Metrul poate deveni masura tuturor lucrurilor

de prof. Grădinaru Vranciu Cristina

Omul de ştiinţă Colbert a fondat în 1966 Academia de Ştiinţe, unde se reuneau astronomi şi geografi, pentru care mulţimea unităţilor de măsură era un obstacol major pentru cercetările mai precise.

Părintele Gabriel Mouton al diocezei de Lion, în 1670, a fost primul care a propus Academiei o unitate de lungime legată de ştiinţă şi nu de o oarecare autoritate regală sau provincială. „Virga”  era a o mia parte din distanţa decupată pe meridianul terestru de un unghi de un minut (a mia parte din mila marină actual).

În 1671, abatele Jean Picard, care era şi astronom şi care făcea una dintre primele măsurători exacte ale Terrei (triangulaţia asupra meridianului dintre Paris şi Amiens), a optat pentru lungimea unui pendul simplu, care oscilează de la o extremitate la alta într-o secundă.

În următorul secol precizia instrumentelor de măsură a progresat enorm, fiind evaluate la secundă, graţie opticii şi unghiurilor. În 1718 Jacques Cassini a propus a suta parte dintr-un arc de o secundă, adică mai puţin de 30 cm.

Academia a oscilat întotdeauna între pendul şi meridian, iar în 1740 a trimis în Peru o echipă condusă de matematicianul Charles de la Condamine, care avea sarcina să măsoare lungimea pendulului simplu care bate secunda la ecuator.

În 1970, este aleasă scara zecimală pentru toate măsurile, incluzând şi monezile, aceasta fiind o decizie de importanţă majoră. Tot în acelaşi timp este respins pendulul, din considerente practice, şi adoptată metoda cu meridianul.

Academia desemnează, în 1791, câţiva savanţi care să facă o nouă măsurătoare a meridianului. Din aceste măsurători urma să se calculeze lungimea unui arc de 90 grade şi a zecea milioană parte din această lungime urma să fie noua unitate de lungime. Măsurătorile urmau să se facă între Dunkerque (Franţa) şi Barcelona (Spania). Însă această intenţie cade deoarece pe 7 martie 1793 este declarat război între Franţa şi Spania.

Metrul este adoptat în 1793 pe baza unor măsurători ale meridianului făcute cu 40 de ani mai devreme de abatele de La Caille şi publicate în 1758 în Memoriile Academiei.

Sistemul metric devine obligatoriu în Franţa în 1795. Noile măsurători ale meridianului  sunt încheiate în 1798. Este confecţionat un metro din platină şi un kilogram  de platină, iar în 1889 alte două etaloane de platină/iridium.

Chiar dacă metrul nu are astăzi ca referinţă internaţională rigla din platină/iridium din pavilionul din Breteuil, ci lungimea parcursă în vid de către lumină în 1/299792458 dintr-o secundă, baza tuturor măsurătorilor ştiinţifice rămâne arcul de meridian, măsurat de Delambre şi Mechain. Comitetul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi a adoptat în 1983 reguli de punere în practică a definiţiei metrului.

postat de pr. Liviu Botezatu