Sichitiu Margareta, prof. lb. și lit. română,
gradul I,
Colegiul Tehnic Motru
“E-atât de mare
binele ce-aștept,
Că
orice suferință îmi pare-o fericire!”
Simbol
al rezistenței și continuității prin cultură, al spiritului românesc în spațiul
unic și unitar al poporului nostru de pe cele două maluri ale Prutului, poetul
Grigore Vieru se naște la data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererâta,
dintr-un fost județ al României, în prezent județ al Republicii Moldova. Poetul
însuși afirma: „Sunt născut pe malul stâng al Prutului, în preajma
Cernăuților, vis-a-vis de Miorcanii lui Ion Pillat. Satele noastre - și-al meu
Pererâta, și-al marelui poet - , sunt ca o comună mai mare despărțită de o apă;
pe un mal se află părinții, pe celălalt – copiii lor, bătrâni și ei de-acum; pe
un mal sora, pe celălalt fratele”.
Grigore
Vieru își petrece copilăria în satul său natal, alături de părinții săi, Pavel
și Eudochia, până în 1950, când finalizează școala de șapte clase. Urmează apoi
școala medie până în 1953, în orașul Lipscani, iar Facultatea de Filologie și
Istorie de la Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chișinău, o absolvește în 1958.
Doi ani mai târziu se căsătorește cu Raisa Nacu,
profesoară de limba latină și limba română. În urma căsătoriei este binecuvântat cu doi copii,
Teodor și Călin.
Desfășoară activitate de redactor la revistele Nistru și Cartea Moldovenească
și colaborează cu editurile Lumina,
Junimea, Albatros, Literatura artistică, Universul, unde își publică o mare
parte din poeziile sale.
Debutează editorial încă din timpul facultății, cu o
plachetă de versuri dedicată copiilor, Alarma.
Culegeri din lirica și poezia pentru copii au apărut de-a lungul anilor în
Franța, Rusia, Letonia, Ucraina, Lituania, Estonia, Georgia, Macedonia,
Bulgaria, Belarus, etc.
De fapt, Grigore Vieru a fost, incontestabil, un poet de
o expresivitate deosebită în peisajul poeziei românești. Slovele sale ilustrează
stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunțuri poetice
armonioase și simple, sugestive și sincere. Putem spune că latura de cea mai
autentică profunzime a poeziei lui Vieru, este aceea a responsabilității civice
a scriitorului, a omului de cultură, care simte cu fiecare gest pe care îl
face, cu fiecare cuvânt pe care îl rostește, adânc răspunzător de soarta
neamului său, de destinul limbii în care s-a născut și în care respiră.
După cum sublinia Eugen Simion, „despre
Grigore Vieru, am putea spune că e ultimul
poet cu Basarabia în glas.”
Poetul basarabean întrupează în ansamblul literaturii
române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție, și, în
același timp, o impecabilă conștiință a națiunii sale. Simplă și limpede, de o
înaltă inventivitate artististică, poezia viereană, destinată unui spectru larg
de cititori din diferite clase sociale, captivează cititorul și trezește în el
conștiința valorii imense a limbii.
Poet și un om mare de cultură, care a condus într-un fel
destinul culturii basarabene, Vieru este un model al patriotismului. Dovada vie
sunt poeziile închinate patriei-mamă.
Lecturând operele lui, în special pe cele sociale, ne dăm
seama cât a suferit și cât a luptat pentru patrie acest poet. Dragostea față de
ea l-a facut atât de rezistent la toate greutățile prin care a trecut.
O altă mare temă întâlnită în creația poetului o
constituie dragostea față de mamă, ea devenind un simbol și o ființă ce deține
un loc special și privilegiat în operele sale. Poezia sa educă, de la cel mai
mic copil, dragostea, stima și meritul ce trebuie dat mamei. În unul dintre
aforismele sale, Vieru spunea că mama este de neînlocuit: „nici chiar bunul
Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui se bucură și de atât:
să fie Tată.”
Poezia viereană e un imn închinat mamei, o odă
nepieritoare prin simplitatea clasică a stilului, prin imaginile cu adevărat
surpinzătoare. Făptura mamei, ajunsă la capătul vieții trăite intens și plină
de rosturi supreme, este ca un mit. Dăruită copiilor, muncii, binelui și
frumosului, mama apare ca ceva sacru și aproape supranatural.
„Omul are un singur prieten – mama. Și un singur dușman –
moartea. ”, afirma Grigore Vieru. Pentru poet, dar și pentru noi toți, mama nu
este o persoană concretă, ea este un fenomen existențial, o valoare perenă, ca
și curcubeul de pe cer ce nu aparține cuiva, ci lumii întregi, este ca și
dragostea ce nu necesită explicații. De nimic altceva nu avea nevoie copilul
Grigore Vieru, decât de dragostea mamei. Mama, făptura firavă care înglobează
în sine o deosebită forță lăuntrică, ce o generează pe cea fizică. Mama este un
titan obosit, care nu încetează să lupte, dar nu pentru sine, ci pentru copiii
săi, pentru neam, pentru veșnicie. Mama – o icoană vie la care Grigore Vieru
s-a închinat viața întreagă, ea fiindu-i și izvorul nesecat al inspirației
sale, simbol ontologic al creației.
În subtextul mai multor poezii, mama se identifică cu patria:
„mamă, tu ești patria mea!”. Astfel, Grigore Vieru îi conferă mamei o amploare
deosebită, ea întruchipând patria, vigurozitatea și măreția ființei dragi. De
fapt, toate cele trei ipostaze: mamă, femeie, patrie, se contopesc, devenind o
unitate, un tot întreg spiritual.
Patriotismul lui Vieru se reflectă pregnant în poeziile
sale, relevantă fiind poezia „Frumoasă-i limba noastra!”. Limba este o expresie
a unor simțiri profunde și, totodată, un puternic liant între oameni: ”limba
română este întâia graniță a țării mele, care trebuie păzită, apărată și
fortificată”. Dacă a-ți iubi limba înseamnă un act de patriotism, suntem
îndreptățiți să afirmăm că Grigore Vieru a fost un mare poet al țării
întregite, al limbii române.
Popularitatea acestui poet a fost asigurată de
simplitatea scrisului său. Astfel, pentru a fi apreciată la justa ei valoare,
creația viereană trebuie privită în ansamblul și în contextul social-politic în
care a fost plăsmuită. Căci pe Grigore Vieru, poetul, l-au născut realitățile
perioadei postbelice. Sensurile profunde ale operei sale se regăsesc în
viziunea noastră, în câteva momente cheie ce se desprind din creația sa, dar și
din atitudinea pe care a manifestat-o față de cele mai importante valori ale
existenței.
Poezia lui Vieru a contribuit la întemeierea identității.
În fond, poetul exprimă vocea interioară a poporului său, voce care pe un
segment de timp, în anii postbelci, a avut un diapazon redus. Tocmai de aceea,
este tentat să creeze un univers primar având la bază sufletul popular, prin intermediul căruia va releva conștiința
de sine, precum și un anumit sentiment al solidarității umane, axat pe valorile
simple ale vieții. Optimismul său dătător de libertate interioară, face
posibilă armonia originară spre care tinde autorul, nutrind nostalgia
limbajului primordial. De acolo, din sfera profundă a trăirii simple, aproape
arhaice, din exilul interior, poetul, aflat în căutarea rădăcinilor
strămoșești, se pronunță contra limbajului de lemn. Acesta este înlocuit de
limbajul simțurilor, al simplității concepute ca un fir al Ariadnei, în măsură
să înlesnească descoperirea drumului pierdut către strămoși, către rădăcini.
Limba română este folosită în poezia lui Grigore Vieru cu
mare grijă, ca apa în timp de secetă. Sentimentalismul răscolitor din care
cărțile poetului de dincolo de Prut, modul firesc în care poezia sa făcea
atingere cu folclorul și, mai ales, gravitatea cu care era folosită limba
română, creează impresia redescoperirii adevăratei poezii.
Poetul de dincolo de Prut servește, o viață de om, cu
dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este și un exponent al ideilor dominante
în conștiința noastră națională, pe care le exprimă artistic și le îmbogățește
cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii și la
zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore
Vieru produce emoție, trăire firească, impusă dincolo de toate ce se produc în
viață. Împreună cu alți creatori iluștri, reprezintă o școală poetică în care
poezia este chiar viața și sufletul omului.
Bibliografie
1.
Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini
până în prezent. București, 1982.
2.
Simion Eugen, Grigore Vieru – un poet cu lira-n lacrimi. Caiete critice nr. 1-3,
1994.
3.
Manolescu, Nicolae,
Mamă, tu ești patria mea. România
literară, București, nr. 5, 1989.
4.
Băileșteanu, Gănuș,
Grigore Vieru: Omul și poetul.
București, Editura Iriana, 1995.
5.
Dolgan, Mihail, Grigore Vieru, adevăratul. Chișinău,
2003.
6.
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române: de la creația populară
la postmodernism. București, editura SAECULUM I.O. 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu