Dezvoltarea emoțională a școlarului mic prin opera lui Grigore Vieru

Zainea Elena, profesor  pentru învățământ primar, definitivat,

Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău

În perioada micii școlarități unul dintre cele mai facile instrumente pe care dascălul le are la îndemână pentru a dezvolta componenta emoțională a personalității copilului este literatura. Prin intermediul acesteia realitatea este recreată în toată complexitatea ei oferindu-i elevului un întreg univers de gândire și sentimente
. În acest sens lirica lui Grigore Vieru dedicată copiilor are multiple valențe educative prin integrarea domeniului emoțional într-o perspectivă cognitivistă. Cele mai potrivite teme pentru ilustrarea ipotezelor prezentate sunt:„unicitatea mamei” și „natura încărcată de generozitate și iubire”.

Este bine-cunoscut faptul că succesul academic şi adaptarea socială a copiilor a constituit mereu un punct central de interes pentru părinți și profesori, atât în cadrul formal oferit de şcoală cât şi în afara acesteia. Însă,  în ultimul timp, se constată apariția unei avalanșe de cercetări care demonstrează că viaţa emoţională a copilului are un impact semnificativ asupra celor două aspecte amintite. Astfel, dezvoltarea emoțională e elevilor a devenit un câmp important de cercetări în domeniul resurselor umane, management, educaţie şi psihologie. Goleman (1995) susţine că dezvoltarea aptitudinilor emoţionale ale elevilor este la fel de vitală ca dezvoltarea abilităţilor lor cognitive, astfel că inteligența emoțională este un concept la fel de important ca mult mai familiarul IQ. Mai mult, studiile recente au demonstrat faptul că inteligența emoțională prezice aproximativ 80% din succesul unei persoane în viaţă.

Inteligenţa emoţională este o „formă de inteligenţă care implică abilitatea monitorizării sentimentelor, emoţiilor proprii şi ale altora, facilitează discriminarea dintre acestea şi foloseşte informaţia pentru a controla unele situaţii sau acţiuni” (Salovey & Mayer, 1990) 1 . Ea este aptitudinea identificării şi gestionării eficiente a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc), finalitatea constând în atingerea scopurilor, cu un minim de conflicte inter şi intrapersonale.

În perioada micii școlarități unul dintre cele mai facile instrumente pe care dascălul le are la îndemână pentru a dezvolta componenta emoțională a personalității copilului este literatura. Prin intermediul acesteia realitatea este recreată în toată complexitatea ei oferindu-i elevului un întreg univers de gândire și sentimente.

Pentru a susține afirmația de mai sus se va realiza o succintă analiză a liricii vierene dedicată copiilor pentru a se demonstra multiplele valenţe educative pe care aceasta le are, indiferent de vârsta căreia i se adresează. Aceste valențe educative pornesc din faptul că lirica viereană integrează domeniul emoțional într-o perspectivă cognitivistă. Astfel, lectura, odată începută, rămâne provocare permanentă. Mesajul pe care îl joacă emoţia, prin crearea, de către poet, a unui mediu plăcut şi stimulativ, situat dincolo de cogniţie, care poate fi perceput ca o alfabetizare emoţională ce urmează alte reguli decât cele ale alfabetului literal, o alfabetizare axiologică: mama-copilul, copilul-mama, familia, patria, limba română, religia (credinţa, nădejdea, dragostea), arhetipul (binele, adevărul, frumosul), libertatea, dreptatea, echilibrul , toleranţa, iertarea, empatia, intuiţia…

Vom oferi spre exemplificare una dintre cele mai profunde și sensibile teme abordate de poet, „mama”. În percepţia copilului, mângâierea mamei are puterea de a da strălucire astrului ceresc, Mama şi Soarele fiind în raport de coordonare, argumentat de ideea „unicităţii”: mama una este, aşa cum Soarele e unul (Mama). Asistăm la un joc al griji reciproce mamă-copil: Cu pleoapa ei şi geana/ Strâns măicuţa l-a-nvelit pe băieţaşul poftit la culcare (Băieţaşul din ochii mamei), în timp ce somnul mamei de o clipă, este ocrotit de puiul ei, care atenţionează greieraşul din iarbă: nu mai ţârâi/ Că o poţi trezi, cri-cri! Acesta se învoieşte, dar, fiindcă el nu are casă şi nu ştie ce-i familia şi ocrotirea, pune o condiţie extrinsecă: Uite, nu mai ţârâi, jur./ Dar şi frunza să nu cază -/ De ce cade ea, zur-zur?! (Greieraşul).

Suntem martorii unei întoarceri totale a poetului în lumea celor mici, în care condiţionarea reprezintă raţiunea de a fi? Sau poetul ne invită să fim martori la un fenomen înscris în legea firii şi pe care greieraşul-artist, personaj pitoresc al Universului, îl explică simplu: a-i spune greieraşului să nu cânte este ca şi când ai ordona frunzelor să nu cadă?! Cert este că pentru liniştea şi odihna mamei, copilul ar anula legile şi ar opri mişcarea în Univers. La rându-i, mama îi cântă copilului, îl mângâie şi îl leagănă, spre tihna şi liniştea care-i aduc acestuia somn odihnitor.

Mama este capabilă de orice sacrificiu pentru copiii ei, iar când puterile ei fizice sunt depășite, aceasta apelează cu încredere la Univers, ca-ntr-o rugăciune (atunci când timpul nu-i mai ajunge), încrezătoare fiind în lucrul bine făcut al mâinilor întinse ale Acestuia: Stea-stea, logostea,/Leagănă fetiţa mea,/Că eu tare-s ocupată/ Şi ea vrea mult legănată./ Leagănă-o lin mereu,/ Să creadă c-o legăn eu (Stea-stea, logostea). Impresionat de complexitatea relaţiilor pe care le stabileşte mama cu lumea apropiată şi cu lumea îndepărtată, de varietatea şi profunzimea factorilor care stau gata să răspundă solicitărilor ei, copilul se simte bine ancorat în armonia universală, într-un echilibru de neclintit, conştientizând privilegiul de a avea mamă, ocrotirea şi siguranţa care-i dau curajul urcuşului. Explorarea lumii înconjurătoare continuă, poezia lui Vieru dând strălucire privirii inocente atunci când aceasta descoperă bucuria tuturor elementelor care au mamă, începând cu firul de iarbă (care Atunci când înverzeşte/ de ea îşi aminteşte), continuând cu firul de floare (care Atunci când înfloreşte/ De ea îşi aminteşte) şi terminând cu steaua de pe cer (care Atunci când se iveşte/ De ea îşi aminteşte) (Tu, iarbă, tot ai mamă). Greu de imaginat este cât de mult empatizează copilul cu lumea, precum greu de imaginat este cum surprinde poetul acest preplin sufletesc. Nerostit, Grigore Vieru te trimite cu gândul la mesajul educaţional al cuvintelor din Evanghelia după Matei (19, 14): Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor...

Ca-ntr-un joc De-a v-aţi ascunselea, mama şi copilul se caută, se regăsesc, îşi schimbă locurile, rolurile sociale şi didactice, transformându-se fiecare, pe rând, din subiect al educaţiei (Greieraşul, Mama etc.) în obiect al educaţiei (Cum se spală aricioii, Casă nouă etc.); din persoană mulţumită (La mare, Băieţaşul din ochii mamei etc.) în persoană care mulţumeşte (Izvoraşul, Mulţumim pentru pace etc.).

O altă temă folosită de poet în formarea emoțională a școlarilor mici este natura, încărcată de generozitate și iubire. Astfel, Albinuţa, datorită dărniciei şi hărniciei ei, e alintată de o floare pe care s-a aşezat şi care, neavând miere, nectar să-i ofere, îi creează în schimb starea de confort fizic şi psihic, legănând-o. Izvoraşul este sărutat de copil şi de Lună (pe mânuţă, pe ochişori, pe guriţă) pentru că e bun cu toată lumea şi dă, necondiţionat, apă celor însetaţi: mamei, frăţiorilor, căpriţei lor, tuturor oamenilor. Anotimpurile şi fenomenele naturii, păsările şi animalele îşi găsesc, fiecare, locul în poezia lui Grigore Vieru, trimiţând cititorului mesaje existenţiale, cu puternică încărcătură afectivă şi educaţională. Asistăm la o învăţare prin imitaţie a cititorului, modelul fiind natura cu generozitatea şi iubirea ei, deloc complicate, deloc de neatins.

Asemenea pomului de lângă drum al lui Mihai Beniuc, Pomul(ui) lui Grigore Vieru îi place a da: Pomul, dacă-i ceri ori ba,/ Îţi întinde creanga: ia!/ El din rodul care-l are/ Dă la mic şi dă la mare./ Nişte poame printre foi/ Lasă şi la piţigoi./ Şi prin iarba de sub ramuri/Lasă şi la alte neamuri:/ La boboci şi la furnici/ Şi la iepuri, la arici.../ Însă cui cât dă anume/ Nu se laudă pe lume (Pomul). Facerea de bine, acesta este crezul pe care ni-l induce Pomul, ospitalitatea şi mila (în sensul de bunătate), o educaţie civică ce are caracter de urgenţă în timpul istoric pe care îl trăim şi în spaţiul geografic pe care îl populăm noi, oamenii.

Deşi unele poezii vierene sunt îmbrăcate în haina literaturii pentru copii, pot, la fel de bine, să constituie literatură adresată adulţilor, mesajul educaţional al acestora neavând vârstă. Prin funcţia de consiliere psihologică şi psihopedagogică, acestea se adresează tuturor persoanelor care fac educaţie, fie că sunt de profesie educatori (dascălii), fie că sunt părinţi, bunici care îşi educă propriii copii sau nepoţii, fie că au profesii care-i obligă să relaţioneze direct cu publicul (opt ore pe zi), fie că lucrează mai în spate etc. Poeziile lui Grigore Vieru au darul de a întregi cultura pedagogică a fiinţei om, cultură indispensabilă acestuia, prin simplul motiv că trăieşte printre oameni. Întărim pledoaria noastră aducând ca argument, dincolo de tematica abordată de poezii, alte câteva elemente convingătoare, cu adresabilitate directă celor mari (adulţilor): filozofia pe care o dezvoltă poeziile, dimensiunea axiologică pe care o promovează, aria existenţială pe care o acoperă, subtilitatea metaforei, forţa ideilor, axarea pe principii care stau la baza unei învăţări eficiente (integrarea şi continuitatea cunoştinţelor acumulate de-a lungul vieţii, a priceperilor şi deprinderilor dobândite, intuiţia etc.), naturaleţea, simplitatea şi, în acelaşi timp, profunzimea abordării fenomenului educaţional, tehnicile de consiliere psihologică şi psihopedagogică propuse, oferta modelelor educaţionale, promovarea ideii toleranţei, a echilibrului, a binelui, frumosul scris şi rostit etc. sau, în cuvinte mai puţine, popasul constructiv al cititorului în tihnitul şi aducătorul de linişte alfabet emoţional promovat de Grigore Vieru prin discursul său poetic.

Bibliografie

Băileşteanu, F., (1995), Grigore Vieru. Omul şi Poetul, Editura Iriana, Bucureşti

Cristea, S., (2005), Teorii ale învăţării. Modele de instruire, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Vieru, G., (1996), Cartea ghioceilor, Editura Prometeu, Chişinău

Vieru, G., (2004), Acum şi în veac. Poeme, cântece, confesiuni, Ediţia a VIII-a, Editura „Litera Internaţional”, Bucureşti

Vieru, G., (2009), Cele mai frumoase poezii, Editura Jurnalul, Bucureşti