Apel umanitar

Cu un SMS la 8824, 
oricine poate oferi cel mai preţios dar doamnei profesor Ştefania Albu: minute de viaţă

Început de școală
Și anul acesta școlile au început ca de obicei, cu zarvă, cu bucurie și cu emoție. Dar doamna prof. Ștefania Albu de la LTAS „Victor Slăvescu” din Ploiești nu mai poate întâmpina acest început de an școlar de la catedră, printre glasuri entuziaste de elevi, cataloage noi și buchete de flori. Din octombrie 2014, doamna profesor de matematică a primit un diagnostic fulgerător: cancer de sân cu metastaze axiale, pulmonare, osoase, mediastinale. Boala a răvășit firul unei vieți, dar a și scos la lumină esențialul unei prezențe: dragostea și sacrificiul.

Firul unei vieți
Ștefania Albu s-a dăruit întotdeauna ca o prezență în care fragilitatea și tăria se întâlnesc și se împletesc, parcă spre a mărturisi condiția făpturii umane, dar și frumusețea lăuntrică a feminității ce tinde spre desăvârșire. Mamă a doi copii, profesor de matematică exemplar, capabil să ofere elevilor zeci de ore de pregătire gratuită în școală, director de școală pentru o vreme, arătând verticalitate, integritate, seriozitate, coleg de cancelarie înțelegător și generos, șef de catedră dedicat, diriginte și părinte sufletesc pentru generații întregi de elevi, care o poartă și astăzi în suflet, Ștefania Albu și-a înțeles dintotdeauna viața ca o dovadă de dragoste pentru cei pe care i-a întâlnit și i-a format.

Încercarea
Dar a sosit cancerul, ca o încercare deopotrivă a fragilității și a tăriei acestei prezențe. Au început lungi și epuizante ședințe de chimioterapie, aducând după sine efecte secundare din ce în ce mai severe. A sosit avalanșa unor termeni medicali prea puțin încurajatori: tipul cancerului, triplu negativ, care nu permite nici un tratament pe bază hormonală, rata de înmulțire a celulei tumorale, extrem de ridicată, de 80%, și o mulțime de diagnostice secundare care trădau, rând pe rând, slăbirea organismului. Dar sufletul ei a asumat toate acestea cu credință și cu răbdare. Știind ca Maica Domnului, Sfântul Nectarie și Sfântul Efrem cel nou o însoțesc, o călăuzesc și îi alină suferința.

Noul tratament
Cu ajutorul lui Dumnezeu și din dragostea oamenilor cu suflet mare și inimă deschisă către suferință, doamna profesor a ajuns la clinica Dr. Burzynski din Houston, Texas. Din iunie 2015, Ștefania Albu a primit un nou regim de tratament, complex, țintit, personalizat, ce include un medicament care nu este disponibil pe piața românească și trebuie cumpărat din America. Pentru a acoperi necesarul pentru un an din acest medicament (fenilbutirat de sodiu), este însă nevoie de o sumă uriașă: 54.000 USD.

SMS-ul salvator
Pentru a strânge această sumă, Ștefania Albu a primit în dar, cu sprijinul Asociației M.A.M.E., un număr de SMS: 8824. Cu fiecare SMS trimis la 8824 între 15 septembrie și 15 octombrie 2015, îi dăruiți doamnei profesor Albu 2 Euro pentru continuarea tratamentului său. Îi oferiți cel mai prețios dar: 20 de minute de viață.

Dar timpul este foarte scurt.
Căci nu avem decât o lună la dispoziție, prima lună de școală: 15 septembrie – 15 octombrie 2015. O lună pentru a strânge un an întreg din minutele de viață care se adună, ca firele de nisip, în clepsidra deschisă odată cu numărul de donații 8824. O lună pentru a salva viața doamnei profesor Ștefania Albu, donând 2 euro și dăruind 20 de minute de viață. Este luna în care doamna profesor ar fi primit flori. Este luna în care îi puteți oferi minute de viață…

Donațiile dumneavoastră sunt binevenite și în contul deschis pe numele Ștefania Albu la BRD (Sucursala Brătianu), cu numărul : RO09BRDE410SV42702914100. Nu vă îndoiți că orice dar și orice gest frumos se transformă în sufletul doamnei profesoare în speranță, dragoste și forță de viață!

Mai multe detalii despre campania umanitară „Minute de viață” se găsesc la: daruinddiniubire.wordpress.com.

Trimiteți un SMS la 8824! Împreună îi putem dărui timp prețios unui om extraordinar!
Dumnezeu să vă binecuvânteze gândul frumos și fapta cea bună!


Numărul de SMS 8824 este valabil în perioada 15 septembrie - 15 octombrie 2015Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Cosmote și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr oferit gratuit cu sprijinul Asociației M.A.M.E.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu