Dar de flori și de suflet la statuia lui Eminescu
Născut la 15 ianuarie
1850, la Botoșani, Mihai, al șaptelea copil al lui Gheorghe și al Ralucăi
Eminovici, a fost botezat în biserica „Uspenia” care se afla în vecinătatea
caselor de iarnă ale familiei.
Pentru a serba împlinirea
a 166 de ani de la nașterea poetului nostru național, elevii clasei a IV-a A de
la Școala Gimnazială „Elena Rareș” din Botoșani, conduși de doamna profesoară
de religie Timofti Maria-Valentina au venit cu drag și au depus flori și
gânduri pioase la statuia marelui poet aflată în curtea bisericii „Uspenia”.
Copiii au recitat poezii din lirica eminesciană și au admirat, apoi vitrina cu
obiectele care „vorbesc” de trecerea lui Eminescu prin acest loc. Ei și-au adus
aminte că atunci când au fost în excursie la Ipotești au văzut în bisericuța
familiei Eminovici cristelnița în care a fost botezat cel care a ridicat
scrisul românesc pe cele mai înalte culmi ale prestigiului prin poeziile sale
și care a realizat o bogată activitate și în slujba aproapelui ca bibliotecar,
revizor școlar și ziarist.
Ne considerăm privilegiați
de vecinătatea bisericii „Uspenia”, de faptul
că locul nostru natal e și locul natal al lui Eminesacu, de faptul că
trăim, creștem și ne dezvoltăm pe meleagurile pe care, odinioară, și Eminescu a
trăit. Astfel, suntem bucuroși și ne simțim mai aproape de el, murmurându-i cu
respect versurile.
Prof.
Timofti Maria-Valentina
Școala Gimnazială “Elena Rareș”- Botoșani
BUCURIA DE A FACE FERICIT PE CINEVA
Acum, în prag de sărbători, dorim să ne continuăm activitatea, donând și alimente necesare unei mese, poate nu prea bogate, de Crăciun.
Sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să facem mai mult decât am putut face până acum!
Prof. Rățoi Cristina-Ionela
Școala Gimnazială Nr. 17 Botoșani
Nașterea lui Hristos să ne fie de folos!
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus
Hristos este un prilej de mare trăire duhovnicească. Nașterea Sa într-o peșteră
săracă și viețuirea Sa împreună cu oamenii reprezintă o bucurie pentru toată
făptura. De aceea, noi, copii și adulți deopotrivă, cu evlavie preamărim
iubirea atotputernică și smerită a lui Hristos, pentru că este dătătoare de
mântuire, de viață și slavă veșnică.
Ca un răspuns al acestor
daruri veșnice pe care Dumnezeu Tatăl ni le-a oferit prin venirea pe pământ a
Fiului Său, elevii Școlii Gimnaziale „Elena Rareș” din Botoșani, conduși de
doamnele profesoare de religie Timofti Maria-Valentina și Burlacu Maria au oferit daruri de suflet, dar și daruri materiale
semenilor lor, arătând o atenție deosebită celor nevoiași, aflați în
dificultăți.
Astfel, în luna decembrie 2015, ei au dăruit dulciuri, jucării, haine etc. copiilor mai săraci din Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Botoșani și mamelor
cu copii aflate în impas de la Centrul maternal „Micul
Prinț” din Botoșani.
Apoi, urmând modelul
îngerilor, care odinioară au intonat primul colind, vestind lumii întregi că
S-a născut Mântuitorul lumii, dar și pentru a păstra tradițiile credinței
ortodoxe și valorile ei permanente, spiritualitatea și cultura autentică,
pentru a nu uita niciodată că suntem un popor creștin încă de la începutul
formării noastre (ca popor), elevii școlii noastre au prezentat și concerte de
colinde la bisericile „Uspenia” și „Duminica Mare”, dar și la Casa Corpului
Didactic și Maternitatea din municipiul Botoșani. Copiii, vestitorii de azi ai
Nașterii Domnului, au interpretat cu bucurie și cu dragoste colinde dogmatice
care trezesc în sufletele celor ce vor să asculte, sentimente alese de înălțare
duhovnicească. Ei au intonat: „O, ce veste minunată!”, „Trei crai de la Răsărit ”, „La Betleem , colo-n jos”, „Sus
la poarta Raiului”, „Astăzi S-a născut Hristos”, „Nouă azi ne-a răsărit”
etc.
Mulțumim tuturor: copii, părinți, profesori, cadre medicale, preoți
care au înțeles rolul lucrării sfinte și mântuitoare a faptelor bune și s-au
implicat în desfășurarea acestor activități, deoarece Hristos are nevoie de
mâinile noastre, de dărnicia noastră, de iubirea noastră. În aceste zile suntem
slujitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos asemenea îngerilor. La iubirea
sfântă a lui Dumnezeu pentru oameni răspundem și noi tot cu iubire sfântă.
Să ne minunăm și să ne
bucurăm împreună de Nașterea Domnului- și cei mari, și cei mici! Vă dorim ca Soarele dreptății, Răsăritul Cel de Sus să vă aducă pace,
bucurie și speranță în inimi și în case, în țară și în întreaga lume.
Prof. Timofti Maria-Valentina
Școala
Gimnazială „Elena Rareș”- Botoșani
Abonați-vă la:
Postări (Atom)