Să îl cunoaștem pe Grigore Vieru

Butiurca  Adela, profesor pentru învățământ primar, grad. didactic I

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul”

O spun să mă audă şi plin de floare pomul: "Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul."

Grigore Vieru

Rezumat:  Lucrearea de față își propune să treacă în revistă momentele importante din viața celui care a fost scriitorul, omul, politicianul, patriotul Grigore Vieru. Fiind un poet reprezentativ, m-am oprit puțin asupra temelor tratate în poeziile sale.

     

Grigore Vieru  a servit  o viaţă  întreagă  cu dăruire țara și  poezia. Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut  într-o familia de plugari români: Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină în 1953.
            A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scânteia Leninistă”.

În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună având doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic - Călin.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai tîrziu, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu.

În 1968 are loc o cotitură  în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

Un an mai tîrziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci, precum și mănăstirile  Putna, Voronet, Sucevița, Văratec și Dragomirna.  La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor.

Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.Un an mai târziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană.  Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.

 În cinstea lui, câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. În  Chişinău,  în Aleea Clasicilor putem contempla azi  bustul poetului .

Grigore Vieru a abordat  în poeziile sale constant câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul şi creaţia. Cât priveşte tema mamei, este foarte dificil de ales câteva opere reprezentative, deoarece poezia despre mamă a lui  Vieru reflectă atitudinea monografică a poetului față de această ființă, printr-o abordare amplă, din diverse unghiuri de vedere: ipostaza de mamă reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut ,, Cântec cu acul “, de chip spiritual ,,Făptura mamei“,   de simbol ,,Această lună lină“ sau ,,Izvorul mamei“,  de mit ,,Cămăşile“ .

În viziunea poetului, patria se identifică cu mama, cu Moldova / pământul străbun  cu locul / satul naşterii, cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal.  Trăirile poetului sunt  diverse și profunde: ataşamentul sufletesc faţă de pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal, statornicia, reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, mândria, admiraţia, nostalgia revenirii.

Vieru a găsit și definiția iubirii: „Dragostea la începuturi / Se compune din săruturi (Cântec în doi), Iubire – ram de rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din lumină vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu, sfânto: / Cer hăituit” (Iubind), „Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit”. În viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.

Un alt aspect al poeziei erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Identificăm în foarte multe poezii ale poetului un eu care trăieşte sentimentul că între el şi iubită nu mai este loc pentru mamă (Inel, Pe drum alb, pe drum verde, Onomastică, Mama în casa noastră). Din această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot cele două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa („Din inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei / Suferinţa”). Totuşi dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. El este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre revelaţia contopirii cu Totul cosmic”

Consecinţele  celui de-al doilea război mondial  sunt evocate într-un şir de poezii ale scriitorului.  Războiul este privit prin prisma copilului / fiului (Formular), a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului). Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un picior de lemn. Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei.

Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate (Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos şi curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Mulţumim pentru pace) sunt dedicate, în exclusivitate, celor mici. Natura este spaţiul ideal de joc al copilului vierean. Copilul din lirica poetului preferă să coloreze căsuţele de melci, care i se par monotone, cerul, pentru ca să plouă roşu, galben şi albastru, preferă să se joace cu ploaia, cu curcubeul, să răscolească prin geanta mamei, să se joace cu păpuşa, să bată mingea, realizând că aceasta e foarte cuminte, deoarece nu sparge niciun geam, să se joace cu degetele sale. El apare, de regulă, în ipostaza unui copil ascultător, dornic de a cunoaşte lumea, trăind din plin frumoasa poveste a copilăriei, a unui copil ce-şi iubeşte părinţii, plaiul.

Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr. Vieru în mai multe poezii. Astfel, viziunea scriitorului, redată în Ars poetica, sugerează că poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze opera prin iubire. În acest fel artistul îşi scoate cântecul din tenebrele morţii. Concomitent, Gr. Vieru consideră că durerea şi suferinţa contribuie la naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea. Pe de altă parte, artistul este cel care se identifică / trebuie să se identifice cu însăşi fiinţa poeziei.

Poetul însuși afirmă că „Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul pe arşiţă într-un pământ uscat. Poezia pentru copii este ploaia curată, care mă spală de colbul zilei, mă înseninează şi mă întăreşte pentru plug”.

Bibliografie 1. Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985. 2. Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009. 3. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993. 4. Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984. 5. Grigore Vieru. Taina care ma apara. Iasi, Ed. Princeps Edit. 2008; 6.Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III. 7. www.ro.wikipedia.org;