Poetul nemuririi

GRIGORE VIERU -

POETUL NEMURIRII

PROF. HURTOI MIHAELA,

COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA” BRĂILA

Bardul basarabean Grigore Vieru s-a născut într-o familie de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipscani pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist", actualmente "FlorileDalbe"
            În anul  1973 face prima vizită în România, participând la o întâlnire cu redactori ai revistei  Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă În Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”. Urmează o noua vizită, în 1974 când  scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

După debutul editorial cu placheta de versuri pentru copii Alarma (1957), urmează o serie de alte numeroase culegeri lirice: Muzicuta (1968), Bună ziua, fulgilor (1961), Mulţămim pentru pace (1963), Figurasi (1963), Poezii (1965), Poezii de sama voastră (1968), Duminica cuvintelor, (1969), Trei iezi (1970), Versuri (1971), Aproape (1974), Steaua de vineri (1978), Fiindcă iubesc (1980), Izvorul si clipa (1981),  Taina care ma apara (1983); Poftim de intraţi (1985); Frumoasă-i limba noastră (1990); Hristos nu are nici o vină (1991), Rugaciune pentru mama (1994), Văd şi mărturisesc (1996) etc.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Volumul  este apreciat de critica literară drept cea mai originală apariție poetică, drept pentru care chiar în anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

            La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

            Opera lui Grigore Vieru este foarte vastă, cuprinzând volume de versuri, povestiri şi cântece,antologii:
Alarma, versuri, Chişinău, (1957); Muzicuta, versuri, Chişinău (1958); La fereastra cu minuni, versuri pentru varsta prescolara, Chisinau,( 1960); Bună ziua, fulgilor, versuri pentru gradinita de copii si scoala primara, Chişinău, (1961); Ce poezie stii tu?, versuri, Chişinău (1961); Fat Frumos, curcubeul, versuri, Chişinău, (1961); Cum mi-am învăţat băiatul cifrele si număratul, versuri pentru copii. Chişinău, (1963) (alte ed.: 1975; 1991); Făguraşi, poezii, povestiri, cântece pentru grădiniţa de copii, Chişinău, (1963); Soarele cel mic, Chişinău, (1965); Poezii, pref. de I. Druţa, Chisinau, (1965) (ed. II, 1971); Cântec din frunză, mică antologie a poeziei tinere moldoveneşti, alcatuita de ~, Chişinău, (1965); Steluţa, material experimental pentru citire in clasa I, Chişinău, (1965) (alte ed. : 1969; 1986); Poezii de sama voastră, versuri , codruţule, poezii, miniaturi, Chisinau, 1970 (ed. II, 1975); Trei iezi, versuri alese pentru copii, cuvant pentru copii de la doi pana la zece ani, Chişinău, (1967); Numele tău, poeme, Chişinău, (1968); Duminica cuvintelor, versuri pentru copii. Chişinău, (1969); Codrule inainte de R. Suveica, Chisinau, (1970) (ed. II, 1971); Versuri, Chisinau, (1971); Aproape, versuri (1964-1974), Chisinau, 1974; Numărătoarea, versuri, Chişinău, (1974); Mama, poezii pentru gradinţa de copii, Chişinău, (1975) (ed. II, 1988); Antologie lirică, alcatuita de ~, Chisinau, 1975; Un verde ne vede, versuri, Chişinău, (1976); Steaua de vineri, selectie de H. Zilieru, Iasi, (1978); Albinuta, cartea preşcolarului, selecţie şi îngrijirea textului muzical de Iulia Tibulschi, Chişinău, (1979) (alte ed. : 1983; 1991; Bucuresti, 1994); Fiindcă iubesc, versuri, Chişinău, (1980); Să creşti mare, cântece pentru copii, ed. bilingvă româno-rusă, Chişinău, (1980); Izvorul şi clipa, antologie de M. R. Iacoban, pref. de M. Sorescu, Bucuresti, (1981); Poezii, selectie si pref. de M. Cimpoi, Chisinau, 1983; Fiind baiat, paduri cutreieram, versuri pentru şcoala medie, antologie alcatuita de ~, Chişinău, (1983); Taina care ma apară, Chişinău, (1983); Scrieri alese, versuri, pref. de M. Cimpoi, Chisinau, (1984); Mama, graiul, versuri si proză, Chisinau, (1986); Cel care sunt, versuri, creionari, interviuri, note, pref. de M. Cimpoi, Chisinau, (1987); Poftim de intrati, ed. bilingvă româno-rusă, Chişinău, (1987); Rădăcina de foc, poeme, confesiuni, Bucuresti, (1988); Spune-i soarelui o poezie, versuri, Chişinău, (1989); Fumoasa-i limba noastra, versuri pentru preşcolari, Chişinău, 1990; Hristos nu are nici o vina, poeme în cântece, Bucuresti, (1991); Curăţirea fântânii, Galati, (1993); Rugaciune pentru mama, antologie de versuri, cu o pref. de T. Nedelcea, Craiova, 1994;

Văd si mărturisesc. Bucuresti, (1996).

Ca toţi marii lirici moderni, Grigore Vieru percepe viaţa într-un mod foarte sensibil, înfingând acut lumea senzorială în judecăţile asupra existenţei. Până şi în  aparent nevinovatele sale jocuri de copii se întrevede meditaţia gravă a fondului său melancolic, nostalgic ca o zbatere între candoarea jocului şi tresărirea la impactul cu imposibilul devenit posibil.

Precedată de o bogată producţie pentru copii în care poetul se infantilizeaza cu delicateţe pedagogică si tandreţe ludică, poezia lui Grigore Vieru a devenit repede una exponentială, transformându-1 pe autor într-un  "bard national".  Cu toate că din structura sa elegiacă, predispusă mai curând la reverie decât la spiritul vehement de baricadă, lipsea patetismul mesianic,  ea s-a întâlnit totuşi decisiv cu starea de alean colectiv si cu frustrarile istorice ale romanilor de peste Prut. În acest sens putem afirma că poetului basarabean i-a revenit o misiune similara cu cea a lui Goga, misiune dusă  însă cu discreţie, fara atitudinea iredentă şi pe un temperament domestic mai apropiat de al firavului Iosif decat de al tribunului ardelean. Consensul cu aspiraţiile naţionale, topite într-o elegie regresiva ce găsea tot mai puţine valori de sprijin în prezent, a exaltat şi dimensiunea valorică a operei lui Vieru, altminteri o diagramă onestă a tradiţionalismului atât în privinţa scriiturii, cât şi a pachetului tematic. Poet "prin excelenţă al mamei si al maternităţii" (Mihai Cimpoi), Grigore Vieru îşi va centra creaţia pe acest simbol cumulativ şi iradiant. Figura mamei, dincolo de nu puţine acorduri sentimentale şi de rama sămănatoristă în care e pusă adesea, e transfigurată, printr-o feerie a devoţiunii filiale, şi  devine nu numai un simbol al jertfei şi al ocrotirii, al suferinţei şi răbdării, al statorniciei şi dăinuirii, dar şi expresia lacrimală a patriei, fiind identificată în cele din urmă cu Muma eternă, cu glia şi cu limba: "Mama, /Tu esti patria mea!/ Creştetul tău - /Vârful muntelui /Acoperit de nea. /Ochii tăi - /Mări albastre. /Palmele tale - /Arăturile noastre". O lume al carei principiu originar si centru afectiv e mama, e o lume a adoraţiei, a tandretii şi bucuriei, o lume a inocenţei si blândeţii. Lumea poetului  - rezumată în câteva teme esenţiale ce converg în simbolul matricial (casa, strămoşii, plaiul, izvorul, glia, graiul, iubita) - e una din acele "lumi-fruct" bachelardiene care "solicită reveria" şi în care visătorul "este în mod cosmic fericit". In pofida adierilor elegiace, lumea poeziei lui Grigore Vieru rămâne una maternă, ocrotitoare şi edenică, blajină şi luminoasă, ale cărei expresii imediate sunt pâinea şi spicul, vatra sau brazda roditoare. Pământul însuşi primeşte în ea o învestitură de "magna mater", imaginatia poetului "maternizând" toate elementele: "Pamantule, /Eu dragoste îţi jur. / Tu, care m-ai crescut/ Şi m-ai hranit cu laptele / Ploilor mustind în lut". Elegiacul nu-si pierde, de fapt, niciodată sensul beatitudinal, elementele de turbulenţă dramatică suavizându-se într-o icoană si lăsând viziunea să plutească pe apele graţiei. Miezul fericit al acestei lumi de miraj melancolic nu e atins nici de absenţa mamei, pierderea ei intensificând doar ardenţa devoţiunii. Sacralizarea mamei se răsfrânge şi asupra celorlalte elemente iradiate de principiul matern: plaiul, graiul, satul etc, viziunea poetului fiind, în fond, o beatificare a originilor. Prin aceasta mitologie a Mumei si prin transcenderea biograficului ea comunica direct cu ancestralitatea si substratul, întâlnind în profunzime matricea stilistica blagiană. Dincolo de eminescianismul însuşit cu fervenţă şi de programatica întoarcere la folclor, Grigore Vieru regăseşte, de fapt, Lancrămul, tărâmul etern în care "în amurg pe faţă, ah, simţi /suflarea veciei" şi în care "toate se schimbă în viaţă. / Numai izvorul nu". Blagianismul ajunge, aproape firesc, la decalcul imediat: "E-atata tacere /In casa mumei / Ca se-aude in jur murmurand /Plansetul humei". Centrată pe adoraţia mamei şi a plaiului ("Plaiule, tu, plaiule - /Vesnica tema a mea!") şi, în acelaşi timp bazată pe valorile unei sensibilităţi imediate, mereu rezonantă la miraj, poezia poetului basarabean se hrăneşte dintr-o atitudine pozitivă asupra lumii. In afara unor anateme si apostrofe ("Asculta, mulgătorule de zar/ Si cocoşatule sub temenele!"), nimic nu tulbura sensul stenic al viziunii, progresia dramatică oprindu-se în pragul melancoliei paradisiace şi neameninţând armonia interioară. Nici moartea nu aduce vreun aflux de anxietăti, meditaţia asupra ei constituind doar un prilej de redefinire a bucuriei de a trai în mijlocul miracolelor: "Mare esti, moarte, / Dar singura, tu. /Eu am vatra unde iubi / Tu nu, tu nu. / Eu am ţară unde sa mor, /Tu nu, tu nu".

Un alt mit fundamental al poeziei lui Vieru, legat izomorfic de cel matern si adesea identificat cu el, este cel al limbii, al graiului. Ca si mama, limba este realitatea care suplineşte patria absentă sau o contrage, reprezentând principiul ei salvator, dar şi consolarea ultimă a frustrărilor istorice, o esenţă inalienabilă a neamului şi o fiinţă: "Iar cand nu poţi /Nici plânge şi nici râde/ Când nu poţi mângâia/ Si nici cânta, /Cu-al tău pământ, /Cu cerul tău în faţă/ Tu taci arunce/ Tot în limba ta". Pierdută ca identitate istorică, patria se refugiază în intimitate, în realităţile casnice şi cotidiene, manifestându-se ca o epifanie si concentrându-se în embleme paradisiace: ,.Patria asta e o pâine caldă. /Vântul ăsta e un vin domnesc. /Şi pelinul - busuioc sălbatic. // Vine ziua aurindu-mi pâinea. /Vine seara aromându-mi vinul. /Vine mama îndulcindu-mi gândul". Paradisiacă şi domestică este şi erotica lui Grigore Vieru, cântând bucuria nupţiala a perechii si universul familial, nu fără scăpărări de senzualitate stilizată: "Ah, din cămaşa ta/ Foşnind ca frunzele, / Trupul tău gol ieşea/ Ca din nouri soarele".

Unitara nu doar tematic, registru în care e aproape redundantă, ci si stilistic, poezia viereană marchează totuşi de la Numele tău (1968) la Rugaciune pentru mama (1994), trecând prin momente de coagulare concretizate in Aproape (1974), Un verde ne vede (1976), Steaua de vineri (1978), Fiindca iubesc (1980), Taina care mă apără (1983), Rădăcina de foc (1988), Curătire a fântânii (1993), o dublă progresie: pe de o parte, acumularea elegiacă devine tot mai pregnantă, apropiind adoratia maternă de transfigurarea suferintei, iar pe de altă parte sensul implicarii în istorie devine tot mai presant, poetul ajungând unul din agentii ei si participând la bătăliile pentru limba şi neam, pentru identitate şi libertate.

Armonică până la cantabilitate (de altfel, poetul însuşi s-a straduit să unească versul cu muzica) şi unind elegia cu feeria domestică, poezia lui Grigore Vieru e un continuu ritual al adoraţiei materne, adoraţie răsfrânta, cu aproape aceeaşi religiozitate, si asupra graiului, iubitei şi plaiului. In fondul ei, ea e o sanctificare a acestora şi chiar în etapa de exultanţă a tinereţii, când lirismul mângâia o coardă mai senzuală, definitorie pentru atitudinea poetica rămânea pietatea, fervoarea îmblânzită a cultului.

Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârşit dor; de tradiţie, de dragoste, de mâine. „Un dor fără de saţiu”  - ar fi zis Emil Botta, iar poetul însuşi ar fi spus-o cu multă simplitate „tot ce-i dor e neuşor”. Dorul său se suprapune autobiograficului, dându-i simplitatea eternă a vieţii, căci viaţa acestuia e viaţa noastră a tuturor. De aceea, conceptual, Grigore Vieru nu e un neliniştit, chiar şi când îşi pune gravele probleme ale umanitătii. E un om cu o simplitate debordantă care reuşeste să ne cucerească pe toţi prin versurile sale pline de sensibilitate, dragoste şi năzuinţă.

BIBLIOGRAFIE:

Băileşteanu, Fănuş. Grigore Vieru : Omul şi Poetul. – Bucureşti : Iriana, 1995

Cimpoi, Mihai. Căutarea de sine a literaturii basarabene „Copii anilor treizeci” : [Grigore Vieru] // Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Ch. : Arc, 1997. 

Cimpoi, Mihai. Grigore Vieru : arhetipalitate, sacru, ludic // Cimpoi, Mihai. Critice. Vol. 3 : Orizont mioritic, orizont european. – Craiova : Fundaţia Scrisul Românesc, 2003

Cimpoi, Mihai. Grigore Vieru : Poetul arhetipurilor / Mihai Cimpoi. – Chişinău : Prut Interna-ţional, 2005.

Codreanu, Theodor. Grigore Vieru – cheia de sub pâine // Codreanu, Theodor. Basarabia sau drama sfâşierii. – Galaţi : Scorpion, 2003.

Dolgan, Mihail. Dialogismul discursului liric al lui Gr. Vieru // Literatura română postbelică : integrări, valorificări, reconsiderări. – Chişinău. : Tipografia Centrală, 1998.

Dolgan, Mihail. Grigore Vieru: lucrare în cuvânt // Literatura română postbelică : integrări, valorificări, reconsiderări. – Ch . : S. n., 1998. – 395 – 406.

 Vieru, Grigore : Bibliografie / BM „B. P. Hasdeu”; alcăt. Ludmila Pânzari / Ch. : Museum, 1995. – 120 p.

 Vieru, Grigore // Literatura română. Dicţionar – antologie de istorie şi teorie literară. – Chişinău Museum, 2003.

Vieru, Grigore   Rădăcina de foc, Editura Univers, Bucureşti, 1988