Grigore Vieru – între cântec și poezie

 
Prof. Educație Muzicală: Caliniuc Adriana
Școala Gimnazială Miron Costin Suceava

                                                    

 

                                                               “ Pe ramul verde tace
                                                                  O pasăre măiastră,
                                                                  Cu drag şi cu mirare
                                                                  Ascultă limba noastră.

                                                                  De-ar spune şi cuvinte
                                                                  Când cântă la fereastră,
                                                                  Ea le-ar lua, ştiu bine,
                                                                  Din limba sfânt-a noastră.”

                                                                      (Frumoasă-i limba noastră! – G. Vieru)

Bucurându-se de o mare popularitate, poezia lui Grigore Vieru a fost frecvent antologată şi retipărită, în Republica Moldovă şi România. Aceasta a fost tradusă și preluată selectiv de diverse publicaţii literare, recitată de actori, pusă pe muzică şi cântată de diverși interpreți consacrați din cele două țări mult îndrăgite de poetul nostru cu spirit romantic și tânăr. Nu există o hartă completă a circulaţiei ei. O antologie în care figurează Grigore Vieru şi care trebuie în mod special menţionată pentru că a avut răsunet este Constelaţia lirei, antologia poeţilor din R.S.S. Moldovenească, prefaţă de Ioan Alexandru, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1989.

Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilităţi aparte, ieşite din comun.  Cel care dorește să intre în labirintul mesajului său poetic, care vrea să analizeze creația sa literară,  simte la început o sfială, dar în același timp și dorința neexprimată poate până atunci de ...speranță, libertate, eternitate: „În aceeaşi limbă / toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / râde un pământ. / Ci doar în limba ta / durerea poţi s-o mângâi, / iar bucuria / s-o preschimbi în cânt. // În limba ta / ţi-e dor de mama, / şi vinul e mai vin, / şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / poţi râde singur, / şi doar în limba ta / te poţi opri din plâns, // Iar când nu poţi / nici plânge şi nici râde, / când nu poţi mângâia / şi nici cânta, / cu-al tău pământ, / cu cerul tău în faţă, / tu taci atunce / tot în limba ta” .                                  ( În limba ta).

            Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească, adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea satului, tonul tânguitor le-am întâlnit şi la Serghei Esenin. La Grigore Vieru apare, în plus, un sentiment de responsabilitate. Poetul rus este un solitar, un fiu risipitor chinuit de nostalgia spaţiului pe care l-a părăsit. Poetul român, chiar dacă foloseşte şi el verbele la persoana întâi singular, vorbeşte în numele unei întregi colectivităţi condamnate la înstrăinare.

Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în perioada în care s-au aflat sub stăpânire sovietică trebuie să citească studii de istorie. Cine doreşte însă să afle ce au simţit românii din Basarabia în acea perioadă trebuie să citească poezia lui Grigore Vieru.

Foarte multe dintre poeziile sale fac parte din așa numitele poeme-şlagăre ale lui Grigore Vieru, şlagăre nu numai la figurat, ci şi la propriu, întrucât unele chiar au fost puse pe muzică de: Ion Aldea-Teodorovici, Iulia Ţibulschi, Mihai Dolgan, Aurel Chiriac, Constantin Rusnac, Eugen Doga ş.a.

O remarcabilă popularitate au versurile închinate mamei, interpretul Iurie Sadovnic, având un succes deosebit cu melodia Mi-e dor de tine, mamă , pe versurile regretatului poet Grigore Vieru. Nu este vorba de o exploatare comercială a unui sentiment universal, ci de poeme cu adevărat frumoase, poate cele mai frumoase care s-au scris vreodată în limba română pe această temă. Grigore Vieru ar merita Premiul Nobel pentru poezia dragostei filiale:

„Când m-am născut, pe frunte eu / Aveam coroană-mpărătească: / A mamei mână părintească, / A mamei mână părintească” (Mâinile mamei);

„...Iar noaptea / Mama lucra croitoreasă. / Cosea cămăşi de pânză / Din cânepă scorţoasă. / Şi cântecul maşinii, / Sunând fără oprire, / Fu cântecul meu de leagăn / Şi cântecul de trezire” (Cântec cu acul);

Şapte cîntece pe versurile lui Grigore Vieru  („Adio”, „Amor”, „Tinereţe-floare”, „Cîntecul vieţii mele”, „Мelancolie”, „Melodia gingăşiei”, „Romantica”) fac parte din repertoriul Sofiei Rotaru. Cîntece pe versurile lui Grigore Vieru sunt interpretate de mulţi soliști din ţara sa natală și din România: Ion și Doina Aldea-Teodorovici (Iartă-mă; Răsai; Eminescu; Siberii de gheață ș.a.), Anastasia Lazariuc ( Păstrați iubirea; Oglinda clipelor; În amintirea mamei; Ultima oră), Iurie Sadovnic Orheianu (Mi-e dor de tine, mamă; Duminica), Paul Surugiu (Fuego) – ( Floare micșunea; Carpații scriind), Vasile Șeicaru ( Ce noroc să fii român), Osigan ( Cântarea copilăriei; Așa o știm) ş. a. Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cântând cu iubire" ș.a.)

În poezie și muzică, noi întâlnim două lumi asemănătoare, ce se sprijină reciproc prin intermediul cuvintelor și sunetelor muzicale. Împreună dau naștere sentimentelor profunde, imaginației,ambele având legătură cu inima noastră fragedă și sensibilă. Muzica este adevărata limbă universală pe care o înțelg toate popoarele. (G. Enescu)

Grigore Vieru,

” este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri : Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dîrz, un cuget tare, un spirit incoruptibil ...” ( Eugen Simion)