Muraru
Mariana Amalia,
prof. înv. primar, gradul didactic I,
Școala Gimnazială „Octav
Băncilă” Corni
Oboroceanu
C-tin,
prof. înv. primar, gradul didactic I,
Școala Gimnazială „Octav Băncilă”
Corni
Poet, om politic și
jurnalist, Grigore Vieru se numără printre cele mai de seamă personalități din
cultura română care a susținut, prin intermediul lucrărilor sale și a implicării
active în viața publică, ideea dezvoltării limbii și a literaturii române,
necesitatea formării individului în raport cu valorile tradiționale, având
totodată un rol deosebit în cadrul Mișcării de eliberare națională din
Basarabia.
Așa cum afirmă însuși marele
poet, „Din milă, din dragoste și din dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet.
Limba română este destinul meu agitat. Poate că și osteneala mea este o parte
din norocul ei în Basarabia”-astfel definindu-se din perspectiva pasiunii pe
care o are pentru poezie și pentru limba română. Complexitatea și
originalitatea universului poetic al lui Grigore Vieru sunt puse în valoare prin
versurile sale dedicate ideii de iubire pentru patrie, exprimându-și astfel
viziunea despre lume; devine o portavoce, un reprezentant al omului din popor,
oferind totodată o imagine subiectivă a societății în care trăiește și având ca
scop mobilizarea românilor în vederea realizării idealului de unificare. Un exemplu
elocvent pentru a ilustra această idee este constituit de poezia „Scrisoare din Basarabia”, adresată românilor de dincolo de Prut, față
de care eul liric își exprimă sentimentele de afecțiune, de dor și totodată de
regret pentru „vorba rătăcită/Ce despre tine, frate, -am spus.”, întrucât „În
vremea putredă și goală/Pe mine, frate, cum să-ți spun,/Pe mine m-au mințit la
scoală/Că-mi ești dușman, nu frate bun”, evidențiind astfel realitatea crudă a
lumii postbelice, dominată de un regim marcat de existența unei dictaturi,
proiectată pe fundalul unei societăți degradate, îndoctrinate, ce reprimă orice
încercare de apropiere dintre românii din Basarabia și cei din România:
„Aflând că frate-mi ești, odată/Scăpai o lacrimă-n priviri/Ce-a fost pe loc și
arestată/Și dusă-n ocnă la Sibiri”. Vieru nu s-a limitat numai la activitatea
scriitoricească pentru a se impune în rândul compatrioților săi, ci a participat și la eliberarea națională a
românilor din Republica Moldova și a militat pentru alipirea Basarabiei de
Patria-mamă. Printre numerosele poezii scrise pe tema patriotismului cele mai
semnificative sunt „În limba ta”, „Asa e, frate”, „Basarabie cu jale”, „Cântec
basarabean”, „Sărmana țară”, „Basarabia uitată”.
Copilaria dificilă- marcată de
moartea tatălui, lipsurile materiale și boala de plămâni de care suferea- au
devenit principala sursă de inspirație pentru poezii precum „Cântecul mamei”,
„Tata”, „Buzele mamei”, „Făptura mamei”, ce vădesc atitudinea de elogiere,
respectul, devotamentul, iubirea, precum și nostalgia, durerea pierderii părinților.
Poetul își expune într-o manieră unică
concepția asupra lumii în care trăiește, reunind în poeziile sale, alături de
paternitate și devotamentul pentru patrie, teme precum iubirea neîmplinită (în
poemul „E-o liniște iubirea?”), alegoria viață-moarte ( în poezia „Ars
poetica”), motivul jertfei pentru patrie ( „Strigăt de deznădejde”).
Printre numeroasele
distincții atribuite poetului ca
recunoștință a meritelor sale, amintim Premiul „Iosif Glăvan” al Comsomolului,
pentru „Versuri”(1965), Premiul de Stat al Republicii Moldova, pentru „Un verde
ne vede”, Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen”(1988), Premiul Special al
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru „Albinuța”(1994), Premiul
„Lucian Blaga”(1994). Alături de poemele închinate dragostei de mamă, de cele ce trezesc
conștiința națională și de cele ce consfințesc graiul românesc, Vieru a scris zeci
de cărți destinate copiilor, cum ar fi „Muzicuțe”(1958), „La fereastra cu
minuni”(1960), „Bună ziua, fulgilor”(1961), „Ce poezie știi tu?”(1961),
„Făt-Frumos, curcubeul”(1961), „Cum mi-am învățat băiatul cifrele și
număratul”(1963), „Făgurașii”(1963), „Mulțămim pentru pace”(1963), „Soarele cel
mic”(1963), „Duminica cuvintelor”(1969), „Trei iezi”(1970), „Codrule,
codruțule”(1970), „Mama”(1975), „Albinuța”(1979), a primit titlul de „Doctor
Honoris Causa” al Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău, titul de
„Cetățean de onoare” al municipiului Craiova.
În noaptea de 15
spre 16 ianuarie 2009, întorcându-se din localitatea Cahul, situată în sudul
Republicii Moldova, unde participase la o ceremonie consacrată poetului Mihai
Eminescu, a fost grav rănit într-un accident rutier, automobilul izbindu-se de
stâlpul unui panou publicitar, iar Vieru a fost internat la „Spitalul de
Urgență din Chișinău”, unde a decedat două zile mai târziu, pe 18 ianuarie, în
urma mai
multor complicații, fiindu-i
afectate creierul, cutia toracică și abdomenul, iar șansele de supraviețuire
fiind considerabil reduse. Poetul a fost înmormântat la 20 ianuarie în cimitirul
central de pe strada Armeană din Chișinau, la ceremonial asistând câteva zeci
de mii de oameni, numiti de către Dan Dungaciu „diviziile lui Vieru”. Această
zi a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, întreaga
republică ținând un moment de reculegere în onoarea poetului. După trecerea sa
în neființă, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de
Mare Cruce, numele său a fost atribuit câtorva școli din Republica Moldova,
unui bulevard din Chișinau, unei străzi din Iași și a uneia din Buzău.
Poet al neamului,
iubitor al patriei, al graiului românesc și al mamei, Grigore Vieru rămâne
consemnat în istoria literaturii române datorită spiritului național, al
dragostei care-l impulsionează să-și manifeste convingerile și speranțele
într-un amalgam de versuri, ce converg către împlinirea aceluiași scop:
iubirea.
Bibliografie:
Vieru G., Cele
mai frumoase poezii, București: Editura Jurnalul, 2009
Vieru G.,
Rădăcina de foc, București:
Editura Univers, 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu