Autor,
prof. înv. primar Balan Lăcrămioara
Şcoala Gimnazială
nr. 12 Botoșani
Rezumat
Grigore Vieru este un poet autentic, un
scriitor apreciat pentru talentul său, pentru grija permanentă faţă de arta
cuvântului şi atitudinea corectă faţă de problemele vieţii. Poeziile lui
dovedesc, o dată în plus, faptul că unul şi acelaşi motiv poate deveni sub o
pană talentată, inspirată un izvor de idei şi atitudini variate, un prilej de
desfăşurare a modalităţilor literare diverse şi o sursă de plăceri estetice
alese.
„Poezia este secretul
creierului scăpat din gura inimii” spunea Grigore Vieru ca o invitaţie la a
descifra mesajele de dincolo de cuvinte. Fiecare poezie - incursiune în
gândurile trecute prin inima Gânditorului Grigore Vieru...
Poet al
Prutului, Mamei, Patriei şi Adevărului, Grigore Vieru a devenit subiect de
studiu în special după sfârşitul tragic din ianuarie 2009. Om iubit şi urât
pentru aceleaşi calităţi „sinceritate,
cumsecădenie, corectitudine...” (Nicolae Dabija), a creat cu dragoste „bijuterii
perene” pentru cei mari şi mici. Dincolo de figura plăpândă, iradiind bunătate şi o modestie incomparabilă, s-a
aflat mereu un
poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.
Vorbind despre Grigore Vieru se admite
că a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în
peisajul poeziei româneşti. Din versurile sale transpare responsabilitatea
civică a scriitorului care se simte răspunzător de soarta neamului său, de
destinul limbii în care s-a născut. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este
ultimul poet cu Basarabia în glas. Un
poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română,
Mama şi Unitatea neamului”. Patriotismul autentic, starea de sinceră şi
ardentă de implicare cetăţenească în destinul propriei patrii au reprezentat
imperative ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi
credinţă.
,,Scriu
nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul”
zicea Grigore Vieru în a cărui creaţie marile teme precum mama, iubirea,
graiul, copilăria s-au regăsit într-un
mod măiestru ilustrate, cu o simplitate admirabilă.
Poetul Grigore Vieru a avut mereu în minte cea
mai importantă persoană din viața lui, mama. Totul începe de la ea, mai mult de
jumătate din creație este închinată de autor mamei. Pentru poet cuvintele
Univers și Mama sunt echivalente. Regăsim mâinile mamei legănând copilul şi pe
care le sărută poetul, ochii ei înlăcrimaţi, pâinea mamei, nopţile ei albe…Ajunsă
la capătul vieţii trăite intens şi plină de rosturi supreme, făptura mamei
devine uşoară “…c-ar putea să meargă
călcând / Pe seminţele ce zboară între cer şi pământ.”(Făptura mamei)
Grigore Vieru este şi poet
al copilului, iar copilăria este reflectată în opera sa ca fiind nevinovată, o lume cu lucruri complexe, dar totodată
simple, perioada de viață a omului când acesta este cel mai fericit, cel mai
bucuros. Iubirea, o altă temă din creația lui Vieru, este una care ,,mișcă sori și stele”, şi este reflectată
şi ca iubire împlinită, dar şi ca iubire
neîmplinită, văzută ca o condiție a
omului de creație.
Dar ce reprezintă poezia pentru Grigore Vieru? “Poezie pentru
mine reprezintă dragostea de pământul din care te tragi, iubirea pentru limba
strămoșilor tăi. Poezia (…) este răzbunarea frumuseții pe urâțenie. O răzbunare
creștinească.” (Grigore Vieru) Poetul vede poezia şi
ca scăpare a raţiunii,
evadare spre anumite lucruri şi fenomene care aparţin inimii, pentru că „nimeni nu ştie
mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat
din gura inimii.” (Grigore Vieru) Raţiunea, în toată logica ei,
poate avea şi o parte sentimentală, care ar putea fi exprimată doar cu ajutorul
„gurii inimii”. Aşa se face că trăiri
frumoase sau brutale, numai prin inimă, prin frumusețea ei neștiută, sunt
exprimate profund şi interpretabil, transformând poezia adesea într-un lucru de
neînțeles pentru mulți.
După cum se observă Grigore Vieru
leagă procesul creaţiei şi naşterea poeziei de două elemente definitorii pentru
ființa umană: inima şi creierul. Poezia devine materializare a ceea ce dictează
inima, porneşte din interiorul inimii, atunci când creierul intră în repaus. Cum
tot ce pornește de la inimă este adesea foarte greu de înţeles, atunci când
citeşti o poezie este nevoie să vezi dincolo de cuvinte. Numai dacă analizezi
în profunzime versurile îţi dai seama că întotdeauna există, de fapt, un sens
al neînțelesului izvorât din „nevoia
fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii”. (George Călinescu)
În creaţia lui Grigore Vieru strălucesc semnificaţii
neobişnuit de adânci, realităţile evocate de autor vorbesc parcă de la sine
despre ceea ce e important sau chiar definitoriu pentru om, pentru viaţă,
pentru destin etc.
Ars poetica, poezie de o profunzime rar întâlnită, publicată
pentru întâia oară în cartea Fiindcă
iubesc (1980), se lasă cu greu descifrată. Grigore Vieru ne îndeamnă să
căutăm o idee supremă a creaţiei artistice şi a felului de a fi al omului de
artă. Intuiţia cititorului e pusă în situaţia de a se manifesta activ: este
poezia aceasta o sugestie a puterii de creaţie, superioară chiar morţii fizice?
Sau a iubirii omului de artă faţă de tot ce ne înconjoară, inclusiv faţă de
moarte, după cum se pare că spune mottoul poeziei: “De mila timpului din sânge/ Poetul nu-i decât iubire”? Există voci
care interpretează metafora ca acceptare eminesciană a morţii ca o nirvană a
sufletului, sau chiar o reluare a ideii strămoşilor noştri, dacii, despre
moarte, care trebuie întâmpinată cu bucurie, ca o salvare de chinurile vieţii.
“Cu
spicele albe în braţe / Ale părului mamei /Mergi tu după mine, iubito,/
Cu spicul fierbinte la piept/ Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu - /
Ea, care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toti suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă.” (Grigore Vieru - Ars poetica)
Cu spicul fierbinte la piept/ Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu - /
Ea, care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toti suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă.” (Grigore Vieru - Ars poetica)
Explorator original, îndrăzneţ şi perseverent al
motivului morţii, Grigore Vieru afirmă vitalitatea creaţiei artistice, chiar în
faţa morţii, şi în poezia Metafora.
Monolog dens, axat pe idei şi atitudini demne de cea mai mare atenţie şi alcătuit
din metafore (“…călăresc/ Calul mărului
către cocori/ Până când trupul său / Se umple de-o albă şi sfântă/ Sudoare: de
flori.”; “La fel şi rotunda planetă /
A florii-soarelui / Cu cea mai deasă şi calmă, / Cu cea mai cucernică şi unită
/ Populaţie./
Văd iarba de vânt speriată / Şi surâd unei
dulci amintiri. / O fac să necheze / Pe cea care mi-e dragă /Şi nu e în tot
nesfârşitul / Cântec mai drag / Ca ţipătul ei.”).
Ideea vitalităţii este cu atât mai puternică în poezia Metafora, cu cât după enumerarea
metaforică a semnelor dăinuirii omului pe pământ autorul constată cu satisfacţie:
“Bucurii simple,/ Dar care dorul de viaţă-mi
aprind / Şi nu există moarte!” Poezia
anihilează moartea, afirmând aceeaşi superioritate a poetului, a creaţiei şi a
vieţii: “Şi nu există moarte!/ Pur şi
simplu cad frunzele/ Spre a ne vedea mai bine/ Când suntem departe” . S-ar
putea spune că Grigore Vieru exprimă punctul de vedere al poporului nostru în
problema vieţii şi morţii.
La diversificarea universului de teme (motive) şi idei al
ciclului Litanii pentru orgă contribuie substanţial poezia Nu am, moarte, cu tine nimic... E un monolog pe cât de calm şi
neutru la început, pe atât de drastic şi neiertător în continuare:
“Eu nu am, moarte,
cu tine nimic./ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/
La fel cum lumina pârăsc. / Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi/ De-ai avea mamă şi-ar
muri?!/ Ce-ai face tu şi cum ar fi/ De-ai avea copii şi-ar muri?! ... Vei
fi mare tu, eu voi fi mic,/
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.”
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.”
Strofa de încheiere, punctează viziunea lui Grigore
Vieru, superioritatea vieţii în faţa morţii, prin versuri al căror calm aparent
ascunde o atitudine anihilatoare: “Nu
frică, nu teamă / Milă de tine mi-i/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut
niciodată copii.”
Prin astfel de strofe, prin astfel poezii scriitorul
dovedeşte o dată în plus că unul şi acelaşi motiv poate deveni sub o pana
talentată, inspirată, măiestrită un izvor de idei şi atitudini variate, un
prilej de desfăşurare a modalităţilor literare diverse şi o sursă de plăceri
estetice alese.
Opera lui Grigore Vieru este opera poetului autentic, în care a încăput întreaga lui respirare. Nimic n-a rămas nespus şi nimic nu e spus în plus, iar întreaga poezie vorbeşte prin sine şi de la sine despre măiestria artistică a autorului. Talentul scriitorului, grija lui permanentă faţă de arta cuvântului, atitudinea justă faţă de problemele vieţii şi alte asemenea calităţi şi particularităţi ale creaţiei lui, îl fac pe Grigore Vieru un scriitor atât de apreciat.
Opera lui Grigore Vieru este opera poetului autentic, în care a încăput întreaga lui respirare. Nimic n-a rămas nespus şi nimic nu e spus în plus, iar întreaga poezie vorbeşte prin sine şi de la sine despre măiestria artistică a autorului. Talentul scriitorului, grija lui permanentă faţă de arta cuvântului, atitudinea justă faţă de problemele vieţii şi alte asemenea calităţi şi particularităţi ale creaţiei lui, îl fac pe Grigore Vieru un scriitor atât de apreciat.
Bibliografia:
3.
Boldea Iulian, Grigore Vieru -
valoare şi adevăr poetic, Revista Limba Română Nr. 1-4, anul XIX, 2009,
publicat pe http://www.limbaromana.md/
4.
Sterniţchi Olga, Grigore Vieru -
poet al valorilor, februarie 2013, http://beneficiu.blogspot.ro/;
5.
Şchiopu Constantin, Perspective de
cercetare a lirici lui Grigore Vieru, Revista Limba Română Nr. 1, anul
XXIV, 2014, publicat pe http://www.limbaromana.md/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu