VIAȚA ȘI OPERA LUI GRIGORE VIERU

Irimia Andra-Maria, prof. înv. primar, grad didactic-II, Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

Dacă în primii ani de viață, limba română a fost doar un instrument cu ajutorul căruia interacționăm cu ceilalți oameni din jurul nostru, odată cu trecerea timpului a devenit patria noastră. Ea este locul comun în care ne  putem înțelege cu părinții, frații și cunoscuții. Pe teritoriul patriei noastre, format din cuvintele limbii române știm cel mai bine să simțim, să iubim, să visăm, să credem și să ne rugăm. Fără patria noastră, limba română, ne-am simți fără identitate, am fi doar  oameni care vițuiesc, dar care nu știu de unde vin și încotro se îndreaptă. Limba română este patria mea,  pentru că ea înseamnă pentru mine trecut, prezent și viitor.

       „Grigore Vieru este un Mare şi Adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin de dor, de curată şi pură limpezire” (Nichita Stănescu)

Grigore Vieru s-a născut la data de 14 februarie 1935 într-o familie de plugari români, în satul Pererita, fostul județ Hotin, azi Republica Moldova. A copilărit în satul natal alături de tatăl, Pavel și mama, Eudochia până în anul 1950, când a terminat școala de șapte clase. Se mută apoi în orașul Lipscani, pentru a urma școala medie, pe care o termină în anul 1953. 

A debutat ca scriitor în anul 1957, în timpul studenției, cu volumul de versuri pentru copii, Alarma. 

În 1958 termină Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Faculatea de Filologie și Istorie și se angajează ca redactor la revista pentru copii Scânteia Leninistă, actuală Noi. 

În 1960 se căsătorește cu profesoara de limba latină și română, Raisa Nacu.

Grigore Vieru a fost un poet român, ales membru corespondent al Academiei Române.
S-a născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului. Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă. A scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești. A ţinut să sensibilizeze caracterul cititorului, încercând să facă omul mai bun și mai spiritual. A adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică. Vieru face parte din grupul celor care au luptat pentru independența țării.

Poezia lui Grigore Vieru se prezintă ca o sinteză dialectică a tradiţiilor naţionale, clasice şi modern, cu cele universale, a particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi democratică măiestrie literară.

Grigore Vieru este cel mai mare poet al Basarabiei din toate timpurile. El nu şi-a câştigat un loc privilegiat în tezaurul cultural doar pentru că a pus în circulaţie termeni lingvistici, ca să dea relief şi pitoresc unei zone geografice. Vieru a reuşit să resensibilizeze cuvintele de bază ale limbii române, acelea care vin de la Dumnezeu şi de la neam, poezii minunate, scrise de poet „Limba noastră cea română” și „Pentru ea”, dedicate limbii noastre, limba română.

„Sărut vatra și-al ei nume/ Care veșnic ne adună,/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastră cea romană./ Cânt a Patriei ființă/ Și-a ei rodnică țărână/ Ce-a născut în suferință/ Limba noastră cea română./ Pre pământ străvechi și magic/ Numai dânsa ni-i stăpână:/ Limba neamului meu dacic,/ Limba noastră cea română./ În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/ Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română.” „Limba noastra cea română”, Grigore Vieru

„Limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând”, concluzionează, într-un moment de meditaţie, Poetul. „ ... mărturisesc că nu sunt unul din străluciţii mânuitori ai verbului matern, dar îmi place să declar că mă prenumăr printre cei care se frământă, se zbat în căutarea cuvântului potrivit, printre cei care tind să lege sănătos verbul în frază, înţelegând că a vorbi sănătos limba mamei... este o datorie – una dintre cele mai patriotice”. Iată un îndemn ce nu poate lăsa indiferent nici un vorbitor cult de limbă română. Într-un anume fel autorul îşi motivează spusa: „Vorbindu-ne corect şi frumos limba, tinzînd a o vorbi corect şi frumos, omenim astfel pe străbuni, pe cei care au creat „societatea cuvintelor civilizate”. Uitând un cuvânt trebuincios, o expresie din comoara graiului matern, uiţi ceva   din istoria poporului tău”.
Ca să nu uite, parcă ne-ar spune Poetul, „mai stau şi azi aplecat deasupra Dicţionarului Limbii Române. Dicţionar care, după Biblie şi după Eminescu, este pentru mine cea mai importantă carte de literatură. Mi-am pierdut somnul tot căutând cuvântul potrivit”.

Limba este o trăsătură definitorie a unui popor, a unui neam, a unei națiuni.
Ea trasează limitele ființei naționale. Cuvântul națiune se definește prin comunitate de teritoriu, de viață social-istorică, de limbă și de factură psihică, care se exprimă prin cultură și prin poezie. Tezaurul spiritual al unui popor se găsește ascuns, ca o comoara, în limbă.
Poezia „Limba noastra cea română” este pentru poet o comoară spirituală, această factură psihică, definește cel mai bine o națiune, fiindcă ea se naște din adâncul ființei naționale. De aici tema poeziei care este de fapt profunda identitate dintre poet, popor și patrie.
Valoarea poeziei este o definiție lirică a limbii române, care are la bază valoarea cuvintelor, frumusețea, tăria, strălucirea luminilor sensurilor ascunse în cuvinte.

Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi inoculat de soarta tragică a Basarabiei.   

De-acum, ne rămân doar poeziile sale, în care adesea îl punea pe Mihai Eminescu mai presus chiar decât zeii. Se închinase memoriei sale, pentru ultima data, cu câteva ore înanitea accidentului care urma să-i aducă sfârșitul. Poetul care a luptat întreaga viață pentru moștenirea limbii române, a pierdut în cele din urmă bătălia pentru propria viață.

Grigore Vieru a plecat dintre noi tăcut și discret, așa cum îi era firea. S-a stins purtând în suflet visul unei singure țări pentru toți românii, pentru care a luptat ca nimeni altul din generația sa.

Bibliografie:

Alexandru Ștefănescu, România Literară- Revistă a Uniunii Scriitorilor din România

Ana Bantoș, Revista Limba Română, Nr.1-4, 2009

Grigore Vieru, Poeme, cântece, confesiuni, Bucureşti, Ed. Litera Internaţional

Grigore Vieru, Cele mai frumoase poezii, Bucureşti,  Ed. Jurnalul