Grigore Vieru - poet al copilului și cântăreț al valorilor umane

Prof. Andrei Dana Georgeana
Şcoala Gimnazială “Sfânta Maria” Botoşani

                                                                                  

            ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. 

Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.            Latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.          Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.

           Un chip blând, o minte strălucită, un om bun și iubitor de oameni, iubitor de țară. Așa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut. Așa l-au perceput nu doar apropiații, ci și aceia care și-au intersectat drumul cu al său. ''Există trei prilejuri de a te cunoaște pe tine însuți: munca, iubirea și cumpăna''. ''Patria este ca un copil: dacă uiți de ea, poate să plece de acasă''. Sunt două dintre credințele poetului de la a cărui plecare în veșnicie se împlinesc cinci ani la 18 ianuarie 2014.

           Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipcani pe care a finalizat-o în 1953. 

              În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ''Alarma'', apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ''Ion Creangă'' din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.A fost un oaspete frecvent al ''Căsuței Poeziei'' din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preșcolari ''Albinuța''.

              În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul ''Legământ'', dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: ''Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale''.

            Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice ''Numele tău'', cu o prefață de Ion Druță. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

               În volumul de poezii pentru copii ''Trei iezi'', ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia ''Curcubeul'', în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și în prezent micii basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.

            În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici și a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul făcea următoarea mărturisire: ''Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul''.

             În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

               În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În același an, în ziarul din Chișinău ''Literatura și arta'' apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor — Grigore Vieru.

               În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate ''Maria Mirabela'', iar poezia lui Vieru ''Dragă Otee'' a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub.

               Mulți compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), fiind știută strânsa lui colaborare cu compozitoarea Iulia Țibulschi ("Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cântînd cu iubire" ș.a.) Poate cele mai cunoscute piese pe versurile lui Vieru sunt cele interpretate de soții Doina și Ion Aldea Teodorovici, iar cea mai îndrăgită este ''Eminescu''. La fel de cunoscută este și piesa ''Reaprindeți candela'', interpretată cu multă sensibilitate de Dida Drăgan.A scris versuri despre moarte, chiar despre propria-i moarte, pentru a demonstra că nu se teme de ea. În "Litanii pentru orgă", poetul spunea: "Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc./(...) Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii", iar în poezia "Doină", Grigore Vieru spunea: "Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!/ Din pâine iau, să pot zbura,/ Cât de pe flori albina ia./ (...) Ajuns-am a umbla mereu/ În brațe cu mormântul meu./ Și nu știu unde să-l mai pun/ Să am un somn mai lin, mai bun./ Nici nu știu, iată, în chinul meu,/ De-am mai trăit!/ Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!".

                 ''În viața mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (...) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea și am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (...). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului. Prin anii '50-'80 glasul clopotului ei fusese înăbușit. Sătenii noștri sfințeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului — din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată. (...) Teoretic și ''constituțional'' (?!) suntem închiși în țarcul ,,limbii moldovenești'. Practic, însă ne mișcăm în interiorul limbii lui Eminescu, în spațiul limbii române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o apărăm. La ora actuală, principalul obiectiv moral și politic este apărarea Bisericii naționale, a limbii române și a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esențiale'', spunea Vieru într-un interviu acordat AGERPRES, în februarie 2008.

                   Un an mai târziu, la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Accidentul a avut loc pe traseul R-3 Chișinău-Hîncești-Cimișlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit la Spitalul de Urgență din Chișinău.Epitaful pe care și l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în aceleași stele în care era și Mihai Eminescu, este: ''Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi''.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce "în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru dragostea și talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieți, prin puterea cuvântului, pentru conviețuirea oamenilor în pace și înțelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre frații de aceeași limbă".

           Gânduri despre poet

          ''Grigore Vieru mi-a fost ca un părinte pentru că mi-a prefațat cartea de debut în literatură, dar și pentru că am fost mereu împreună, mai ales în ultimii ani (...) Vieru va rămâne pentru totdeauna cu acel mănunchi al său de poeme nemuritoare în spiritualitatea noastră națională și universală'', spunea scriitorul Valeriu Matei.

''A fost ca un apostol al cuvântului și adevărului, rege și slugă a poeziei. Este un dar ceresc pe care ni l-a dat Dumnezeu'', aprecia președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca.

       ''Un simbol al renașterii naționale, conștiința unității spațiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului'', spunea președintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi.

           "Era un mare poet și un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viața mea un om care să-și iubească țara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să asculte cântecul Prutului la el în sat. Știu că-l va auzi mereu și-și va uni glasul cu el și acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunării și, de asemenea, spre inima Nistrului!", declara scriitorul Fănuș Neagu.

''Grigore Vieru a fost un mare român, un mare poet și un adevărat prieten'', mărturisea actorul și regizorul Sergiu Nicolaescu.

         ''Grigore Vieru rămâne o conștiință a locului și un împătimit de românism.(...) Pot să vorbesc despre Grigore Vieru ca prieten. L-am cunoscut în 1988, la Chișinău, când m-am dus pentru o colaborare cu teatrul 'Luceafărul' din oraș, pentru a monta piesa lui Marin Sorescu 'A treia țeapă'. (... ) M-am apropiat de el extrem de mult, pornind de la simțirea lui românească autentică și dorința extraordinară de a reveni acasă, la casa românească a ființei noastre. (...) Apoi a venit 1989, iar întâlnirile au devenit mai dese'', rememora actorul Ion Caramitru câteva dintre întâlnirile sale cu poetul Grigore Vieru.''Puterea sa venea din credință. Era profund credincios și credea că are o datorie și o misie în nația sa. Și s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin. (...) Pentru el, mama a fost și mama adevărată, dar și România întreagă. Grigore Vieru a reușit să ne sensibilizeze și asupra ideii de mamă, și asupra ideii de țară. El a fost și rămâne în literatura română poetul mamei. Lacrima mea pentru el pică pe o întreagă substanță umană care ne-a legat", declara poetul Adrian Păunescu.
           ''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl descria academicianul Eugen Simion.''Cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolți, și plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată frunze și flori'', scria scriitorul Nicolae Dabija.

Bibliografie

1. Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.

2. Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.

3. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.

4. Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.