Liceul Tehnologic
”Constantin Filipescu”, Caracal
''Cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolți, și
plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată frunze și flori''
(Nicolae
Dabija)
Poezia
lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică
multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui
sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al
sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un
simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi
dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al
uniunii de suflet şi simţire. Literatura română a vibrat la versurile acestui
poet mult prea român. Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul
unui înalt patriotism liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot
tragismul lor.
Grigore Vieru s-a născut la 14
februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, în familia de plugari
români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul
natal, în anul 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipcani pe care
a finalizat-o în 1953. În 1957 a debutat
editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ''Alarma'',
apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ''Ion
Creangă'' din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1960 s-a angajat
redactor la revista Nistru, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească. A fost un
oaspete frecvent al ''Căsuței Poeziei'' din satul Cociulia, raionul Cantemir,
unde a scris celebra carte pentru preșcolari ''Albinuța''.
În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul
''Legământ'', dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: ''Știu:
cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/
Tot deasupra cărții Sale''. Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului,
consemnată de volumul de versuri lirice ''Numele tău'', cu o prefață de Ion
Druță. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală
apariție poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la
cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din
volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două
sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apăreau
pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În volumul de poezii pentru copii ''Trei iezi'',
ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia ''Curcubeul'', în care Vieru,
prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor.
Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării,
dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut
și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli.
De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și în
prezent micii basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru și Vangheli au realizat
varianta în grafie latină a Abecedarului.
În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul
unei delegații de scriitori sovietici și a participat la întâlnirea cu
redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie
Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneț,
Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai
târziu poetul făcea următoarea mărturisire: ''Dacă visul unora a fost să ajungă
în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul''. În anul 1974,
scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a
adresat o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a
dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot
la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția,
mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i
s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În același an, în ziarul
din Chișinău ''Literatura și arta'' apare primul text cu grafie latină din
Basarabia postbelică. Autor — Grigore Vieru. În 1993 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române.
''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul
puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii,
curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate
căpăta tonuri aspre, biblice'', aşa
cum îl descria academicianul Eugen Simion,
Grigore Vieru a creat un univers poetic aparte.
Situată
între tradiţie şi modernitate, poezia lui Grigore Vieru se revigorează în
permanenţă prin asimilarea creatoare a folclorului, fiind modelată şi de
orientările stilistice care, după spusele lui G. Călinescu, au devenit pilonii tradiţiei autohtone şi,
împreună cu alţi factori, îi asigură complexitatea.
Indiscutabil, creaţia
lui Gr. Vieru poartă amprenta mitologiei româneşti. El selectează din tezaurul
nostru folcloric semnificaţii adânci, motive lirice, evoluând sub semnul unei
regăsiri spiritual. Încărcătura emoţională e concentrată, în special, în
ultimul vers. Spre deosebire de alţi scriitori, Gr. Vieru renunţă la accentele
melodramatice şi reflecţiile sentimentaliste, pronunţându-se împotriva
banalizării subiectului mitic. Demnă de jertfă este, în accepţia poetului,
mama, de aceea spre ea se revarsă acel izvor nesfârşit de lumină, de dragoste
şi credinţă.
În
opoziţie cu mitul folcloric, Gr. Vieru umanizează esenţa actului de creaţie.
Tristeţea coexistă cu bucuria, deznădejdea e înlocuită printr-o emanare
luminiscentă a unei iubiri tulburătoare. Asemenea lui Manole, poetul „zideşte
edificiul” versului său şi înveşniceşte chipul mamei în turle de catedrală.
Confesiunile lui Grigore
Vieru despre mamă, asocierea ei cu elementele transcedentale sunt în legătură
directă cu mitul măicuţei bătrâne. O. Densusianu apreciază asemenea situaţie ca
o tendinţă de revalorificare a sensurilor baladei păstoreşti prin „introducerea
unui motiv curent..., al mamei care-şi caută fiul, cum un alt motiv în
folclorul nostru e acela al ascunderii morţii prin expresii figurate”. Intuind
caracterul de zeitate tutelară a vieţii, pe care-l are mama în mitologia
noastră populară, Gr. Vieru dezvoltă acest simbol şi îl sublimează, plasându-l
la o altă treaptă valorică, „între ceruri şi pământ”. Într-un alt context, mama
e asemuită stelei şi verdelui plai, ea are capacitatea de a comunica cu elementele
ancestrale şi rămâne să dăinuiască ca o stea, să „ardă” pentru tot ce-i sfânt.
Poemele
lui Grigore Vieru se situează deasupra acelor voci care nu fac faţă creaţiei
lui. Justificările (dacă pot exista justificări) ţin de o interpretare limitată
a unei opere care a depăşit cu mult graniţele aparenţelor. Discursul,
deopotrivă liric şi publicistic al lui Grigore Vieru, nu s-a diferenţiat –
niciodată – de activitatea socială a unui creator îngrijorat de
tentativele de disipare a conştiinţei naţionale. Opera lui este expresia unui
spirit incendiar, care a aprins cuvinte pentru a lumina Limba Română şi Neamul
Românesc.
A iubit poporul român
până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor,
maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe
rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.
Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al
naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. Academicianul
Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui
constă în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu
cititorul. A fost în egală măsură un poet pentru cei mici şi pentru cei mari,
iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează frumoasele sale gânduri.
Poezia
lui Grigore Vieru nu este un nod gordian, ci semnul redefinirii unui adevăr
privind identitatea şi unitatea noastră etnolingvistică. Unitar în discursul
său poetic, Grigore Vieru a reconstituit şi a redefinit o frăţie de sânge şi
una de cuvinte. Opera lui este semnul unei mari contribuţii la reunificarea
mentalităţii creative, spirituale, pe care alţii au dorit să o destrame. Când
vorbim despre multiculturalism, trebuie să recunoaştem forţa de impact a
poeziei lui Gr. Vieru şi pe plan european, semn că Prutul nu are graniţe numai
cu România, dar şi cu Sena, şi cu Tamisa.
Printre
calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire,
dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se
revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut
sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore
Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate
naţională sub egida limbii române.
Principala virtute a
poetului este iubirea faţă de limba română înţeleasă ca un respect de sine.
Practic, două esenţe s-au întrupat într-o metaforă.
Referinţe bibliografice
1. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini
până în prezent, Bucureşti, 1982.
2. D. Bălăeţ, Eterna regăsire, Bucureşti, 1979.
3. O. Densusianu, Viaţa păstorească în poezia noastră populară,
Bucureşti, 1966.
4. Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete
critice, Nr.1-3, 1974
5.Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru,
poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința
literară Nr.2(25), 2012.
6. Wikipedia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu