Cordun Elena, prof. înv. primar,
Grad Did. I,
Școala Gimnazială ”Elena Rareș”
Botoșani
”Păstrând
proporțiile, Grigore Vieru și generația sa reprezintă pentru această provincie
românească năpăstuită mereu de istorie, ceea ce a fost, la începutul secolului,
generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o
prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanțelor, poezia se întoarce la
un limbaj mai simplu, și își asumă în chip deliberat un mesianism național”.
(Eugen Simion)
Poetul
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererita, fostul județ
Hotin, într-o familie de plugari români. În 1950 absolvă școala de 7 clase din
satul natal iar în 1953, termină școala nr 2 din Lipscani, ani foarte grei din
punct de vedere material. Debutează cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, în perioada studenției, 1957,
fiind apreciată de critica literară. În 1958 absolvă Institutul Pedagogic ”Ion
Creangă” din Chișinău, Facultatea Filologie și Istorie, dar, uneori, din cauza
lipsurilor materiale, abandonând periodic cursurile. Tot acum îi apare a doua
culegere de versuri pentru copii, ”Muzicuța”, iar pe 8 iunie se căsătorește cu
o profesoară de română. Anul 1960 îl găsește redactor la revista ”Nistru”,
organ al Uniunii Scriitorilor. Între 1960 – 1963 este redactor la Editura
”Cartea Moldovenească”, ani în care îi
apar două plachete de versuri pentru copii ”Făt
–Frumos curcubeul, Bună ziua, fulgilor!” și două cărți tot pentru copii ”Mulțumim pentru pace și Făgurași”.
Un
an mai târziu, Revista Nistru publică poemul Legământ, dedicat poetului Eminescu, apoi în 1965, apare volumul ”Poezii- Versuri pentru cititorii de toate
vârstele”, prefațat de Ion Druță. Pentru acest volum i se acordă Premiul
Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret. În
1969 tipărește ”Duminica cuvintelor”,
carte ce a devenit obligatorie în grădinițe. Anul 1970 este marcant în viața
poetului atât prin scoaterea de sub tipar a Abecedarului,
ai cărui autori sunt Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru,
dar și prin apariția volumului selectiv de versuri ”Trei iezi”, volum care din nefericire, a fost retras din librării, în urma unui denunț,
pentru poemul ”Curcubeul” în care s-a
găsit ”ascuns” Tricolorul românesc. În 1973, poetul basarabean reușește să
treacă Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici unde participă la
întâlnirea cu redactorii revistei ”Secolul XX” ( Dan Hăulică, Ștefan Augustin
Doinaș, Geo Șerban, Ioanichie Olteanu), prilej cu care vizitează mănăstirile
Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratic și se întoarce la Chișinău cu un
sac de cărți. Un an mai târziu apare volumul de versuri lirice, ”Aproape” cu ilustrații color de Isai
Cârmu. În anul 1975 apare cartea pentru cei mici ”Mama”, la Editura Lumina, editură ce lansează anul următor,
volumul ”Un verde ne vede!” pentru
care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova în 1978.
În
1980, copiii de la grădinițe se bucură de o nouă apariție – ”Abecedarul pentru preșcolari”. Tot acum
apare și o nouă culegere de versuri lirice, bine primită deopotrivă de cititori
și de critică literară, ”Fiindcă
iubesc!”. În 1981, la Editura Albatros din București, în colecția ”Cele mai frumoase poezii”, apare o
selecție din lirica poetului sub numele de ”Izvorul
și clipa”. În următorul an, 1982,
este lansat filmul muzical pentru copii ”Maria
Mirabela”, autorul textelor pentru cântece fiind poetul basarabean, Grigore
Vieru. În 1983, la Editura ”Literatura Artistică” din Chișinău apare cartea ”Taina care mă apără”. Grigore Vieru
este ales deputat al poporului în 1989, adunând astfel în jurul său pe cei mai
populari interpreți și compozitori de muzică ușoară din Basarabia. Tot acum,
poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.
Anul
1992 este anul care a devenit un calvar pentru viața poetului. Candidează
pentru alegerile de deputați în Parlamentul URSS din partea unui district din
Chișinău, iar la întâlnirile preelectorale este întâmpinat cu huiduieli
(districtul era plin de străini). Este acuzat apoi ”înscenându-i-se” o
contrabandă la granița cu România. Luptând pentru grafia latină, poetul este
amenințat cu moartea, bătut și scuipat în stradă, urmare ce declanșează o serie
de acțiuni de defăimare și în rândul unor așa ziși ”frați” din București. Anul
calvarului îi aduce poetului , ca o compensație și două mari bucurii: Academia
Română îi propune candidatura pentru Premiul Nobel pentru pace , iar la
Electrecord apare discul de cântece, Răsai,
realizat împreună cu Doina și Ion Aldea Teodorovici.
În
1995, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 ani, este sărbătorit oficial la
București, Iași și la Uniunea Scriitorilor din Chișinău; tot în același an,
poetul este ales membru al Consiliului de administrație pentru Societatea
Română de Radio-difuziune și îi apar două studii dedicate ”Poet pe Golgota Basarabiei” și ”Grigore
Vieru omul și poetul”, ambele tipărite la București. În anul 2000 este
decorat cu Medalia guvernamentală a României ”Eminescu” 150 de ani de la
naștere iar la Grupul Editorial ”Litera” apare ediția a III-a revăzută și
adăugită a cărții ”Acum și în veac”.
Anul următor aduce și ediția a II-a revăzută și adăugită a cărții ”Strigat-am către tine”. În 2002, la
Editura Litera Internațional apare Volumul Ontologic de autor 550 pagini –
”Cartea Vieții Mele”, carte ce va apărea în viitor și pe internet. Pe 18
ianuarie 2009, Grigore Vieru, supranumit
"Poet pe Golgota Basarabiei" se stinge din viață, în urma unui
accident auto, găsindu-și odihna pe veci în Cimitirul Central din Chişinău.
În literatura română
postbelică, poetul Grigore Vieru este mesagerul Basarabiei victimizate. Prin el
s-a aflat că lumea românească dintre Prut și Nistru, intrată sub ocupație
sovietică n-a dispărut în totalitate, continuând să vorbească și să scrie
românește. Granița pe Prut dintre România și URSS devenise un adevărat zid,
fiind blocată orice comunicare între românii aflați de o parte și de alta a
Prutului. Propaganda sovietică postbelică a desfășurat o ciudată campanie
contra României, tratând-o drept stat capitalist, deși România , ocupată de
Armata Roșie în 1944, era și ea înglobată sistemului sovietic, controlat de
Moscova. În copilăria lui, Grigore Vieru își amintește că examina, cu un
binoclu de împrumut, clandestin, cu
maximă curiozitate malul românesc, căutând să vadă, ”cum arată spionii despre
care se vorbea că amenințau Moldova”. Fiecare tânăr moldovean era crescut la școală
în ideea că la vest de Prut este ”dușmanul” și că față de acesta orice concesie
devine periculoasă. Apariția lui Grigore
Vieru cu poezia lui, la sfârșitul anilor 70, a adus surpriza unei alte
realități: conștiința culturală și conștiința de neam nu dispăruseră, ci
luaseră chiar forme organizate și ofensive. Tradiția culturală s-a păstrat atât
în clasa de sus cât și în țărănime, care conservase vechile ei obiceiuri.
Generația lui Grigore Vieru a venit în literatură mai ales pe filiera
tradițiilor populare și a unor manuale de istoria literaturii moldovenești, din
care însă nu lipseau Donici, Hașdeu, Creangă, Eminescu. Prin traiectoria
literară a lui Grigore Vieru se reconstituie traiectoria culturală a lumii
românești de dincolo de Prut, față de care, acesta s-a prezentat mereu ca un
exponent.
În România lovită de al
doilea război mondial, Grigore Vieru a adus știrea că literatura română n-a
dispărut dincolo de Prut, că se manifestă cu intensitate și cu conștiința
apartenenței la marea tradiție culturală românească, ilustrând-o prin propriile
versuri, dar și prin cele ale altor poeți români al cărui mesager a decis să
fie. Dramatică a fost însă pentru literații români dintre Prut și Nistru
urmarea invadării Cehoslovaciei de către trupele Moscovei, deoarece protestul
anti-invaziei rostit de la București s-a răsfrânt asupra RSS Moldova și a contactului
firav cu literatura română. Cartea românească dispare din librăriile din
Chișinău iar adeziunile la valorile limbii și literaturii române erau pedepsite
cu deportări în zone cu totul străine.
Acum, cenaclurile
literare prezidate de Adrian Păunescu la radio, televiziune, pe stadioane, în
sălile de spectacol, au un efect imprevizibil și benefic pentru lumea dintre
Prut și Nistru. Grigore Vieru este mesager al celor de acasă și stabilește o
legătură directă cu poeți auziți numai la radio. Este luat într-un turneu prin
mai multe localități din România de către poetul Ioan Alexandru și astfel,
poetul basarabean apare și la televiziune, introducându-se astfel în circuitul
național un univers ignorat.
În 1988, una din
conferințele ordinare ale Uniunii Scriitorilor este transformată în Congres
prin voința majorității invitaților, ceea ce le conferă dreptul de a-i schimba
conducerea. Deoarece acțiunea sa se făcea în conformitate cu ideile Moscovei,
aceasta este de acord, iar Congresul scriitorilor din RSS Moldova schimbă
conducerea Uniunii Scriitorilor, aducând în poziții centrale pe scriitorii cei
mai interesați de strângerea relațiilor cu România și de reafirmarea
identității naționale prin cultură. Grigore Vieru este, alături de alți colegi,
unul din autorii decisivi la tribuna acestui Congres scriitoricesc, care dă
câștig de cauză unei tendințe literare și politice unioniste.
Anul 1989 este anul
unor evenimente culturale și politice foarte importante pentru RSS Moldova.
Centenarul morții lui Mihai Eminescu devine un pretext foarte bun pentru a
reafirma caracterul românesc al culturii și limbii din RSS Moldova, într-un
simpozion ținut la Opera din Chișinău unde Grigore Vieru a avut un rol de primă
importanță. În aceeași toamnă, împreună cu colegii lui, reușește să impună în
Parlamentul Moldovei limba română ca limbă de stat și scrierea cu grafie
latină. Deși regimul de la București nu permitea primirea știrilor,
evenimentele de la Chișinău ajung în țara noastră datorită presei scrise, a
televiziunii de la Chișinău dar și prin unii mesageri, printre care s-a numărat
poetul Grigore Vieru. Dramaticele evenimente din decembrie 1989 din România,
și-au avut în cele basarabene un precedent dar și un impuls. Grigore Vieru a
devenit atunci figura emblematică a acestei legături și a mesajelor de
înfrățire, de unionism pornite din Chișinău.
Evenimentele care-i
aduc la Chișinău, în 1989, în prim plan pe Grigore Vieru și pe colegii lui
constituie ultima campanie a generației literare, cu un plus de misionarism și
de risc personal. Scriitorii români din Basarabia reafirmă caracterul românesc
al provinciei, al istoriei ei, al neamului majoritar, al culturii și al limbii
scrise și vorbite.
În plus, scriitorii
români ai Moldovei sovietice au ținut să se adreseze cititorilor români ai
locurilor adoptând cele mai militante atitudini, trăsătură prezentă și în
scrierile lui Grigore Vieru.
Este uimitor cum au
convertit scriitorii basarabeni limitele în deschideri oferindu-ne evoluția
unui fenomen literar de excepție. Dacă le-a fost interzis accesul la marii
scriitori moderni, poeții Basarabiei l-au transformat pe Eminescu în reperul
suprem, de limbă, de muzicalitate poetică, de versuri estetice, de idei, de
valori naționale, iar generația lui Grigore Vieru poate fi considerată cea mai
eminesciană generație din literatura română modernă, având însă, în același
timp o soartă singulară și grea de o parte și de alta a Prutului.
Cred
că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este
aceea a responsabilității civice a scriitorului, a omului de cultură, care se
simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rostește,
adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut
și în care respiră. Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române,
destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție și, în același
timp, o impecabilă conștiință a națiunii sale. O conștiință ce a dat seamă, de
fiecare dată, de realitățile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de
trecutul națiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba
română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Grigore
Vieru pare la prima vedere poetul unei singure teme și al unor mijloace simple
și lipsite de variație, însă, în realitate, scrisul său este bifurcat și
diversificat. O jale transfigurată domină satul atemporal a poetului basarabean,
de oameni osteniți, care nu mai plâng ci se sfințesc prin suferință. Figura
centrală a acestui univers este mama, căreia Grigore Vieru îi dedică un număr
impresionant de poezii. În versurile sale, mama este o mucenică, o făptură care
abia atinge pământul și aerul, ridicată deasupra binelui și răului: ”Ușoară, maică, ușoară, / C-ai putea să
mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ!/ În priviri c-un
fel de teamă, / Fericită totuși ești- / Iarba știe cum te cheamă/ Steaua știe ce
gândești”(Făptura mamei). În felul său discret, fără patetism, Grigore
Vieru face din maica obosită imaginea patriei, a patriei mici din care face
parte, dar mai ales a patriei mari, suferindă, din care lipsește. ”Mamă, Tu ești patria mea!” (Mamă tu ești).
Poetul imaginează un univers vegetal însuflețit în care păsările își invocă
mamele, puii țipă după mama dispărută, iar un cuib se deplasează somnambul ”pe
marginea crengii și frunzei”. Poezia lui Grigore Vieru este una a suferinței
superioare, lângă suferința purificatoare, prezentă direct și indirect peste
tot. Versurile pentru copii ale lui Grigore Vieru vin din vocația comunicării
cu universul candorii, poetul simțindu-se la locul lui printre vietăți și gâze,
urși și pui, rândunici și băieței.
Grigore
Vieru se dovedește capabil să schimbe registrele și atunci când scrie seria de
cântece intitulate Răzbunarea frumuseții, unde sugestia și silențiozitatea sunt
înlocuite cu poezia de idei, poezia manifest, patetică. Multe din aceste
versuri au devenit populare prin intrarea în repertoriul orchestrelor de tineri
adepți ai identității naționale pentru românii dintre Prut și Nistru.
Poezia
lui Grigore Vieru are un ton și un univers propriu. Versurile lui se înscriu într-un
program literar ce are ca element esențial apărarea și ilustrarea limbii române,
integritatea acesteia într-o țară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul,
dreptul de cetățenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic
autentic, starea de sinceră și ardentă implicare cetățenească în destinul
propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creațiilor
sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei și credință.
Cărțile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul și
clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale
poeziei românești de azi. O poezie precum În
limba ta ni se prezintă ca o
profesiune de credință a unui scriitor cetățean, ce a așezat mereu, mai presus
de propria ființă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de
patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris și a iubit: „În aceeași limbă / Toată lumea plânge, / În
aceeași limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poți s-o
mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ți-e dor de
mama, / Și vinul e mai vin, / Și prânzul e mai prânz. / Și doar în limba ta /
Poți râde singur, / Și doar în limba ta / Te poți opri din plâns”.
Opera lui
Grigore Vieru ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranță și cu
putere de a continua cu fruntea sus. ”Ne-am ținut veșnic de limba română
într-un deșert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului” spunea poetul
basarabean. Grigore Vieru care dorea să fie doar un exponent, purtător de
lacrimă colectivă, dar locul lui în literatura română rămâne bine
individualizat, odată cu întreaga lui generație.
Bibliografie:
1.
Boldea Iulian, Revista
Limba Română, nr 1-4, anul XIX, 2009;
2.
Mihai Ungheanu, ”Taina
care mă apără”, prefață, București, Ed. Minerva, 1997.
3.
Alex Ștefănescu, ”La o
nouă lectură Grigore Vieru” România literară, nr 38, 2003.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu