Prof. Poleucă Liliana, Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani
Preacinstirea pe care Biserica o
aduce Maicii Domnului este reflectarea cinstirii pe care Însuși Fiul o acordă
Maicii Sale, în cadrul creației, ca celei dintâi făpturi. Sf. Ioan Damaschin
scrie: „Cu adevărat tu ești mai de preț decât întreaga creație, că doar din
tine singură Creatorul a primit pârga firii noastre dumnezeiești. Trupul Său
L-a făcut din trupul tău, sângele Său din sângele tău. Dumnezeu S-a hrănit cu
laptele tău, iar buzele tale au fost atinse de buzele lui Dumnezeu.” Pe această
intimitate se bazează prezența Maicii Domnului în Biserică.
Ca și la ceilalți sfinți, preacinstirea Maicii Domnului în cultul public al Bisericii s-a manifestat, încă de la început, prin mai multe forme sau modalități de expresie. Cea dintâi formă cultică a fost instituirea de sărbători, zile în cursul anului bisericesc, consacrate pomenirii și cinstirii ei. Mai apoi, creștinii s-au manifestat prin cântări și rugăciuni deosebite, prin slujbe speciale, prin zugravirea de icoane, prin rostirea de predici și omilii și chiar prin purtarea numelui ei de către foarte mulți credincioși.