Lazăr Manuela Elena, profesor de limba engleză , gradul didactic I,
Liceul cu Program Sportiv Botoşani
Opera şi viaţa lui Grigore Vieru produc sentimente profunde şi rafinate şi sunt o continuă chemare pe tărâmul frumosului.
În poeziile sale, cuvintele simple sunt astfel îmbinate încât au înţelesuri grave, care traversează fluviul timpului la fel de hotărât cum au trecut Prutul. Ecoul lor în sufletul nostru e ca un curcubeu de sunete pe un fundal de cer senin.
Poetul Grigore Vieru a redat în versurile sale afecţiunea puternică, sensibilitatea autentică, sinceritatea emoţionantă, precum şi întreaga energie angajată în fundamentarea limbii române ca bază a salvării naţionale. S-a preocupat constant de cultivarea şi apărarea limbii strămoşeşti ca un ziditor de case trainice, a construit cu răbdare şi grijă, mânuind cu har cuvintele, pentru a ajunge cu succes la râvnitul acoperiş protector al sufletului neamului.
Poetul născut pe malul bucovinean al Prutului a însufleţit viaţa literară şi publică a Basarabiei. Cu înfăţişarea zveltă, cu fruntea înaltă şi îngândurată, cu cuvinte pline de trăire profundă, a făcut să cadă ziduri dintre oameni, a focalizat energii, a reuşit să contribuie la salvarea unei limbi ameninţate.
,, Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Română e destinul meu agitat. Poate că şi osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia’’.
Aşa a început să fie cunoscut în România, mai ales ca un militant pasionat, ca un tribun înflăcărat, ca un combatant. Poeziile lui de inspiraţie naţională sunt un strigăt înverşunat pentru revenirea limbii strămoşeşti ca limbă oficială şi utilizarea alfabetului latin: ,,Sunt un om al nemâniei,/ Lumii astea nestrăin./ Vin din munţii latiniei,/ Deci, şi scrisul mi-e latin!’’
Când a câştigat primele onorarii pentru versuri publicate, poetul de peste ,,râul tragic’’ şi-a cumpărat un radio la care asculta, ore şi ore întregi, posturi româneşti. ,, De drag de limbă. Era singura mea bucurie. Dar bucuria nu ţinuse mult, pentru că intendentul mi-a confiscat aparatul. Cred că de atunci m-a luat KGB-ul la ochi.’’
Poetul Grigore Vieru a fost simbolul mesajelor de înfrăţire entuziaste dinspre Chişinău: ,,Să fii os/ de-al fratelui tău/ retezat de sabia duşmană.’’ A militat pentru reafirmarea caracterului românesc al istoriei şi culturii Basarabiei, a fost ca o făclie purtătoare a suferinţei generaţiei sale: ,, Zadarnic ne împărţiţi / Dinainte coliva / Ceva îl ţine pe neamul nostru. / Căci tot ce împotrivă ne stă, / De tainele noastre / Pieri-va, pieri-va!’’
Privea de copil spre România ,, prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii.’’
Copilăriei îi realizează un tablou duios, chiar şi suferinţele de atunci îi sunt dragi, fiind luminate de calda iubire maternă. Ca toţi creştinii, mama lui cocea de Paști pască şi încondeia ouă. Biserica din sat era închisă, dar ea sfinţea pasca în noaptea Învierii în ,,zvonul de clopot al bisericii de pe celălalt mal al Prutului.’’
Grigore Vieru cu opera lui a demonstrat că, surprinzător pentru unii, conştiinţa de neam nu a dispărut. Multe sate moldoveneşti de peste Prut au rămas un izvor de limbă română, rezistentă la rusificare: ,,Suflu în jăraticul / Limbii Române./ Atent mereu / Să nu moară / Focul cel sacru. / Nu sunt mai mult decât o simplă măicuţă/ care suflă-n jăratic.’’
Este considerat un extraordinar poet al copiilor, cărora le-a dedicat o bună perioadă din munca sa literară: ,,Poezia copiilor este ploaia curată care mă spală de colbul zilei; mă înseninează şi mă întăreşte…’’
A creat, cu imaginaţie, propriul univers, fermecător prin inocenţa lui, prin frumuseţea jocurilor. Placheta pentru copii ,,Alarma’’ a constituit debutul poetului Grigore Vieru, în 1957. Creaţiile sale aduceau un suflu nou, erau calde, depăşind dogmele timpului ; ele sunt recitate şi cântate în grădiniţe şi şcoli de-a lungul şi de-a latul Basarabiei.
Împreună cu scriitorul Spiridon Vanghelie a alcătuit un Abecedar (în 1970). Poetul s-a jucat cu cuvintele, rezultând multe creaţii cu rol educativ; descrie lumea plină de candoare a celor mici şi transformă poeziile în pilde, abordând cel mai eficient şi cuceritor mod de învăţare: prin joc.
Chiar dacă i-a fost sumbră uneori copilăria, el şi-a păstrat şi la maturitate talentul de a privi lumea cu ochii miraţi de copil, ,,mirarea e un dar’’ . Grigore Vieru a scris poezie pentru toate vârstele. La 33 de ani, faima pe care i-a adus-o literatura pentru copii a fost dublată de dăruirea acordată problemelor fundamentale ale omului.
În opera poetului originar din Pererita, satul, casa natală, apele şi pământul, abecedarul şi învăţătoarea, limba şi obiceiurile strămoşeşti sunt toate componente ale Patriei.
Centrul universului poetic al poetului basarabean este făptura mamei. Poetul a evocat bucuriile şi tristeţile vieţii din satul natal, imagini din copilărie cu mama lui. Tragic, Grigore a rămas orfan de tată: ,, Iar buzele tale sunt, mamă, / O rană tăcută, mereu, / Mereu presurată cu ţărna / Mormântului tatălui meu.’’
Chipul mamei este sfânt, sfinte sunt şi bucuriile şi suferinţa. Din fiinţa obosită, care suferă şi iubeşte, el face un înger. Ea este un model de bunătate, răbdare, înţelegere. Universului i se acordă o aură maternă, iar mama e o expresie simbolică a naturii, e fiinţa care apără şi hrăneşte universul ,,fierbintea ei respiraţie / roteşte pe cer stelele, luna .’’
Până şi moartea e neputincioasă în faţa dragostei de mamă:
,, Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu te urăsc / Cum te blestemă unii – vreau să zic, / La fel cum lumina pîrăsc. // Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi / De-ai avea mamă şi-ar muri? / Ce-ai face tu şi cum ar fi / De-ai avea copii şi-ar muri? // Nu am , moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu te urăsc / Vei fi mare tu, eu voi fi mic. / Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.// Nu frică, nu teamă- / Milă de tine mi-i, / Că n-ai avut niciodată mamă, / Că n-ai avut niciodată copii.”
Grigore Vieru l-a citit prima oară pe Eminescu abia la 23 de ani, când era student. Dar Luceafărul nostru a devenit pentru dânsul echivalentul divinităţii absolute: ,, Eminescu să ne judece.’’
Acelaşi izvor le-a însufleţit amândurora visurile de copil: ,,M-am amestecat cu viaţa, / Ca noaptea cu dimineaţa. // M-am amestecat cu cîntul , ca mormântul cu pământul. // M-am amestecat cu dorul, / Ca sângele cu izvorul.’’
Poetul basarabean a fost tradus în mai multe limbi, bucurându-se de faimă pe plan european. Chiar dacă a fost cenzurat (şi i-au fost ,,topite’’ cărţile) , popularitatea lui a crescut. Multe din versurile sale au fost transpuse în cântece, cu flux melodic mângâietor, devenite foarte populare. A fost propus de Academia Română pentru acordarea Premiului Nobel pentru pace.
Omul Grigore Vieru a avut o fire admirabilă, în care blândeţea s-a împletit cu forţa şi curajul, ca într-un fir de mărţişor. Bunătatea şi dărnicia ce emană din poezia lui încălzesc orice suflet, ca lumina caldă a unei candele, plăpândă şi în acelaşi timp rezistentă în faţa furtunilor.
Bibliografie
- Grigore Vieru, Taina care mă apără, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008
- Grigore Vieru, Acum şi în veac, Editura Litera International, Bucureşti- Chişinău, 2002
- Mihai Cimpoi, Basarabia sub steaua exilului, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 1994
- Mihai Cimpoi, Istoria literaturii române din Basarabia, Editura Litera International, Bucureşti, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu