SIMPLU: GRIGORE VIERU

RUSSU Monica-Elisabeta, învăţământ primar, profesor învăţământ primar,

Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Tg-Mureş

Rezumat: Un gând exprimat în prezenta lucrare, intitulată „Simplu: Grigore Vieru”, cuprinzător prin prisma simplităţii copiilor, a purităţii şi inocenţei  acestora, surprinse în poeziile maestrului şi redate apoi tot copiilor la clasă, în cadrul orelor de specialitate
. Lucrarea în sine, nu îşi propune o aprofundare a biografiei sau o analiză critică asupra operei, ci încearcă să dea expresie simţămintelor şi trăirilor sincere ale copiilor la auzul cuvintelor familiare lor, specifice vârstei. Chiar dacă accentul unor poezii este evident pe latura educaţională, eu am încercat să surprind latura emoţională, mult mai receptivă la elevii din ciclul primar. Bucuria reîntâlnirii la clasă, cu poezia maetrului Vieru, simplifică comunicarea şi exteriorizarea pretenţioasă a elevului, dându-i posibilitatea naturalului, a ceea ce înţelege şi reda simplu.  

            Citindu-l pe Grigore Vieru, poezie cu poezie, eşti cuprins de un sentiment ce poate fi regăsit în câteva cuvinte ale propriei sale opere:

            „Simplu ca iarba.

             Simplu ca pâinea.

             Simplu ca Biblia.”

            Îndrăznesc să adaug acestui univers şi gândul meu, ca o completare a propriei viziuni despre maestrul cuvântului:

            „Atât de simplu, încât e greu să îl înţelegi fără a redeveni copil.”  În această cheie am încercat să-l propun pe poetul Grigore Vieru, viaţa şi opera sa, şcolarilor din ciclul primar.

Evident, un asemenea demers, indiferent de poet, este sortit eşecului, dacă elevul îl percepe ca fiind „indigerabil”, făcând aici trimitere la greutatea limbajului folosit, de prea multe ori, de către critica de specialitate, în analiza operei. Modul în care elevul se raportează la valorile perceptibile pentru vârsta sa este adesea influenţat de învăţător, la clasă, uneori chiar de părinţi, acasă. Aici, rolul cadrului didactic este asimilat unei interfeţe ce reuşeşte să transmită un mesaj decodificat pentru elev, el fiind receptorul vizat.

            Prima întâlnire a elevilor, la clasă, cu poetul Grigore Vieru, a reprezentat şi o primă şansă pentru mine de a-l apropia pe poet de elevi, prin menţionarea titlului „Maria Mirabela”, cu o rezonanţă sentimentală deosebită, chiar şi pentru adulţii de azi, contemporani ai celebrului film muzical pentru copii. Deşi filmul apare în anul 1982, în regia regizorului Ion Popescu, adică acum mai bine de patru decenii, menţionarea titlului în clasă, a declanşat pe feţele elevilor, „poze” ale propriei simţiri de moment, pentru unii, sau apelarea la memoria recentă, pentru alţii.

La modul concret, am prezentat în clasă tabloul poetului, menţionând numele acestuia, introducând simultan şi titlul filmului. Am menţionat şi faptul că poetul prezentat este autorul versurilor cântecelor din film. Imaginea asociativă dintre portret şi titlul filmului, a creat elevului un „confort psihic” ce a stat la baza construcţiei ulterioare, în abordarea poeziilor pentru copii, a poeziilor centrate pe tema maternă sau a poeziilor patriotice. Studiind feţele elevilor, am încercat să testez dacă expresia facială corespundea realităţii intuite de mine sau era doar o mască ce ascundea inerentul necunoscut.

Am distins trei „tipuri” ce se încadrau perfect în starea de fapt.

Primul tip, reprezentat de un număr mic de elevi, a căror expresie facială nu s-a modificat, au indicat o indiferenţă, atât la vederea portretului, cât şi la prezentarea numelui poetului şi a filmului. Elevii încadraţi în acest tip nu cunoşteau numele poetului şi nici al filmului.

Al doilea tip, reprezentat de majoritatea elevilor, a căror expresie facială s-a modificat în sens pozitiv, zâmbet, surâs, luminozitate pe chip, au indicat a familiaritate cu  numele poetului şi a filmului, în ciuda faptului că nici acest grup nu auzise despre poet sau despre film. Era însă semnul clar că elevii sunt dispuşi la a recepta informaţii noi cu privire la acest poet, manifestând un interes deosebit pentru vizionarea filmului.  

Al treilea tip, reprezentat din păcate, doar de doi elevi din totalul de 27, mi-au oferit surpriza de a cunoaşte atât numele poetului cât şi al filmului. Menţionez că, cei doi elevi vizionaseră şi filmul. Cazul celor doi elevi este relevant doar prin prisma preocupărilor părinţilor şi a interesului manifestat de aceştia faţă de educaţia multidisciplinară a copiilor lor. Ceea ce m-a surprins însă cu adevărat, a fost imaginea de ansamblu a clasei ce exprima fără îndoială dorinţa de cunoaştere.

Pornind de la această primă experienţă cu elevii la clasă, l-am propus acestora pe Grigore Vieru, la început nu ca poet, ci ca textier al melodioaselor cântece din film. Reacţia elevilor în timpul şi după vizionarea filmului a fost conformă cu aşteptările lor, dar şi cu ale mele. Pentru unii elevi, filmul a fost „altceva” decât văzuseră până atunci. Cei cu auz muzical şi memorie bună au reuşit chiar fredonarea unor mici pasaje muzicale. Majoritatea elevilor, însă, şi-au exprimat dorinţa de a asculta şi „alte texte de cântece” ale poetului Vieru. Am remarcat din nou faptul că poetul fusese perceput de elevi ca un textier de cântece. În fapt, această percepţie nu este greşită în cazul nici unui poet, dacă luăm în calcul posibilitatea transpunerii pe note a oricărei poezii cu „muzicalitate”. Tot acum am decis că era momentul  ca „textierul” să devină pentru elevi „poetul”.

Prin urmare, în fiecare zi, în cadrul orelor de specialitate, am iniţiat citirea unei poezii a maestrului Vieru, strecurând şi scurte informaţii biografice ca, locul şi data naşterii, numele primului volum de versuri dedicate copiilor, primii lauri ai succesului. M-am bucurat că elevii manifestau interes şi despre Republica Moldova, în fapt Moldova lui Ştefan cel Mare şi a lui Eminescu, Moldova Românilor.

Am remarcat în studiul personal al operei, în special al poeziilor pentru copii, că autorul încearcă crearea unei permanete stări de linişte sufletească, de intimitate, necesară receptării corecte şi depline a mesajului emoţional ce cuprinde cuvinte precum mama, copilul, patria, libertatea, dreptatea, limba română. De altfel, acest mesaj are şi o latură formativă ce anticipează „educaţia pentru viitor, care presupune nu numai cunoaşterea celor mai importante forme disciplinare, ci şi capacitatea de a le folosi flexibil pentru a rezolva noi probleme şi de a crea noi direcţii de gândire”[1]. De asemenea, putem parcă detalia direcţiile de educaţie propuse de poetul Vieru, direcţii de educaţie identificabile cu cele ale educaţiei elevilor la clasă şi în egală măsură acasă, în familie.

În acest sens, la clasă, elevii au fost „iniţiaţi” să se regăsească în cadrul unor poezii.

Mama, direcţie prioritară în viziunea lui Vieru, reprezintă însăşi esenţa educaţiei naturale, izvorâtă nu din cărţi sau tratate de specialitate, ci din iubirea mai mult decât profundă, din legătura nevăzută, dar conştientă, dintre mamă şi copil. Dragostea împărtăşită de Vieru faţă de mama sa explică poeziile tematice având în centru mama sau relaţia mamă-copil.

Evident, tema se regăseşte şi la alţi poeţi români, însă, de fiecare dată, indiferent de autor, ea are darul de a ne răscoli, copil sau adult în egală măsură. Cu atât mai mult, pentru copii, pentru şcolarii mici, poeziile închinate mamei, au o încărcătură semnificativ mai pronunţată decât în cazul altor teme, dintr-un simplu motiv, copilul se compară pe sine şi propria-i mamă cu personajele poeziei ascultate. El încearcă să regăsească tiparul din poezie, toate părţile frumoase, calde, apropiate sufletului său, în propriul său tipar, în propria sa relaţie maternă. Sensibilitatea copilului vibrează, în mod tainic, diferit faţă de adult, rezonanţa cuvintelor nefiind alterată, sensul acestora reprezentând realul, directul, adevărul perceput ca atare.

Trecând de la poeziile închinate mamei la cele cu iz patriotic, elevii au sesizat asemănarea conceptuală, chiar întrepătrunderile existente în abordarea dintre cele două genuri. Dragostea de mamă este păstrată ca element central, doar adresantul, mama, fiind transmutat poetic spre patrie. Nu întâmplător, poezia patriotică a poetului Vieru glisează pe cea închinată mamei.

„În poezia lui Grigore Vieru, aceeaşi putere vindecătoare, de siguranţă şi echilibru, asemenea iubirii materne, o are iubirea de patrie. Aceste două forţe interacţionează, devin complementare, infailibile în ochii copilului şi acţionează asupra lui precum acţionează armonia asupra psihicului uman. Interrelaţiile rămân înscrise în aceleaşi coordonate, chiar când mama pleacă în Veşnicie (exceptând apariţia unui element nou, sentimentul trist al poetului, de a nu mai fi copil): Pierzând pe mama îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil, este mesajul epitafului dăltuit pentru mama, pe piatra funerară comună de pe mormântul acesteia.”[2]  

Accentuarea sentimentului patriotic, dragostea de patrie, are drept fundament pentru întreg neamul românesc, dragostea de mamă. Simbioza dintre cele două este redată de poet şi accentuată de toţi marii cântăreţi ai neamului, recunoscuţi pentru repertoriul patriotic, capul de afiş fiind Tudor Gheorghe, rapsodul fără egal.

La clasă, audiţia unor cântece pe versuri de Grigore Vieru, în interpretarea maestrului Tudor Gheorghe, poate trezi în elevi, mai ales în cei de ciclul primar, sentimente, dar mai ales stări ce se constituie în muguri ai patriotismului precoce, manifestat prin dorinţa sinceră a elevului de a învăţa şi recita poezii patriotice. Audiţiile muzicale astfel organizate pot înlesni realizarea unor exerciţii de memorare a versurilor, a liniei melodice a cântecelor, multe dintre acestea fiind de folos ulterior în prezentarea unor programe artistice şcolare.

Putem afirma că „valenţele formative ale poeziei lui Grigore Vieru reprezintă un câştig demn de luat în seamă şi valorizat aşa cum se cuvine. […] mesajul educaţional al acestora neavând vârstă. Prin funcţia de consiliere psihologică şi psihopedagogică, acestea se adresează tuturor persoanelor care fac educaţie, fie că sunt de profesie educatori (dascălii), fie că sunt părinţi, bunici care îşi educă propriii copii sau nepoţii, fie că au profesii care-i obligă să relaţioneze direct cu publicul (opt ore pe zi), fie că lucrează mai în spate etc. Poeziile lui Grigore Vieru au darul de a întregi cultura pedagogică a fiinţei om, cultură indispensabilă acestuia, prin simplul motiv că trăieşte printre oameni.”[3]

Realizarea unui astfel de demers, de prezentare a marelui poet, patriot şi român, Grigore Vieru, a reprezentat pentru elevi o experienţă prolifică din care au avut doar de învăţat, câştigul materializându-se în cantitatea şi calitatea informaţiei noi receptate şi interiorizate. Elevii au dobândit noi cunoştinţe, pluridisciplinare, de literatură, istorie, muzică, însă pe lângă toate acestea, elevii au trăit stări şi emoţii ce nu pot fi învăţaţe, ci doar cultivate.

  Pentru mine, ca dascăl în învăţământul primar mureşean, redescoperirea poetului Grigore Vieru a însemnat redescoperirea valorilor şi principiilor uneori uitate de noi toţi, ce stau la baza propriei noatre existenţe si şansa de a transmite elevilor mei noţiunea de „valoare reală”, ce merită într-adevăr însuşită, asumată ca parte formativă a lor.

Doar cel ce se ridică pe sine smerindu-se, recunoscând „firul de iarbă” ca punct al propriei identităţi umane în abisul universal al creaţiei, se poate defini pe sine:

„Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.”[4]

Simplu:Grigore Vieru!    

BIBLIOGRAFIE

1.  Băileşteanu, F., Grigore Vieru. Omul şi Poetul, Editura Iriana, Bucureşti, 1995.

2. Cristea, S., Teorii ale învăţării. Modele de instruire, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

    2005.

3. Negruţiu, Silvia, Mesajul educaţional în contextul discursului poetic vierean,  

    http://www.upm.ro/cci12/volCCI_I/Pages%20from%20Volum_CCI_I-15.pdf

4. Vieru, Grigore, Taina care mă apasă, Iaşi, Editura Princeps, 2008.

5. Vieru, Grigore, Cele mai frumoase poezii, Bucureşti, Editura Jurnalul, 2009.

6. Vieru, Grigore, Cartea ghioceilor, Editura Prometeu, Chişinău, 1996.     

7. Vieru, Grigore, Acum şi în veac. Poeme, cântece, confesiuni, Ediţia a VIII-a, Editura „Litera

    Internaţional”, Bucureşti, 2004.      

---

[1] Cristea, S., Teorii ale învăţării. Modele de instruire, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005.

[2] Negruţiu, Silvia, Mesajul educaţional în contextual discursului poetic vierean, în Simpozion UPM (vezi Bibliografia)

[3] Negruţiu, Silvia, op.cit, p.114.

[4] Citatul reprezintă epitaful scris pe piatra sa de mormânt, aflat la Chişinău, în Cimitirul central, situate pe str.Armeană.