Omul este prin fire o fiinţă sociabilă,
deci nu poate trăi singur. Tot aşa de adevărat este faptul că omul neputând trăi
singur, nu poate să stea fără să comunice cu cineva şi, mai ales, să se deschidă
sufleteşte aproapelui său, să-i spună păsurile sale. Parcă simţi o uşurare şi-o
descărcare când găseşti pe cineva de încredere şi i te destăinuieşti. Durerile şi
rănile mele sufleteşti i le spun lui, el le primeşte şi mă compătimeşte. În
acel moment, datorită compătimirii şi iubirii persoanei căreia m-am destăinuit,
simt o mare linişte şi bucurie, simt că cineva mă mai iubeşte, că nu am fost părăsit
definitiv; simt o revigorare sufletească. Este mare lucru ca în viaţa noastră,
să ajungem „să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să ne întristăm cu cei ce se întristează”
(Romani 12, 15). Atunci când vedem pe cineva că suferă, să intrăm în dialog cu
el, să-l întărim prin vorbe bune, să-i luăm, cu alte cuvinte, din durerea lui, şi
să ne-o însuşim noi. Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult decât
acestea este mărturisirea în faţa duhovnicului. Te destăinui în faţa
prietenului, îi spui tot ce ai pe suflet, îl doare şi pe el, dacă ţine la tine;
îţi dă, eventual, un sfat sau, mai mult, se roagă pentru tine. Insă, un
prieten, oricât de apropiat ar fi, altceva nu are ce să-ţi mai ofere, nu are cu
ce să te mai ajute. Până aici merge afectivitatea umană. Dar Dumnezeu, prin
mila Sa faţă de oameni, ne-a dăruit un mare ajutor: Sfintele Taine şi în
special, Taina Sfintei Spovedanii. La această Sfântă Taină, credinciosul, în
afară de faptul că s-a destăinuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeşte
în plus de la duhovnic dezlegarea şi iertarea de acele păcate şi mai ales primeşte
o mare putere de a învinge mai departe greutăţile vieţii. Primeşte energia
harului Duhului Sfânt prin punerea mâinilor preotului. Numai preotul are
această imensă putere de a dezlega de păcate şi de a împărtăşi harul Duhului Sfânt
ca întăritor în viata noastră.
Fără preot şi puterea lui sfinţitoare
nu putem trăi o viaţă creştină sau, dacă o trăim, suntem ofiliţi duhovniceşte; trăim
inconştienţi, în irealitate şi neadevăr. Mântuitorul a spus „Eu sunt Calea, Adevărul
şi Viaţa”. Altă cale şi adevăr nu există decât în Biserica Sa.
Puterea de a lega şi a dezlega, Mântuitorul
a dat-o numai Sfinţilor Apostoli şi aceştia la rândul lor episcopilor şi preoţilor
prin hirotonie, prin punerea mâinilor pe cap: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor
fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în
ceruri” (Mt. 18, 18; Ioan 20, 23).
Deci puterea de dezlegare a păcatelor
o primim numai aici pe pământ şi numai de la preoţi. Cel mai groaznic lucru
este ca cineva să moară nespovedit, nedezlegat de păcate. Dincolo de mormânt
nu-l mai poate dezlega nimeni „nici chiar îngerii”. De aceea trebuie să ne
spovedim, să ne descărcăm sufleteşte, să alungăm tot ce este negativ în fiinţa noastră
umană. Să primim dezlegare şi iertare de toate păcatele şi relele ce le-am făcut
în viaţă. Să primim pe Duhul Sfânt, Cel care ne va călăuzi în viaţa de dincolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu