Mirea Daniela, Limba și literatura română, grad didactic
II
Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu”,Caracal
Grigore Vieru s-a născut pe 14
februarie 1935, în satul Pererâta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru,
născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care
urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care
o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial cu o plachetă de
versuri pentru copii, Alarma,
apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul
Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se
angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia
Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tânărul leninist",
actualmente "Florile Dalbe".
În anul 1974 scriitorul Zaharia
Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România,
îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă
curs. Vizitează Transilvania,
însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația
Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe
din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție
internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un
grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul
de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul
de Urgență din Chișinău.
Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost
însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte,
el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost,
este şi va rămâne pilonul de rezistenţă a culturii naţionale . Tot ce e mai
frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave
bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus
care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să
aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie
înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care
a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire
şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de
copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului
nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin
bunătate şi iubire de aproape. Astăzi, visul lui pare mai aproape ca niciodată
pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri
religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul
care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un
înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a
lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui.
El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam,
dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur,
prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin
valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi
spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te
captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu
implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori
dramatice.
Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii
unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări
valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La
succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de
la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul, dar
şi inoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
Grigore Vieru simbolizează, în
ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală
de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O
conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei
istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care
a căpătat-o adesea limba română, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al
lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice
îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a
enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica:
„Merg eu dimineaţa, în frunte,
Cu spicele albe în braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
De-o bucurie neînţeleasă”.
Valoarea, adevărul şi
reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o
prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Bibliografie:
Ø Literatura Și Arta
Moldovei, Enciclopedie, Chișinău, Red. ESM, 1985
Ø Suceveanu,
Arcadie, Frumusețea subversivă, Ed.
Lumina, 2012
Ø Țopa,
Tudor, Condamnați la zbucium, Ed.
Universul, Chișinău, 2003
Ø Wikipedia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu