Dualitatea glasului vierean: iubirea mamei-patrie si a patriei-mame

Acest articol a primit Menţiune la Simpozionul Internaţional 

Grigore Vieru, poet al sufletului românesc 

Autoare Prof. Boabes Madalina

Liceul Teoretic “Mihail Sebastian”- Braila

            Daca ar fi sa gasesc un motto pentru randurile pe care le voi asterne pe foaie in continuare Acela ar fi urmatorul: “Daca n-ar fi iubirea, m-as teme de viata”- acesta este unul din aforismele care defineste cel mai bine tema centrala a creatiei lui Grigore Vieru.

            Iubirea este sentimental nobil si suprem care alina sufletul si existent unui om. Iubirea poetului Grigore Vieru razbate din intreaga sa creatie deoarece el a cantat iubirea in versuri ce au ca tema: patria, credinta in Dumnezeu si ideal, mama, copilaria. In lucrare voi incerca sa aduc in prim plan una din temele predilecte  a liricii vierene: mama.

            Dupa parerea mea, Grigore Vieru a trait ca un om simplu si isi defineste atat de frumos existenta in urmatorul epitaf: “Sunt iarba. Mai simplu nu pot fi”. Tot atat de simplu si frumos Grigore Vieru si-a plasmuit si opera. Cuvintele care ar putea define cel mai bine viata si creaia acestuia sunt simplitatea si originalitatea. A dat glas in poemele sale suferintei si dorintei si nu putem face o distinctie neta intre marile sale teme deoarece si-a iubit patria care a fost pentru el o mama, un “xis mundi” in care si-a trait copilaria, a trait tot timpul cu credinta in Dumnezeu ca isi va indeplini umilul vis de a trece Prutul, dovada ca noi astazi il comemoram, ii cunoastem viata si citim opera.

            Grigore Vieru a fost “copilul” patriei sale, patrie pa care a vazut-o intotdeauna ca pe o mama.

            De multe ori in poezia sa mama este fiinta cu care se identifica patria si limba.

            Portretul pe care poetul i-l realizeaza acestei finite angelice o transpune pe aceasta intr-o faptura cu puteri supanaturale asemeni mamei lui Creanga. Mama este femeia voluntara, care isi conduce viata si actiunile dupa regulile unei comunitati rudimentare dar cu o puternica credinta in spiritual national si valorile traditionale. In capodopera lui Vieru aceste valori s-au pastrat intacte: “Nu-mi lua naframi straine,/Ca de-amu eu nu vad bine/Rochie nu-mi lua de lana/Ca de-amu eu sunt batrana”.

            Mama este stapana a doua lumi si spatii diferite care au in comun iubirea si se unesc intr-un singur punct: dragostea pentru copii: “Usoara, maica, usoara/… Iarba stie cum te chiama,/Steaua stie ce gandesti”. Unicitatea acestei fiinte, pe care o canta atat de frumos in poemele sale transforma creatia sa in ceva unic si original.

            Vieru se transpune de multe ori in ipostaza primitivului, a omului din grota asa cum o facea candva si Tudor Arghezi in “Flori de mucigai”. “Casa mea de huma, tu,/… Sa-ti trag radio si lumina/Ti-am fagaduit candva”, reusind astfel sa capete identitate prin propria-i creatie. Prin poezie si vorbe de duh el reuseste sa transpuna cititorul dincolo de lumea materiala.

            Un poem deosebit in care adduce un elogiu celei mai dragi fiinte este “Mie dor de tine, mama” unde versurile: “Mi-e dor de-a ta privire,/Mi-de dor de tine, mama” devin un leitmotiv, aglomerarea de exclamatii si enumeratii demonstreaza intensitatea trairilor poetului, atasamentul si venerarea finite dragi. Prin poezie el isi conduce mama catre eternitate, ea devenind un simbol si chipul femeii universale, prototipul femeii simple. “Maicuta mea, gradina/Cu flori, cu nuci si mere”, “Nemuritoare carte/De dor si omenie si cantec fara moarte”. Daca la Creanga se aducea in discutie “copilaria copilului universal”, la Grigore Vieru putem vorbi despre “mama universala a copilului universal”.

            Exista o legatura indisolubila intre mama si casa parinteasca “Acasa!/Acasa, acasa, acasa”si patrie “Ma uit in fantana/Ca in istorie” pe care nimeni nu o poate desface sau dezlega deoarece in asta consta misterul poetic.

            Cea mai frumoasa imagine a mamei este realizata succint, dar totodata atat de profund in poezia “Formular”- “- Numele si prenumele?/- Eu/- Anul de nastere?/ Cel mai tanar an:/Cand se iubeu parintii mei/…- Numele mamei?/ - Mama/ - Ocupatia ei/ Asteapta”

Mama nu este prezentata ca o fiinta solitara ci intotdeauna numele ei este legat de momentele, locurile si fiintele dragidin viata poetului. Acest lucru este ilustrat si in poezia “Buzele mamei”: “Iar buzele tale sunt, mama,/O rana tacuta mereu,/Mereu presurata cu tarna/Mormantului tatalui meu”.

Imagine ape care o plasmuieste mamei este un ace capata dimensiuni hiperbolice:”Mama,/Tu esti patria mea!/Crestetul tau-/Varful muntelui/…Ochii tai – Mari albastre/Palmele tale-/Araturile noastre”

Portretul mamei este filtrat de ochii omului matur, trecut prin viata, un om care cauta glasul, mangaierea si sfatul mamei, om care tanjeste dupa ele si de care candva, datorita naivitatii, specifice varstei, fugea sau se rusina:”Ma rusinam cand maica mea,/…Ma saruta si mangaia/Ma rusinam sa o sarut,/…Sa- i spun ca fara ea ma pierd”

Mama este un Demiurg care recreeaza universul, care are acolo un loc bine stabilit, iar plecarea sa ar echivala cu dezintegrarea lui. Ea este fiinta care ofera echilibru universului domestic. Mama este asemenea “Luceafarului” lui Eminescu, care se metamorfozeaza, este elementul primordial care inlesneste existenta poetului.”Mama intra-n mare/Asfintire lina/Sfintei mari intinderi/Cuvios se-nchina”

Mainile ocrotitoare ale mamei sunt asemenea unei aure care-l apara pe scriitor de necazuri si suferinta, care-l transpun intr-o lume mai buna”Cand m-am nascut, pe frunte eu/Aveam coroana-mparateasca:/A mamei mana parinteasca,/A mamei mana parinteasca”.Mama lui Vieru este mama lui Creanga, care cu puterile ei supranaturale alunga norii, grindina si vremea rea. Simplitatea omului isi lasa amprenta si asupra creatiei si asupra modului in care zugraveste in cuvinte atat de putine potretul monumental al mamei.

La fel ca in poezia lui Blaga, si Grigore Vieru tacerea comunica cititorului mult mai multe decat o aglomerare inutila de cuvinte. In cazul mamei, tacerea este o insusire care contureaza si intregeste  portretul femeii simple de la tara:”Tacuta/Esti, draga mea mama./Tacuta.”

De multe ori in poeme, imaginea mamei este identificata cu imaginea unei stele, oferindu-I femeii unicitate si vesnicie:”-Pe fag dulce-amarat/Arde, mama, alba-ti stea,/Te uitasi la ea atat/ Incat semeni azi cu ea.”

In final as dori sa inchei tot cu niste aforisme care sintetizeaza in ele intreaga existenta si intregul rost al femeii, dar mai presus de toate al mamei.”Mama este inceputul tuturor inceputurilor”, “Dintre toate religiile, cea mai frumoasa este  mama”

Poetul Grigore Vieru este dupa parerea mea unul din putinii poeti care si-au elogiat si cantat in versuri, atat de mult, aceasta gingasa si sublima fiinta , mama.

Bibliografie

           Grigore,Vieru  : “ Dictionarul scriitorilor romani” din Basarabia, Ed.Prut International,

                                           Chisinau, 2007

           Grigore Vieru : “Curatirea fantanii”,  Ed.”Porto-Franco”, Galati,1993

            Grigore Vieru : “Radacina de foc”, Ed.Univers Bucuresti,1988

            Grigore Vieru : “Aforisme” – Site dedicat lui G.Vieru

            Miscarea in infinit : “Aforisme de Grigore Vieru”, Literatura si arta-2008-28 februarie

            Tamazlacaru, Elena : “G.Vieru si radacina de foc a romanismului” [critica literara],      

                                                    “Literatura si arta” – 2009-12 febr. (NR.6.)

             Daluja, Nicolae – Grigore Vieru publicistica, “Literatura si arta” – 2008-07 febr. (NR.6)

             Valentin Marica – G.Vieru , “Alb de duminica”