Desculțu Iuliana – Adriana, prof. înv. primar,Grad didactic I,
Școala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Roșiorii de Vede, Teleorman
,,Sunt
iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al
cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la
lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor,
maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe
rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.
Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al
naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
(Literatura și Arta)
Grigore Vieru s-a
născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia
Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat școala
medie din orașul Lipcani,
pe care o termină în 1953.
În 1957 a debutat
editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarm”',
apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion
Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1960 s-a angajat
redactor la revista Nistru, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.
A fost un oaspete
frecvent al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a
scris celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
În 1964, Vieru a
publicat în revista Nistru poemul „Legământ”, dedicat lui Mihai Eminescu.
Poemul începe cu versurile: „Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit
de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale”.
Anul 1968 a adus o
cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele
tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea a fost apreciată de critica literară
drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul lansării a devenit
obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin
Sorescu. Asemenea dedicații apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană
postbelică.
În
volumul de poezii pentru copii „Trei iezi”, ieșit de sub tipar în 1970, se
găsea și poezia „Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei
culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare,
cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a
fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut și Abecedarul, elaborat de
Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual,
modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și în prezent micii
basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru și Vangheli au realizat varianta în
grafie latină a Abecedarului.
În
anul 1973, în urma participării la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul
20”, poetul a făcut următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să
ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
În anul 1974,
scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a
adresat o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a
dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot
la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția,
mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În 1988 i s-a
acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii
pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În același an, în ziarul din Chișinău
''Literatura și arta'' apare primul text cu grafie latină din Basarabia
postbelică. Autor — Grigore Vieru.
În 1993 a fost
ales membru corespondent al Academiei Române.
La sfârșitul
anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mișcării de Eliberare
Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale)
având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din
Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află
printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august
1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem
din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la
grafia latină.
Vieru a scris,
printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene
animate „Maria Mirabela”, iar poezia lui Vieru „Dragă Otee” a fost pusă pe
muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de
Zdob si Zdub.
Mulți compozitori
basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru, el însuși fiind autor al
unor melodii de cântece pentru copii și colaborând foarte bine cu compozitoarea
Iulia Țibulschi.
Poate cele mai
cunoscute piese pe versurile lui Vieru sunt cele interpretate de soții Doina și
Ion Aldea Teodorovici, iar cea mai îndrăgită este ''Eminescu''. La fel de cunoscută
este și piesa „Reaprindeți candela”, interpretată cu multă sensibilitate de
Dida Drăgan.
A
scris versuri despre moarte, chiar despre propria-i moarte, pentru a demonstra
că nu se teme de ea. În „Litanii pentru orgă”, poetul spunea: „Nu am, moarte,
cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/
La fel cum lumina pârăsc./(...) Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai
avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii”, iar în poezia „Doină”,
Grigore Vieru spunea: „Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!/ Din pâine
iau, să pot zbura,/ Cât de pe flori albina ia./ (...) Ajuns-am a umbla mereu/
În brațe cu mormântul meu./ Și nu știu unde să-l mai pun/ Să am un somn mai
lin, mai bun./ Nici nu știu, iată, în chinul meu,/ De-am mai trăit!/
Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!”.
S-a
stins din viață pe 18 ianuarie 2009, la Spitalul de Urgență din Chișinău, în
urma unui garv accident de circulație. A fost decorat post-mortem cu Ordinul
Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce „în semn de recunoștință și
înaltă apreciere pentru dragostea și talentul cu care a militat, de-a lungul
întregii sale vieți, prin puterea cuvântului, pentru conviețuirea oamenilor în
pace și înțelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al
legăturilor dintre frații de aceeași limbă”.
„Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet,
a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă
moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A
fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e
mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii
slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină
sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să
poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin
poezie înseamnă să fiii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al
neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă,
Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre.
Acest om plăpând cu suflet
de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului
nostru spre un viitor mai bun.Visul său
era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul
lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de
diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de
celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei
de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l
aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi
noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează
şi le păstrează cu sfinţenie” spunea Zaltur Victoria despre marele poet, iar
Fănuș Neagu declara că „era
un mare poet și un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viața mea
un om care să-și iubească țara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să
asculte cântecul Prutului la el în sat. Știu că-l va auzi mereu și-și va uni
glasul cu el și acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită
din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a
iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere
spre inima Dunării și, de asemenea, spre inima Nistrului!”
Bibliografie:
·
Tudor Țopa. Condamnați la zbucium.
Chișinău. Ed. Universul, 2003.
·
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu