Profesor de matematică Stanciu Oana-Mihaela
Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti
„Iubiţi-l pe Vieru plecat la Dumnezeu
Ce s-a-ndurat de dânsul în ceasul cel mai greu.
Iubiţi-l pe Vieru, basarabean român
El a fost mesagerul Moldavei şi atunci şi acum.”
Ȋn data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel şi a Eudochiei Vieru, născută Didic se naşte poetul Grigore Vieru, cel care ne-a mărturisit tot ca să ne facă mai creştini, mai patrioţi, mai buni. Ȋn anul 1957 debutează editorial cu versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. Maestrul Grigore Vieru scrie o celebră carte pentru preşcolari „Albinuţa”. De ce scrie pentru copii? Poetul considera că : „Un cântec frumos pentru copii poate apăra în viitor o patrie.” Ȋnsuşi poetul afirmă că „cântecul îmi înalţă sufletul şi mă îndeamnă a trăi”, „cântecul este fiinţa cea mai paşnică şi internaţională...” Poezia lui e ca un strigăt, ca o chemare. Ea nu trebuie doar citită, ci şi auzită, ascultată. Temele şi motivele lirice fundamentale ale lui sunt variate: veşnicia neamului nostru, a patriei şi pământului strămoşesc (graiul strămoşesc, protestul antirăzboinic...), mama şi dragostea tuturor începuturilor.
Ce reprezintă mama pentru poet?
„Mama este copilăria noastră îmbătrânită. Ea e cea mai scumpă... E norocul lui... I-a dat poetului inima ei şi mâinile, şi steaua şi izvorul, şi cuvântul şi graiul...”
Poetul Grigore Vieru era ataşat de oamenii de la Soroca, această localitate fiind ca a doua casă pentru el. Sorocenii simţeau că poetul îi apropia de Dumnezeu, de limba română şi nu în ultimul rând de istorie. „Grigore Vieru este un luceafăr al limbii române de dincolo şi de dincoace de Prut. ”
Poetul se defineşte exemplar: „-Numele de familie şi prenumele?/ -Eu./ -Anul de naştere? / - Cel mai tânăr an: / când se iubeau / părinţii mei./ -Originea?/ -Ar şi semăn/ dealul acel/ din preajma codrilor. / -Ştiu toate doinele/ - Profesiunea?/ -Ȋmi iubesc plaiul. /- Părinţii?/ -Am numai mamă,/ -Numele mamei?/ -Mama/ -Ocupaţia ei/-Aşteaptă./ -Ai fost supus/ judecăţii vreodată?/ -Am stat nişte ani închis în mine/ -Rubedenii peste hotar ai?/ -Da. Pe tata. Ȋngropat./ Ȋn pământ străin. Anul/ 1945.”
Atunci când limba română trebuia stârpită din Republica Moldova se naşte poetul care reînvie în inima fraţilor noştri români, răpiţi de duşmani, patriotismul, adevărul istoric şi dragostea pentru patria mamă. Aşa cum afirmă şi în poezia „Tricolorul” : „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul./ Fusese vremea mult prea cruntă, / Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,/ Că azi ne strângem şi la nuntă/ Şi la botez cu Tricolorul. ” El consideră că patria mamă a fost binecuvântată de Hristos care a smuls tricolorul din curcubeie şi la dat românilor, ca şi în momentele cele mai grele când vin cotropitorii, Tricolorul ne ocroteşte. Poetul Grigore Vieru în poezia „ Cântarea scrisului nostru” afirmă că: „Cine întâi îţi fură scrisul, / Celelalte-ţi ia apoi! / Vremuri alte vin să nască / Omul unui nou destin./ Cum minţitu-m-ai, strâmb dascăl,/ Scrisul meu că mi-e străin. / Şi din gură şi din carte/ Cum minţitu-m-ai mereu, / Cum urâtu-m-ai de moarte/ Când aflai că-i scrisul meu!/ Ştiu: eşti gata să mă rumegi/ Ȋn slugarnicii tăi cleşti/ Când mă uit cu ochii umezi/ Către crinii latineşti. ” Prin cântec şi poezie, el a transmis basarabenilor şi românilor din patria mamă dorinţa de unire, dragostea pentru fraţii săi de care au fost despărţiţi forţat. A avut o bună colaborare cu Ion şi Aldea Teodorovici, dând viaţă unui imn foarte cunoscut , cu o tematică profundă- „Eminescu să ne judece.” Momentele de cumpănă ale vieţii sale au fost depăşite cu ajutorul celor trei îngeri păzitori: Mama, Divinitatea, Limba Română, tămăduitorii sufletului său. A luptat pentru regăsirea unităţii naţionale şi culturale, iar în poezia sa, în glasul ei de bocet, de rugăciune sau de răzvrătire, de chemare la redeşteptare şi demnitate naţională, pulsează sufletul neamului românesc. „Nu mai am loc/ Pe-al meu pământ/ De ochii străinului,/ De câte văd ei în jur/ Şi apucă!/ O ţin în braţe pe mama,/ Ca pe o iubită;/ Că nu mai are loc/ Nici ea pe pământ.”
Idealurile neamului au fost mai presus decât propria fiinţă, iar limba română a fost limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „Ȋn aceeaşi limbă/ Toată lumea plânge,/ Ȋn aceeaşi limbă râde un pământ./ Ci doar în limba ta/ Durerea poţi s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt.// Ȋn limba ta/ Ți-e dor de mama,/ Şi vinul e mai vin,/ Şi prânzul e mai prânz./ Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns. ”
Eugen Simion afirmă că „Grigore Vieru este ultimul poet cu Basarabia în glas....obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.” Poetul identifică figura mamei cu patria-mumă, cu glia şi cu limba: „Mamă,/ Tu eşti patria mea!/ Creştetul tău-/ Vârful muntelui/ Acoperit de nea./ Ochii tăi-/ Mări albastre./ Palmele tale-/ Arătările noastre.(...) Basmaua-/ Steag, / Zvâcnind/ Ca inima.../ Mamă,/ tu eşti patria mea!”
Ȋn anul 1996, poetul pune o piatră funerară comună pe mormântul mamei sale cu următoarele epitafuri : „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil ”, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.”
La sfârşitul anilor ’80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII- a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
Pe 16 ianuarie 2009 , Grigore Vieru a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Ȋn data de 18 ianuarie 2009, poetul încetează din viaţă, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
„Dragi feciori, pe-acest pământ,/ Nici eu veşnic nu mai sânt,/ Nu sânt veşnic, voi pleca, /Unde voi mă veţi uita,/ Şi de unde nimenea/ Nu s-a mai întors cândva./ V-am crescut, v-am ridicat,/ Mă pot duce,/ Mă pot duce împăcat./ M-au pândit jivinele,/ M-a iubit şi binele./ Eu mă duc, copii cuminţi,/ N-am averi să le-mpărţiţi./ Vă las numai visul meu care a trudit din greu./ V-am crescut, v-am ridicat,/ Mă pot duce,/ Mă pot duce împăcat./ Ȋntre voi, pe-a vieţii scări,/ Să nu fie supărări,/ Că zilele pe pământ aşa de puţine sânt./ Şi nu-i alt noroc mai drag decât fratele din prag./ V-am crescut, v-am ridicat/, Mă pot duce,/ Mă pot duce împăcat. Lângă doină şi izvor nu-i uşor să-ţi fie dor,/ Nu-i uşor să fii curat pe pământ înstrăinat./ Vă las dorul cel durut şi nădejdea de la Prut./ V-am crescut, v-am ridicat,/ Mă pot duce,/ Mă pot duce împăcat.”
Maestrul Grigore Vieru nu a murit, a rămas printre noi şi ne învaţă în continuare ce înseamnă patriotismul, dragostea de fraţi, de limba noastră românescă şi nu în ultimul rând îndemându-ne să nu ne pierdem sentimentul fundamental al apartenenţei la neamul românesc. „România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.”
El va rămâne un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil, iar valoarea, adevărul şi reprenzentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Bibliografie:
- Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008.
- Cimpoi Mihai, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, 1996.
- Corbu Daniel „Grigore Vieru în amintirile contemporanilor”, Antologie, Princeps Edit, 2009.
- ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu