Grigore Vieru – ființă poetică

MARCU TEODORA, prof. în înv. primar, grad I, 

Școala Gimnazială sat Tg. Trotuș,  jud. Bacău, ROMÂNIA

           De la mic la mare, de la mare la mic, de la munte până la mare și înapoi, cu toții avem datoria să cunoaștem și să prețuim  creația și viața Poetului. Deși a plecat fizic dintre noi cu mulți ani în urmă, este încă prezent în ființa noastră. După moartea sa, cuvântul și poezia l-au înfiat pe marele poet Grigore Vieru. 

          Creația poetului Grigore Vieru izvorăște limpede, cu demnitate și convingere în necesitatea dreptății sale. Poezia sa a schimbat întreaga lirică românescă de pe ambele maluri ale Prutului.         „Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul” – spunea poetul .

         „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.  Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului,  al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.

           Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne un pilon de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu  prin poezie înseamnă să fii un poet ales.  Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Versul său este înălțător prin faptul că, deși este simplu, venerează verbul matern, dragostea de neam, simplitatea vieții și a întregului Univers.

             Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilităţi ieşite din comun, aproape dureroase. Cititorul care vrea să o analizeze simte o sfială, ca şi cum ar trebui să atingă o rană.
Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească, adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea satului, tonul tânguitor le întâlnim și la alți poeți.  La Grigore Vieru apare, în plus, un sentiment de responsabilitate. Poetul român, chiar dacă foloseşte şi el verbele la persoana întâi singular, vorbeşte în numele unei întregi colectivităţi condamnate la înstrăinare.

             Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în perioada în care s-au aflat sub stăpânire sovietică trebuie să citească studii de istorie. Cine doreşte însă să afle ce au simţit românii din Basarabia în aceeaşi perioadă trebuie să citească poezia lui Grigore Vieru. În tradiţia lui Eminescu, deşi n-are, nici pe departe, aceeaşi anvergură ca poet, Grigore Vieru s-a situat de la început în centrul vieţii afective a comunităţii lui etnice, dovedind un remarcabil simţ al esenţialului.              

               Fragil, copilăros, cu vocea sugrumată de un început de plâns, el îşi afirmă totuşi în poezie o atitudine de bărbat, care nu îşi pierde timpul cu fleacuri. Chiar şi poeziile lui cele mai tandru-jucăuşe sună ca un imn: “Vârful cel mai ridicat/ E-al ierbii creştet./ Nimeni încă n-a zburat/ Mai sus de iarbă,// Peste vârful înverzit/ Prin care, tainic,/ Urcă laptele-ndulcit/ Şi sfânt al vacii.// Cum să-nvingi? De ce să-nvingi/ Străbunul are/ Alba rouă pe ferigi:/ Pe tine, mamă!” (Iarba).  

        Copilăria ce se reflectă în opera sa din plin este una nevinovată, o lume complexă și totuși simplă. Putem spune că Grigore Vieru este un poet al copilului deoarece el a cântat în vers perioada în care omul e cel mai fericit, cel mai bucuros. Copilul din om se bucură de tot ceea ce îl înconjoară : de orice rază de soare sau picătură de ploaie, de joc, de casa părintească și de grija părinților. Compunând versuri pentru copii, poetul mărturisea că, scriindu-le, aude și melodia, pe care o comunica apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie unică, inconfundabilă și nu este de mirare că în spațiul natal această creație este atât de populară și îndrăgită. Grigore Vieru se cuprinde in inima românilor ca Vârful de Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi și ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei, mereu inspirat și blând, și plin de furtunile ce dominau povestea Nistrului, înscriindu-și durerea în Marea Neagră.

        Iubirea a fost însă cea care i-a deschis maturitatea. Ea a mișcat sori și stele. Acest sentiment  dat oamenilor de către Dumnezeu ar trebui să ne umple sufletele de bucurie, speranță și putere de a ierta.

        Și din bucuria copilăriei și profunzimea iubirii s-au născut neasemuite versuri închinate mamei, cea mai importantă persoană din viața poetului. Pentru că totul se începe de la ea, poetul i-a închinat mamei mai mult de jumătate din propria creație. Ba chiar întregul Univers pare reflectat în cuvântul mama.

         Dar pentru noi, românii de pretutindeni din lumea aceasta mare, el este poetul a cărui creație ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranță și cu puterea de a ne continua drumul printre alte nații- Ne-am ținut veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era umbra ecoului.   

          Credem însă că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.

          Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi și crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.

             Limba română este folosită în poezia lui Grigore Vieru cu mare grijă, ca apa în timp de secetă. Poetul se şi joacă uneori, dar nu cu cuvintele. Sentimentalismul răscolitor din cărţile poetului de dincolo de Prut, modul firesc în care poezia sa făcea atingere cu folclorul şi, mai ales, gravitatea cu care era folosită limba română creează impresia redescoperirii adevăratei poezii. Emoţia trăită de cititori este intensificată de gândul că mesajul în limba română venea dintr-un fragment din România pierdut în împrejurările celui de-al doilea război mondial şi supus decenii la rând unei rusificări forţate. Evidenţa faptului că limba română supravieţuise acolo, prin forţe proprii, fără nici un sprijin din partea ţării-mamă, îi înduioşa pe mulţi până la lacrimi.

           Dincolo de teme - sacre sau profane -, ceea ce conferă o frumuseţe tragică poeziei lui Grigore Vieru este conştiinţa valorii imense a limbii. Nu contează faptul că această preţuire exacerbată se datorează unor circumstanţe istorice; important este că ea are un efect estetic, făcând cuvintele extrem de preţioase şi redându-le autoritatea originară. Când citim sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu greu. În felul acesta se reconstituie ceva din condiţia orfică a limbajului poetic.

           Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă.   

            Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei vierene fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane. Cu mândrie rostim GRIGORE VIERU, poet al neamului, poet al sufletului și cugetului românesc. Cu el și creația lăsată drept moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat, simțul românesc, cum spunea și poetul ,, Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

        Ne mândrim mult cu Grigore Vieru și cred că moştenirea pe care ne-a lăsat-o va fi admirată de  multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, al dragostei de țară și de neam, al dragostei de adevăr și e datoria noastră de șlefuitori de suflete și caractere  să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.

      

       

     Bibliografie :

1) ziarul Timpul( Moldova)- februarie 2009

2) România Literară, nr. 38/ 2003

3) Limba Română, nr. 1-4/ 2009

4) Eugen Coșeriu-  gânduri-Despre Grigore Vieru

5) Dicționarul esențial al scriitorilor români, Ed. Albatros, București, 2000