Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi”
SUBMITTED BY PROVITAIASI ON MAR, 04/06/2013 - 15:35
Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi”, are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
Iniţiativa cetăţenească „Unul dintre noi” solicită Uniunii Europene să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare şi sănătate publică (www.oneofus.eu). Fidelă credinţei sale că viaţa începe din momentul concepţiei (fertilizarea), Arhiepisopia Iaşilor atrage atenţia asupra faptului că distrugerea de embrioni umani este un act inacceptabil din punct de vedere spiritual-moral.
În acest sens, Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene susțin activ amendarea în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice (în special problema finanţării cercetării pe embrioni umani) ale noului program cadru de cercetare 2014-2020 – Orizont 2020.
Prevăzută în art. 11 (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, o iniţiativă cetăţenească europeană trebuie susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii Europene, provenind din cel puţin 7 state membre din cele 27, pentru a invita Comisia Europeană să elaboreze o propunere legislativă corespunzătoare în domeniu.
Orice cetăţean român cu vârsta de peste 18 ani are posibilitatea să susţină Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi” prin semnarea formularului de susţinere ce poate fi descărcat şi imprimat de pe site-urile Arhiepisopiei Iaşilor: www.mmb.ro, www.iasi.mmb.ro șiwww.doxologia.ro sau prin completarea formularului electronic on-line de la adresa:https://ec.europa.eu/citizens-initiative/ECI-2012-000005/public/index.do?lang=ro.
Recomandăm parohiilor Arhiepisopiei Iaşilor, precum şi organizaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române să susţină şi să popularizeze iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi” pentru strângerea unui număr cât mai mare de semnături.
Sprijinul dumneavoastră este de o importanţă capitală pentru apărarea dreptului la viaţă şi recunoaşterea embrionului uman ca persoană din momentul concepţiei!
Pentru completare click AICI !
Pentru descărcare formular susţinere click AICI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu