii române a integrat
fără rezerve opere ale unor scriitori basarabeni considerați azi clasici, amintim aici pe Bogdan
Petriceicu Hasdeu, Alecu Russo, Costache Negruzzi sau Alexandru Donici, niciuna
din generațiile ulterioare, de la treizeciști și până la postmoderniști, nu au mai
putut beneficia de o astfel de valorizare. Puține
sunt numele care au reușit să traverseze de pe malul stâng al Prutului pentru a
se propune memoriei culturale de pe malul drept. Alexei Mateevici, la
începuturile secolului XX, este urmat de câțiva reprezentanți ai generației
treizeci ca: romancierul Constantin Stere, poeta Magda Isanos, sau lingvistul
Eugeniu Coșeriu. Din generația '60 s-au
impus și mai puțini. Între poetul Grigore Vieru și congenerul său, Liviu Damian,
cel dintâi a izbutit, făcând din România o dorință simplă, dar arzătoare. Și dacă visul unora a fost să ajungă-n
Cosmos, eu, toată viața mea am visat să trec Prutul, mărturisea el, care nu
a pierdut nicio ocazie de a se face punte de legătură între mamă și fiică,
între literatura română și cea basarabeană. Așa se explică faptul că procesul
de adopție literară a lui Grigore Vieru este început și, chiar dacă nu-l putem
considera încheiat, îl privim ca ajuns într-o etapă, în care finalitatea dorită
și căutată de poet nu poate fi ratată. Valoarea
estetică și morală a literaturii moldovenești prinde astăzi un contur tot mai
clar. Vocea scriitorilor moldoveni este tot mai puternică și timbrul lor tot
mai distinct. Și asta pentru că întreg aparatul de promovare literară –
critici, istorici, editori, cititori – a înțeles că o politică de promovare
trebuie susținută pe mai multe planuri. În aceeași înțelegere se înscrie și
Simpozionul Internațional Grigore Vieru,
poet al sufletului românesc care, pentru mine, a însemnat ocazionarea
miraculoasei întâlniri, a primei mele întâlniri, a profesorului de limba română
cu poetul de limbă română. Sângele apă nu se face, zice o vorbă
populară, dar cerneală sigur, aș spune eu. În virtutea acestui fapt criticul
literar Ion Simuț afirma: Are dreptate
Serafim Saka (...) să afirme că, literatura moldovenească „ e distinctă de
literatura română: Vrem noi, ori nu vrem, dar există un fel de literatură
căreia îi spunem moldovenească. Pentru că e foarte neromânească". Ceea ce
nu ne scuteşte pe noi, români sau neromâni, dar pământeni" (vorba
poetului), de a o studia şi a o înţelege ca fenomen sociologic, politic şi
estetic. E fatalitatea istoriei ca Basarabia să fie percepută astăzi separat,
ca o curiozitate regională, foarte particulară în dezvoltările ei tematice şi
stilistice. Iată de ce mă gândesc să-mi intitulez o viitoare carte pe acest
subiect Regiunea Literară Autonomă Basarabia. [2]
Antologarea scriitorilor români
basarabeni într-un număr de 11 volume e considerată așadar un gest salutar. E o sinteză colectivă de critică şi istorie literară, consideră Ion Simuț, oferind cu îndrăzneală şi autoexigenţă o imagine globală a literaturii
basarabene din perspectiva începutului de mileniu III.[3] Vorbind
despre cazul Dumitru Matcovschi, criticul literar, Răzvan Voncu, recunoștea: Scriitorii care, între 1944 şi 1989, au
animat literele române în provincia înstrăinată, încă nu au fost reintegraţi în
canonul nostru istoric. Cu excepţia lui Grigore Vieru – dar şi el, pe un palier
de receptare inadecvat, din păcate –, nici unul dintre cei care, de-a lungul
timpului, au fost recunoscuţi, în stânga Prutului, drept scriitori
exponenţiali, nu a pătruns în conştiinţa literară naţională. Deşi câţiva dintre
ei (de la Ion Druţă la Liviu Damian şi de la Nicolai Costenco la George Meniuc)
au o certă valoare estetică şi destine personale care ar merita o (re)evaluare
morală şi artistică.[4]
În timp
ce, în procesul de adopție literară a clasicilor, amănuntul biografic s-a
estompat până la pierderea culorii regionale, în cazul lui Grigore Vieru, sufletu-i
basarabean i-a fost haină de sărbătoare și în strâmtorare, păstrată prin
purtarea cu dragoste și căldură iar nu cu mânie sau ură. Tematic, lira lui Grigore Vieru a cântat pe strunele
liricii universale: iubirea, natura, patria, istoria, arta poetică. Ca
simțăminte artistice, ea a vibrat pe tonalități variate de la duioșie,
gingășie, melancolie, tristețe, sau regret, până la jale și revoltă. O singură
coardă și-a refuzat-o, ura. „Sunt un om al nemânieiˮ se autodefinește
poetul în poezia Cântare scrisului nostru.
Eminescianist
congenital și congenial, cum îl prezenta Nicolae Manolescu, Grigore Vieru a
reușit să se individualizeze în peisajul literaturii române chiar prin limba
română. Deși încercarea de a-i
introduce poezia în rândurile canonicilor a fost privită cu rezervă, Grigore
Vieru a fost receptat foarte bine de publicul cititor de pe ambele părți ale
Prutului, ca și de comunitatea literară din România. Nichita Stănescu, Marin
Sorescu, Adrian Păunescu și-au afirmat bucuria de a descoperi în poezia sa un
filon liric valoros, iar critici literari consacrați între care amintim pe
Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Ion Rotaru, Edgar Papu, Eugen Simion, Nicolae
Manolescu sau Alex Ștefănescu i-au studiat opera și subliniat locul în
literatura română. Limba moldovenească, văzută de unii ca o limbă oprită din
dezvoltare, a fost poate șansa spiritualității românești de a-și păstra în
forme pure, cristalizate liric, simplitatea, naturalețea, sinceritatea și
candorea, atribute cu care poporul român a reușit să străbată cu suflet curat
vârtejurile istoriei. „Limba unui popor este istoria lui. Limba nu este a
scriitorilor, a savanților lingviști, a profesorilor de limbă și literatură, ea
aparține poporului, celor care au trudit la ea de-a lungul veacurilor,
înălțându-i strălucitoarea ființă.ˮ[5]
Limba moldovenească a
lui Grigore Vieru este însă o limbă poezească. „Mărturisesc că nu
sunt unul din străluciții mânuitori ai verbului matern, dar îmi place să mă
prenumăr printre cei care frământă, se zbat în căutarea cuvântului potrivit,
printre cei care tind să lege sănătos cuvintele în frază, înțelegând că a vorbi
sănătos limba pe care care păstorul Mioriței ne-a lăsat-o scrisă-n țărână cu
bățul, cu un băț fermecat, iar Eminescu, pe cosmica nemărginire, cu o pană
muiată în aurul Luceafărului, a vorbi sănătos limba mamei este o datorie. O
datorie patriotică.ˮ[6]
Așa cum cu naturalețe
vorbim astăzi despre limba lui Eminescu, tot atât de firesc este să afirmăm
existența limbii lui Grigore Vieru. Mama, limba română și conștiința de neam
și țară sunt elementele centrale în jurul cărora activează un imaginar
poetic de tip conglomerat. Casa, huma, pământul, apa, izvorul, spicul,
grâul, verdele, pâinea, strămoșii, neamul, toamna, cântecul, doina, Eminescu,
Blaga, Miorița sunt simboluri ale unei românități pe care mintea poetului
le-a circumscris definitiv în ființa sa națională, devenind una cu carnea
poeziei sale.
Și numele său ca și al întregii literaturi basarabene,
este puternic legat de nota regională printr-un românism de sorginte
tradiționalistă înțeles de unii ca o necesitate, iar nu ca un nenoroc, ca o
alternativă la curentele moderniste. „Iată ce cer în Basarabia basarabenii: sufletul,
obiceiurile,legile nescrise, gândul, bătaia inimii, graiul trebuie să îmbine
într-o desăvârșită armonie cu aceleași elemente ale norodului. Numai de aici va
ieși folosul“ – afirma Nicolae F. Costenco, ideologul acestei direcții literare
prin anii '30, în articolul Necesitatea
regionalismului cultural. E în literatura basarabeană, un drum spre
Centru, reluat, care presupune o fatală întoarcere la tradiție, conchidea și
Mihai Cimpoi în a sa Istorie deschisă a
literaturii române din Basarabia. Așadar, putem spune și noi, că Grigore
Vieru și-a asumat prin opera sa o misiune de transformare a unei stări de exil
într-un parcurs de excepție pe drumul spre consacrarea în sânul tot mai bine
încălzit al literaturii mamă, ca prezență vie pe scena literară românească:
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut
(Grigore
Vieru, Scrisoare din Basarabia).
Bibliografie
Grigore
Vieru sau drumul spre consacrare al literaturii basarabene
1.
Cimpoi, Mihai – O istorie deschisă a literaturii române,
Chișinău, Ed. Arc, 1996, pp. 189 – 192;
2.
Cimpoi, Mihai – Întoarcerea la izvoare (monografie),
Chișinău, Ed. Literatura artistică, 1985;
3.
Codreanu, Theodor – Grigore Vieru – întoarcere la izvoare, în „Literatura și artaˮ, 1993, 14 oct., p.
5;
4.
Codreanu, Theodor – Grigore Vieru: rădăcină de foc, în Ateneu, 1989, nr. 9, p. 7;
5.
Codreanu, Theodor – Scrisoare lui Grigore Vieru, în Literatură și artă, 1990, 17 mai;
6.
Simion, Eugen – Scriitori români de azi, vol. III,
Chișinău, 1998, Ed. David . Litera, pp. 187 - 196;
7.
Grigurcu, Gh. – Rădăcina de foc a poeziei lui Grigore Vieru,
în Viața românească, 1989, nr. 4, pp. 59 - 61;
8.
Alexandru, Ioan – Grigore Vieru, în prefață la Grigore
Vieru, Rădăcina de foc, Ed. Univers,
1988, pp. 7 – 9;
9.
Manolescu, Nicolae – Mamă, tu ești patria mea, în Grigore
Vieru, Taina care mă ucide, opera poetică,
ediție critică realizată de Grigore Vieru și Daniel Corbu, Iași, 2008, Ed.
Princeps Edit, p.518 – 522;
10.
Sorescu, Marin – Grigore Vieru și lirica esențelor, în
op. cit., pp. 522 – 525;
11.
Ștefănescu Alex – Grigore Vieru, din istoria literaturii române contemporane, 1941 – 200, București, Ed.
Mașina de scris, 2000;
12.
Druță, Ion – Creația poetului, Prefață la volumul Numele tău, Ed.Cartea moldovenească, 1968;
13.
Ciopraga, Constantin, Grigore Vieru – poetul acestui neam, din Opinia,
nr. 11 - 12 februarie, 1995;
14.
Dolgan, Mihail - Aforistica în gândirea poetică a lui Grigore
Vieru sau setea de înțelepciune existențială, din Grigore Vieru, adevăratul, Chișinău, Editura pentru „Literatură și
artăˮ, 2003;
15.
Rachieru, Adrian Dinu – Lacrima poetului, Postfață la Cântec de leagăn pentru mama, Timișoara,
Ed. Augusta, 2003;
16.
Grigurcu, Gh. – Poezie de patrie, din România literară, nr. 30, 30 iulie 2003;
17.
Munteanu, Romul – Grigore Vieru, din Jurnalul de cărți, București, Ed. Libra, 1994;
[2]Ion
Simuț, Regiunea Literară Autonomă
Basarabia, în România literară,
nr. 36/ 2005, http://www.romlit.ro/regiunea_literar_autonom_basarabia
[3]
Ibidem.
[4]
Răzvan Voncu, Scriitor român în Basarabia: cazul Dumitru
Matcov, în România literară, nr
47/ 2014, http://www.romlit.ro/scriitor_romn_n_basarabia_cazul_dumitru_matcovschi
[6] Idem, p 320.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu