Şcoala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi
Dintotdeauna poeţii, creatorii de frumos, de cuvânt,
au fost şi sunt văzuţi în contextul înrudirilor spirituale. Lecturând poeziile
lui Grigore Vieru, citindu-le şi recitindu-le, descopăr de fiecare dată,
sentimente şi emoţii noi, tulburătoare, provocatoare. Îmi este tot mai limpede
că, în ceea ce-l priveşte pe artistul basarabean, acesta vine din ,,Limba
noastră”, mizând, ca şi Alexei Mateevici, pe ,,Cuvânt” ca loc de întâlnire cu
memoria, cu trecutul, cu viitorul. Textul acestei
poezii, încă deosebit de emoţionant, a fost conceput atât ca o
depunere a mărturiei despre situaţia limbii române, de acum 90 de ani, în
spaţiul dintre Prut şi Nistru, cât şi ca un îndemn adresat fraţilor de peste
Prut de a schimba lucrurile.
În peisajul poeziei româneşti, Grigore Vieru a fost
şi este, fără doar şi poate, o voce unică, singulară, de o expresivitate
deosebită. Versurile sale dau contur unor stări de spirit autentice, formulate
în enunţuri poetice armonioase şi sugestive, încărcate de sinceritate. Vorbind
despre un program literar care să includă creaţia lui Grigore Vieru, ne-am
putea opri asupra unuia care are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea
limbii române. Cărţile de poezie promovează, într-o excelentă rostire lirică,
imperativele imediate ale creaţiei sale: sentimentul patriotic autentic, starea
onestă şi profundă de implicare cetăţenească în destinul ţării proprii. O
poezie precum ,,În limba ta” ni se prezintă ca o confesiune de credinţă a unui
scriitor ce a aşezat mereu, mai presus de sine, idealurile poporului, celebrând
limba română, ,,În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă / Râde
un pământ.”
Mesajul
comun al poeziilor sale este acela că poetul însuşi are responsabilitatea
civică a omului de cultură care se simte răspunzător de soarta neamului său şi
a limbii în care s-a născut. Critica literară, prin vocea lui Eugen Simion,
este de părere că Grigore Vieru este ,,un poet mesianic, un poet al tribului
său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.”
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” – aşa se definea
poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de
neam. A iubit poporul român nespus şi şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor,
iubitorilor de frumos, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi o
frumuseţe rară. Grigore Vieru e definit ca poet al mamei, al dorului şi al
dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii - poet al lucrurilor sacre.
Pentru Basarabia Grigore Vieru a fost mai mult decât
un poet, a fost însuşi sufletul ei, al ţării, rămânând pilonul de rezistenţă al
culturii naţionale. Ce înseamnă poet ales? Să poţi să redai istoria neamului în
poezie, să poţi să aperi ce-ţi aparţine prin poezie şi să crezi apoi că eşti
auzit de Dumnezeu prin poezie, prin cuvântul ales. Rămânem întru eternitate
recunoscători acestui poet al neamului care a ştiut cel mai bine să aşeze
alături cuvinte ca ,,Grai”, ,,Mamă”, ,,Patrie”, ,,Iubire”.
Întrebat de unde vine, poetul răspundea: ,,Din
lacrimă”. Alteori zicea: ,,Din Limba română.” Zadarnic este a ne opri doar
asupra unui răspuns, căci Lacrima şi Limba română sunt, pentru Grigore Vieru,
noţiuni-gemene, sinonime totale, absolute.
Grigore Vieru pare să stăpânească, ca nimeni altul,
cuvântul, adică Limba română, pe care a învăţat-o o viaţă întreagă, sacralizând-o.
Astfel, poetul aşază Limba română, ca valoare, alături de Biblie: ,,Două
lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba română”,
fiind de părere că perfecţiunea, frumuseţea Limbii române e lucrarea lui
Dumnezeu.
Fiind întrebat al cui discipol este, răspunsul nu a
întârziat să apară: ,,Al Limbii române. Al Limbii noastre. Am răsărit ca poet
din frumuseţea, integritatea, armonia şi iradierea Limbii române… Vin din Limba
care nu s-a născut în Peririta mea… s-a născut şi s-a format în Moldova lui
Eminescu şi Creangă, în Transilvania lui Rebreanu, Blaga şi Goga, în Muntenia
lui Caragiale, în Oltenia lui Arghezi şi Sorescu.”
Toate confesiunile sale către cititori subliniază
imensa dragoste pentru graiul matern. ,,Eu nu caut cu tot dinadinsul (deşi
doresc) să aduc ceva nou în căutarea limbii, eu caut să amintesc copiilor,
omului şi mie însumi că avem o comoară fără de preţ.”
Ca profesor de limba română, aş aşeza într-un loc
onorabil în sala de clasă un îndemn ce nu poate lăsa indiferent niciun vorbitor
cult de limbă română: ,,…mărturisesc că nu sunt unul din străluciţii mănuitori
ai verbului matern, dar îmi place să declar că mă prenumăr printre cei care se
frământă, se zbat în căutarea cuvântului potrivit, printre cei care tind să
lege sănătos verbul în frază, înţelegând că a vorbi sănătos limba mamei este o
datorie – una dintre cele mai patriotice.” În felul său, poetul îşi motivează
spusele: ,,Vorbindu-ne corect şi frumos limba, tinzând a o vorbi corect şi
frumos, omenim astfel pe străbuni, pe cei care au creat societatea cuvintelor civilizate. Uitând un cuvânt trebuincios, o
expresie din comoara graiului matern, uiţi ceva din istoria poporului tău.”
De fiecare dată când auzim de ,,căutarea cuvântului potrivit”
ne gândim, involuntar, la măiestria liricii argheziene. În spiritul acestei
căutări infinite, Grigore Vieru mărturiseşte:,,…mai stau şi azi aplecat
deasupra Dicţionarului Limbii Române care, după Biblie şi după Eminescu, este pentru
mine cea mai importantă carte de literatură. Mi-am pierdut somnul tot căutând
cuvântul potrivit.” Asemenea lui Eminescu, Grigore Vieru a aşezat Cuvântul în
toată creaţia sa cu o exactitate de invidiat.
Întrebat de unde vine poezia lui, poetul a răspuns
de fiecare dată: ,,din suferinţă şi singurătate”. ,,Marea poezie am
descoperit-o din proverbele noastre, din cântecele nostre populare, din
ghicitorile noastre, în ele am descoprit marea poezie românească, fără să ştiu
că aceasta este poezia noastră, poezia românească.(…) Folclorul nostru este
poetic.”
În ansamblul
literaturii române, Grigore Vieru întrupează destinul unui scriitor de
excepţie, cu o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale.
Bibliografie:
·
Ana Bantoş, Doi poeţi
mărturisitori: Alexei Mateevici şi Grigore
Vieru. Tranziţia de la memorie la istorie (În ,,Limba română”, nr.1-4,
2009)
·
Grigore Vieru, Taina care mă
apără: opera poetică, Iaşi, Ed. Princeps Edit, 2008
·
Fănuş Băileşteanu, Grigore Vieru:
Omul şi Poetul, Bucureşti, Ed. Iriana, 1995
·
Daniel Corbu, Grigore Vieru în
amintirile contemporanilor, Iaşi, Ed. Princeps Edit, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu