Mama, simbol în poeziile lui Grigore Vieru

Autor: Hrițcu Mirela-Ștefania, Disciplina: Logopedie, Grad didactic: Definitivat

Poetul Grigore Vieru a fost și va rămâne un mare personaj în literatura română care s-a remarcat prin calitatea și simplitatea scrisului său după cum afirmă și acesta: „Eu nu a fi simplu râvnesc, ci a fi înțeles”.

Grigore Vieru ne captivează și ne sensibilizează trăind cu intensitate fiecare vers, cultivând cititorului stima și dragostea față de mamă, față de partie.

„Despre poetul Grigore Vieru se poate vorbi sub aspectul diferitelor arte a cuvintelor şi mai ales în această împerechere firească – mama, graiul. Cele mai vechi cuvinte, pe care cu atîta talent le-a redescoperit G. Vieru. ” (Ion Vatamanu)

Grigore Vieru, 1935-2009, simbol al Basarabiei, este o prezență în literatura română contemporană prin expresivitatea versurilor din poeziile sale pline de sinceritate și dragoste. Putem afirma despre acesta că este un poet renumit care a reprezentat un model de scriere pentru multe generații compunând manuale pentru școală, abecedare, cântece, basme, fiind foarte apreciat de copii. Principalul motiv în cărțile sale de poezie este MAMA, dar și iubirea, copilăria, cântecul, pământul, patria.

Născut în Republica Moldova,  poetul și-a dedicat iubirea față de mamă și patria mamă prin versuri pline de profunzime. Putem enumera câteva poezii scrise de Grigore Vieru  despre chipul mamei : Făptura mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Părul mamei, Nopţile mamei, Tăcerea mamei, Cântec de leagăn pentru mama, Mama intră-n mare, Când sunt eu lângă mama.

Crescând fără tată, mama reprezintă un rol important în viața poetului. Mama, o femeie plină de griji, mereu plină de puteri, este ființa cea mai importantă care a marcat copilăria lui Grigore Vieru. Mama, este mereu prezentă în poeziile poetului, simbolul mamei având mai multe întruchipări cum ar fi patria, pământul.

Mama poetului, după cum o descrie acesta, este o femeie credincioasă și harnică de la sat care și-a crescut copilul fără bărbat. „Mama mea viață întreagă/ Ai trăit fără bărbat”. Citind poeziile lui Grigore Vieru ne amintim fiecare de ființa care ne-a dat viață.

O poezie foarte frumoasă și valoroasă este „Făptura mamei” prin care poetul ne senzibilizează prin versurile sale unice, amintindu-ne despre mama, ca fiind ființa divină de la care primim viață, care ne crește și ne ingrijește. Prin comparație, mama este precum soarele, doar una „Mama ne mângâie,/ Soarele lucește./ Soarele e unul,/ Mama una este.” Poetul ne îndeamnă să ne iubim mama „Cine mâinile-i sărută,/ Parcă merge și-i ajută.” Mama e o fiinţă spirituală sfântă, dar fizic e totuşi muritoare. De aceea trebuie s-o respectam, s-o slăvim, s-o iubim fără a pierde momentul, căci mâine poate fi prea târziu.

În poezia Pasărea, mama este ființa care își ocrotește copiii și putem să ne gândim aici și la patria mamă „Când s-a întors/ la puii ei cu hrană,/ găsise cuibul gol/ și amuțit./ L-a căutat/ pîn’ îi albise pana,/ pin’cînd în cioc/ semința a-ncolțit.” Aceasta este o mamă adevărată, care-și caută puii care au părăsit casa părintească și-și găsesc propriul lor drum în viață. Deși este un lucru normal în viață fiecărui pui să-și ia zborul și să-și creeze propria familie, mama întotdeauna își va face griji, își va aștepta puii să se întoarcă acasă, le va duce dorul și îi va iubi până la bătrâneți.

Iubirea poetului față de mamă este de neîmpărțit în mod egal cu iubirea față de iubită, iubirea față de mamă fiind eternă și dragostea pentru femeie reprezentând dragostea pentru mamă. Chipul mamei este regăsit în viziunea poetului în stele, în verdele plai, în ceruri și în pământ.

De altfel, Grigore Vieru însuși mărturisește că este, prin excelență, un poet al iubirii „Sunt deci un poet al iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea asta. Iubirea este o jertfă zilnică. Păcat că măreția sacrificiului o găsim mai mult în singurătatea iubirii”.

Mama, motivul poetic a lui Grigore Vieru, este în mod cert o semnificație deosebită, fiind regasită în mod unic în fiecare vers scris cu multă dragoste și mult dor de poetul nostru.

„Mama, ce cuvânt înățător!

Primul nostru cuvînt!”

Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim!

Mamă!

Bibliografie:

• Florentina Narcisa Boldeanu, 2012, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25);
• Viorica Ela Caraman,2009, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista Limba Română, Nr.1-4.