Diaconu Dănuț- Cristin,profesor înv. primar, gradul didactic I,
Școala Gimnazială Scorțeni, jud. Bacău
Grigore Vieru,uriaş
poet al neamului românesc, a venit în literatură, aşa cum mărturiseşte, din
singurătate şi din suferinţă, din golgota Basarabiei şi a Limbii Române.
Vorbind despre începuturile sale
poetice mărturisea: „Din păcate nu vin
de la izvor, ci merg spre el. Am spus din păcate, pentru că era firesc să mă
adăp la el în copilărie încă. Izvor însemnând pentru mine folclor, Eminescu.
Izvorul este o metaforă. Prima şi cea mai puternică şi viguroasă metaforă a
unui popor creator. O metaforă din care poţi trăi ca din pâine”. Va descoperi „izvorul” târziu, în
vremea studenţiei. Drumul a fost anevoios, dificil, dar pe care şi l-a asumat
benevol şi de la care nu s-a abătut niciodată, cu o credinţă de nezdruncinat: „scriind, / parcă aş ara cu o
cruce”. Sensul vieţii lui are ca punct de
reper sacralitatea gestului menit să aprindă candela speranţei, a credinţei şi
a dreptăţii în casele românilor: „Reaprindeţi
candela-n căscioare / Lângă busuiocul cel mereu- / Degerat la mâini şi la
picioare / Se întoarce-acasă Dumnezeu”.
Poetul avea o înfăţişare
isusiacă, de ascet coborât din vechile mănăstiri ale Moldovei. Era, aşa cum se
ştie, o fire evlavioasă, profund creştină, ce răspândea în jur blândeţe,
hotărâre şi echilibru şi pe al cărui chip se citea suferinţa şi bunătatea. Sub
această înfăţişare se ascundea însă un dârz luptător, un apărător neobosit al
neamului, un dascăl şi o călăuză a conaţionalilor săi. Armele sale de luptă au
fost întotdeauna Limba Română şi credinţa în Dumnezeu.Abecedarele, Albinuţele, scrierile pentru copii, au pus temelia
unui concept naţional, românesc, de educare a tinerei generaţii. Spunea,
convins că basarabenii pot izbândi prin cultură: „Tu ştii / Că un cântec frumos/
Pentru copii / Poate salva în viitor / O Patrie?”. Pentru a aduce
Basarabia aproape de matricea firească a luptat toată viaţa.
În apărarea limbii
strămoşeşti poetul s-a jertfit în mod conştient: „Pur şi simplu ziditu-m-am
de viu / În Templul Limbii Române”. Era
convins că demnitatea graiului matern este un dar de la Dumnezeu, la care nu
are voie să atenteze nimeni, nici străinul şi nici rătăcitul de neam: „Aş putea să îndur toate
nenorocirile revărsate asupra ţării mele, afară de una singură – asuprirea
limbii strămoşeşti. Celui care ridică mâna asupra acestei minuni se cuvine să-i
zdrobeşti capul ca unui şarpe”. Repeta
mereu că limba maternă este sacră: „Două
lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română” şi şi-a îndemnat, cu convingere,
contemporanii: „Veniţi de vă
treziţi, fraţi basarabeni, în suferinţa şi lumina Limbii Române, sălăşuiţi-vă
în ea, întru vecie, până în cele mai îndepărtate hotare ale dreptăţii ei”.
Patria lui era, în primul
rând, Limba Română. Când nu putea spune pe nume graiului strămoşesc îşi
intitula poemele, la fel ca preotul poet Alexe Mateevici, simplu: Limba noastră, Graiul, Frumoasă-i
limba noastră, În limba ta, Mamă, tu eşti... Susţinea, în faţa tuturor, că limba unui popor este chiar
sângele acelui popor, că nu există o cazemată mai sigură în
faţa duşmanului decât cea săpată adânc în limba neamului său şi că cine îşi schimţă limba îşi schimbă
Patria.
La 30 august 2007, cu ocazia
conferirii titlului de doctor honoris causa al Academiei de ştiinţe a Moldovei,
Grigore Vieru a rostit, în cuvântul de mulţumire, un adevărat Testament: Limba română – oastea noastră
naţională.
Poet luptător în vremuri
grele ştia că ne putem schimba soarta şi că această dorinţă se va şi împlini: „Aştept ziua de mâine, iar
cântecele mele nu sunt decât nişte steaguri pe care le agit către ea în semn de
prietenie”.Pentru el viaţa înseamna libertate şi sublinia că: „Libertatea nu se învaţă la şcoală
şi nici la biserici. Libertatea se învaţă în luptă”.
Poetul, “un om atât de
frumos”, cum l-a caracterizat criticul Alex
Ștefănescu,a anticipat veşnicia operei sale în poezia Între Orfeu şi Hristos, în care se destăinuie: “Pentru că am văzut, ochiul meu a
murit. / Lacrima: piatra funerară / Pe mormântul ochiului meu. / Va veni alt
cer, / În altă lume se va deschide / Ochiul meu, dând piatra la o parte.”
A iubit viaţa, “Ca un copil aştept dimineaţa /
Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”, dar
nu i-a fost frică de moarte. ÎnLitanie pentru orgă spune clar: “Nu am, moarte, cu tine nimic, /
Eu nici măcar nu te urăsc”.Pentru el moartea era o întoarcere la patria
cerească: “Mă întorc în
Dumnezeu, / Cu alte cuvinte, / în Patrie mă întorc. / Dumnezeu şi Patria / Sunt
una”.
Poet al Unirii, a ajutat pe
basarabeni să regăsească ţara, iar pe cei din ţară să-i audă şi să-i
înţeleagă, să descopere, prin spirit şi poezie, Basarabia uitată.
În poezia intitulată “Acasă” ne-a lăsat o imagine tulburătoare: “O, neamule, tu, / adunat
grămăjoară, / ai putea să încapi / într-o singură icoană!”.
Întrebat de Adrian Păunescu,
cu ocazia unui interviu, dacă crede în Dumnezeu, a răspuns: „Cred atât de mult în El, încât
atunci când, din obişnuinţa şcolii care mi-a deformat sufletul, îi scriu numele
cu literă mică, îmi cer imediat iertare în faţa Prea Înaltului. Am spus din
obişnuinţă, pentru că în Basarabia, până mai ieri, nu era voie să scrii
Dumnezeu cu literă mare. La buche mare avea dreptul numai partidul comunist.
Cred atât de profund în bunul Dumnezeu, încât atunci când mă rog către El, îmi
scot ceasul de pe mână”.
Criticul Theodor Codreanu
chiar aşa l-a şi definit: “Grigore
Vieru face parte dintre acele personalităţi care apar numai în momente de
răscruce ale unei istorii sau culturi; asemenea oameni devin, fatalmente,
simboluri naţionale, în cazul nostru. Aşadar, e vorba de o apariţie care
transcede personalitatea umană trecătoare. O putem numi, fără teamă de a greşi,
una trimisă de Dumnezeu, cel care n-a voit ca neamul românesc din Basarabia să
dispară, precum au vrut şi au năzuit vreme de aproape două veacuri cuceritorii
de teritorii”.
Grigore Vieru,“un poet cu
lira-n lacrimi”(acad. Eugen Simion), în mod evidentîl căuta pe Dumnezeu şi îşi
punea creaţia sub protecţia Lui. Dovadă sunt multe dintre poezii, dar şi
titlurile biblice ale unora dintre volumele sale:Strigat-am către Tine,
Taina care mă apără. Multe
dintre discursuri le începea cu citarea de parabole sau a unor versete
biblice şi le încheia rostind „Aşa
să ne ajute Dumnezeu!”.
Acad. Mihai Cimpoi, în
necrologul rostit la înmormîntarea poetului, sublinia: “Grigore Vieru a rostit fiinţa
românească a Basarabiei în toată deplinătatea sa, transmiţând un mesaj
existenţial profund. La marile teme – mama şi maternitatea, iubirea, copilăria,
unitatea omului şi a naturii - sau adăugat sacrul, taina care-l apără, adică
Taina Divinităţii”.
Figură tutelară a Basarabiei, adevărat simbol al renaşterii naţionale,a fost
cunoscut, apreciat şi iubit, fiind urmat de poporul moldovean precum poporul
evreu l-a urmat pe Moise în pustiu. Versurile sale au avut un teribil impact,
cunoscând anonimizarea, intrând chiar în circuitul folcloric. La un an de la
înălţarea sa la cer numeroase şcoli, străzi, parcuri, îi poartă numele şi în
multe localităţi i s-au ridicat busturi (Chişinău, Iaşi, Alba Iulia, Soroca,
Străşeni).
Cercetătorii vor descoperi că multe dintre poeziile sale au teme
religioase, mărturii ale credinţei sale creştine profunde: Biserica Albă, Reaprindeţi
candela, Între Orfeu şi Hristos, Privighetoarea pe cruce, Treizeci de arginţi,
Candela, Piciorul lui Iuda, Vântul şi crucea, Rugăciunile noastre, Primul cer,
Eşti ca şi crucea pe care, Lumina vine din cer, De ce-ai dat, Doamne?, Atâta
iarbă, Doamne!, În ziua de Paşti, Crucea, Braţele crucii, Lumânarea şi
trandafirul, Litanii pentru orgă.
A cunoscut foarte mulţi clerici, inclusiv din ierarhie, cărora le-a dedicat scrierile
sale: Hristos veni-va pe
pământ (Preafericitului
Părinte Daniel), Descrierea
lacrimei (Preafericitului
Părinte Teoctist), Melcii
(I.P.S. Antonie Plămădeală), Toamnă
era (I.P.S. Nestor Vornicescu), Poarta
(I.P.S. Bartolomeu Anania), Omul (P.S. Calinic),Crucea (părintelui
Constantin Galeriu), Poate
numai atunci (părintelui Ioanichie Bălan), Din imperiul acestei grădini (părintelui
Constantin Alecse), Calea
sângelui (părintelui
Nicolae Steinhardt), Floare
de lumină (părintelui
Theodor Damian), Domnul la
noi înopta (părintelui
Ioan Ciuntu), Se-aud
paşii lui Hristos (părintelui
Petre Gherghel), Către
cer colinda suie (părintelui
Aurel Sas), Aşa Hristos
să ne adune (părintelui
Valer Ulican), Ne-am
născut într-o colindă (părintelui
Gheorghe Vasilescu).
Poezia Descrierea
lacrimei, dedicată Preafericitului Părinte Teoctist, se încheie cu
cuvintele rostite de Episcopul Dionisie Romano, de care buzoienii sunt atât de
mândri:”Doamne nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei”.
Dumnezeu, puterea şi creaţia Sa, sunt invocate în multe dintre
aforismele sale (capitol extrem de bogat) şi exemplificăm cu numai câteva: „Binecuvântează
Doamne brazda: drumul cel drept pe care Patria merge la masă, la odihnă şi în
străinătate”; „Doamne, strânge-mă şi pe mine la piept, nu numai necazurile
mele”; „Nu durerea osândei o simt Doamne, în toată fiinţa mea, ci rănile
umilirii şi ruşinii de-a fi răstignit între cei doi tâlhari: Lenin şi Stalin”.Despre
cea mai viguroasă voce basarabeană pro românească scriitorul Andrei Strîmbeanu
a spus: “Grigore Vieru este un sfânt care ca om a vrut numai bine şi a fost
mereu bătut. Bătut crunt pentru că spunea adevărul, pentru că spunea că este
român, că s-a născut în România regală, că vorbesşte limba română, că nu vrea
să fie dată uitării istoria neamului nostru, istoria românilor, şi pentru asta
a fost bătut.
În timpul vieţii a cunoscut
onoruri şi a primit prestigioase distincţii: a fost membru de onoare al
Academiei Romîne, care l-a propus candidat la Premiul Nobel pentru pace (1992),
a fost decorat cu “Steaua României” în grad de Mare Cruce, în semn de apreciere
a contribuţiei incontestabile la îmbogăţirea literaturii române, a fost doctor
horis causa al Academiei de ştiinţe a Moldovei şi al mai multor universităţi,
laureat al Premiului Naţional al Moldovei, al Diplomei Internaţionale H. Ch.
Andersen, a
primit premii naţionale şi internaţionale, a deţinut Medalia de Aur a Agenţiei
pentru Proprietate Intelectuală de la Geneva.
Cu siguranţă, posteritatea
îl va ridica acolo unde îi este locul, de icoană a spiritualităţii naţionale,
în dreapta lui Eminescu, lângă Vasile Voiculescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga,
Ion Pilat, Nichita Stănescu, Octavian Goga, Ion Caraion...
Adrian
Păunescu, în necrologul rostit la înmormântarea poetului spunea, cu mult
adevăr: „Viaţa lui Grigore Vieru a fost opera sa de geniu, iar
moartea lui se aşează la temelia viitoarei regăsiri a fraţilor”.
Bibliografie:
1. Matei Călinescu,A citi,a
reciti.Către o poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București
2. Ioana Em.Petrescu,
Eminescu și mutațiile poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
3. Șt.Augustin Doinaș, Orfeu
și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
4. Eugen Simion, ,,Grigore
Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
5. Florentina Narcisa
Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista
Știința literară Nr.2(25), 2012.
6. Viorica Ela Caraman,
,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista
Limba Română, Nr.1-4,2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu